Acum citesti:
Cine are urechi de auzit, să audă… 
Intreg articolul 3 minute de lectura

Cine are urechi de auzit, să audă… 

Pilda semănătorului însoțește, de obicei, deschiderile de An Școlar. Dar de când cu fenomenul cârtirii rugăciunii în spațiu public, parcă e mai potrivită unde a stat mereu la îndemâna noastră. În Duminica prin care ne amintim de Părinții Sinodului VII Ecumenic (787) care a consfințit teologia icoanei. Sămânța, luată de martor de Hristos, cade în medii diferite. Lângă drum – mâncată de păsări și călcată în picioare. Pe piatră – răsare și se usucă, lipsindu-i umezeala. Între spini – sufocată de spini moare. Alta cade pe pământ bun – face rod însutit.

Aceeași sămânță, același semănător, rodire în funcție de locul în care cade. În pumnul semănătorului una, în arcul de zbor descris de mâna acestuia – cu aceleași speranțe, la sol cu totul diferite în rodire.

Nu. Personajul principal nu e semănătorul și parcă nici sămânța. Ci noi, ascultătorii.

Cheia înțelegerii pildei este în urechile noastre. Un soi de diapazon de acordare a voilor noastre la mediul în care ne naștem și primim harul supraviețuirii. Semn că nu suntem semințe de mâna întâi sau mâna a doua, ci contează mâna lui Dumnezeu, din care ne desprindem într-un arc de viață și de moarte peste propriile existențe, în locul și timpul în care ne-a hărăzit să trăim.

Eforturile noastre fac parte din rodirea noastră. Când ucenicii nu înțeleg pilda, Hristos le-o tâlcuiește vorbind despre noi. Da. Despre noi. Unii auzim, dar ne lăsăm furați de jocul diavolesc al minciunii, ca nu cumva crezând să ne mântuim. Alții, cei asemănați cu sămânța pe piatră, primim cu bucurie cuvântul dar până la o încercare…

Când ne lepădam de tot ceea ce am ascultat vreodată în acord cu voia și rostirea lui Hristos. Ne ascundem după cuvintele lumii ori ne lăsăm sufocați de întreaga cultură de cuvinte-spin. De aceea, ne înăbușim și nu rodim.

Alții dintre noi, pământ bun, cuminte și plin de smerenia împlinirii voii lui Dumnezeu. Batjocorit și uneori uitat, până când o foamete de sens dă buzna peste noi și aflăm în astfel de suflete tăria să rodim noi înșine. Lecție grea un astfel de text celor care se cred sămânță uitând să caute către care sol anume se îndreaptă cu rădăcinile.

Nu, nu toți suntem orhidee, să ne aflăm rădăcinile în cer…Dar putem să răspundem cerului cu rodirea, cuminte și nepătimașă, uneori uimindu-l pe Hristos. Arătându-i că oriunde cădem căutăm să tindem spre rodire, că putem, prin El, să ne depășim statura dintâi. Inimi curate și bune, care aud cuvântul, îl păstrează și rodesc în răbdare. E vremea să ne curățim inimile, să păstrăm cuvântul și să așteptăm în răbdare vremea rodirii. Mâna lui Hristos ne dăruiește liniștea de a fi ai Lui. Să nu-i trădăm încrederea grăbindu-ne în rodiri sterpe.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.