Sfaturi duhovnicești pentru Postul Paștelui

Credincioșii ortodocși se află, încă din 14 martie și până sâmbătă, 30 aprilie, în Postul Paștelui, denumit și Postul Mare, având cea mai mare durată în calendarul ortodox. Sfintele Paști sunt sărbătorite în acest an pe 1 mai. Pe parcursul postului, renunțarea la alimentele de origine animală trebuie însoţită și de postul sufletesc, creștinii dând dovadă de o grijă spirituală sporită, acordând timp atât rugăciunii, cât și milosteniei și faptelor bune. Iată câteva sfaturi legate de post, oferite de-a lungul timpului de sfinți și mari duhovnici ortodocși.
„Să postim post bine plăcut Domnului. Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Să înţelegem că a lega postul numai de schimbarea şi împuţinarea mâncării este o înţelegere nedeplină, unilaterală. Nu numai schimbarea de regim alimentar este postul, ci un lucru mult mai complex, o lucrare de adâncă prefacere şi înnoire a întregii vieţi sufleteşti şi trupeşti a creştinului. Ne încredinţează despre acest lucru aceia care au făcut din post un prieten iubit pentru toată viaţă, marii postitori, sfinţii. „Postul, zice Sfântul Isaac Şirul, este cale sfânta a lui Dumnezeu şi temelie a toată virtutea. Este cununa pentru cei ce se înfrânează, frumuseţe a fecioriei şi a sfinţeniei, maică rugăciunii, înainte mergătorul tuturor faptelor bune…”. (Cuvântul 85). „Postul şi înfrânarea, zic Părinţi Patericului, sunt bogăţia sufletului“, iar Sfântul Ioan Scărarul zice: “Postul este luminare a sufletului, pază a minţii, sănătate a trupului, iertare a păcatelor, uşa şi desfătare a Raiului”. ( Ieromonah Petroniu Tănase, „Chemarea Sfintei Ortodoxii”, Editura Bizantină)
„Posteşti? Arată-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sărac, ai milă de el; un duşman, împacă-te cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura şi stomacul să postească, ci şi ochii şi urechile şi picioarele şi mâinile noastre, rămânând curate de răpire şi de lăcomie. Picioarele să nu alerge la spectacolele cele urâte, ochii să nu privească cu poftă la frumuseţi străine, gura să postească de înjurături şi de vorbe neruşinate. Lipsa acestora este postul cel adevărat şi bine primit“.( Sf. Ioan Gură de Aur)

„Suntem urmăriţi de Dumnezeu în tot ce facem noi. Şi ce-ar trebui să facem, să-L bucurăm pe Dumnezeul acesta plin de bunătate şi plin de dăruire şi Care nu rămâne niciodată dator, căci este prea plin de bogăţie ca să nu-ţi dea împărăţia întreagă?! Să iubim niţel pe cel care ne-a făcut un mic necaz! Şi care-i necazul? „Mi-a luat un ac, asta s-a întâmplat, mi-a tăiat un nasture. Aşa, în sfârşit, a vorbit de rău, împotriva mea. A zis un cuvânt în vânt…” Credeţi că nu ştie Dumnezeu când ţi-a zis o vorbă acela? Dumnezeu a îngăduit să se spună ca să-ţi dea ţie o cunună şi tu o pierzi sau o câştigi! De fapt acesta este aspectul esenţial al postului: să ştii să rabzi, să taci şi să te rogi pentru altul, chiar dacă acela e duşmanul tău.” (Părintele Arsenie Papacioc „Iată duhovnicul: părintele Arsenie Papacioc. Vol. 3″)
„Îndelung aş putea să vă vorbesc despre un fenomen curios: Oamenii nu îşi observă propriile greşeli şi judecă pe alţii. Aşa se pierde unirea. Feriţi-vă de orice gând împotriva vreunui frate sau soră, căci fiecare gând pricinuieşte o crăpătură în zidurile cetăţii. Şi să ştiţi, nu este defel un lucru mic! Pentru că atunci când gândim ceva rău despre orişicine, şi după aceea ieşim şi întâlnim acea persoană, urmările gândului rău încep să lucreze. Şi atunci celălalt va răspunde, în vârtutea acestui fenomen, în acelaşi fel. Şi niciodată nu este cu putinţă să ştii cine a „început” primul. Pentru care ne şi rugăm: „Dăruieşte-mi a vedea ale mele căderi.” Lipsa acestei viziuni duce la faptul că fiecare om crede că el are dreptate şi nu îşi observă greşelile proprii. Aceasta până şi ierarhii o fac şi noi toţi. Aşa că, feriţi-vă de tot gândul rău, iar atunci zidirea noastră va rămânea în picioare şi noi vom dobândi mântuirea. Dar dacă ne vom ierta nouă înşine greşelile, neînţelegând însă și pe fratele care ne greșește, atuncea toate se vor nărui. (Arhimandritul Sofronie, „Convorbiri duhovniceşti – I”, traducere de Ierom. Rafail Noica)
„Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post şi rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungaţi. De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie. Fiecare creştin care vrea să trăiască creştineşte trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea şi trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtuţii. Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare şi mulţumire va înlocui postul pe care nu-l poate face datorită bolii. Când postul este întărit şi însoţit de rugăciune, citirea cărţilor duhovniceşti, trezvie, participare la slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăşanie, fapte bune şi milostenie, atunci se întregeşte frumuseţea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simţi Sfintele Patimi. În toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil şi va simţi mai intens Pătimirea lui Hristos. Va cunoaşte cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeul nostru a trăit muceniceşte viaţa Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim. Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum? Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu suntem atenţi la gândurile, la cuvintele şi la inima noastră. Postul e de folos când conţine şi dragoste către fratele nostru.
Numai prin smerenie vom înainta. Postul este bun, iubirea bună, milostenia este frumoasă, la fel şi îndurarea. Dar ce este mai presus de toate? Trebuie să devenim smeriţi. Şi mai sus de smerenie ce este? Puterea de deosebire. Dacă puterea de deosebire lipseşte din virtuţi, greşim. Binele, dacă nu se naşte cu cuvioşenie, nu este bine. Postul este bun, dar este mijloc, nu scop. Mijloacele au scop şi scopul este smerenia, şi din smerenie vine puterea de deosebire. De aceea trebuie să armonizăm tot ce facem, prin discernământul duhovnicului. Duhovnicul îţi va spune cât să posteşti, când să te împărtăşeşti, cum să cugeţi, cum să-l loveşti pe vrăjmaş, ce trebuie să faci aici, şi astfel, cu discernământul duhovnicului iluminat prin Sfântul Duh, pregăteşte-ţi sufletul tău. Deci postul este sfânt, dar este o cale. O vom aranja cum ne spune duhovnicul şi după puterile noastre psihotrupeşti. Să nu facem mai mult decât se cuvine, mai mult decât putem face. Trebuie măsură în toate. Pentru că lipsa de măsură nimiceşte folosul. (Părintele Efrem Athonitul, „Despre credință și mântuire”, Editura Bunavestire)