Connect with us

Dezvoltare personală

Damaris Drașovean, remarcabila „profă” de 10: „Fericirea copiilor este să își vadă părinții zâmbind”

Raluca Buduşan

Publicat

pe

Pe Damaris Cristina Drașovean am întâlnit-o în anul 2013, anul în care ea a absolvit Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu. Pe atunci era Damaris Iagăru și era olimpică națională la pedagogie – psihologie. I-am scris povestea. Am scris multe materiale despre olimpici. Nu înțelegeam de ce nimeni nu vorbește despre ei, deși sunt atât de geniali. Atunci mi-am dorit să scriu eu și am scris. Aș putea să-i adun într-o carte, atât de mulți are Sibiul. În ultimul timp, nu o dată m-am întrebat ce se întâmplă cu acești copii valoroși. Cum decurge drumul lor în viață? Cum își folosesc abilitățile și unde pot ajunge cu ele? Cine sunt cei care se bucură și le materializează cunoștințele și dedicarea?

N-am regăsit-o eu pe Damaris, ci ea pe mine, prin părinții copiilor a căror învățătoare este. Încântați de ea, m-au sunat și m-au rugat să mai scriu despre ea, pentru că fata și-a urmat visele și înclinația și a ajuns un învățător cu 10 la toate examenele, iubit de copii și apreciat de părinți. Acum, Damaris este de două ori mamă. O dată este mama unui băiețel de doi ani, pe nume Noah, și apoi, mama a 29 de copii pe care îi îndrumă prin anevoiosul nostru sistem de învățământ.

PUBLICITATE

Damaris a terminat Liceul Pedagogic din Sibiu, profilul vocațional învățător-educator, în anul 2013, iar profesorii, având în vedere performanțele ei, au îndrumat-o să-și continue studiile în acest domeniu. Fata oscila între medicină și învățământ.

„Am ales să rămân și să investesc în domeniul educației, conștientă fiind de neajunsurile și schimbările frecvente ale sistemului, dar schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Nu a fost un parcurs deloc ușor până acum, dar uitându-mă în urmă pot privi cu mulțumire. Am dat examenul de titularizare după bacalaureat, neintenționând să încep activitatea la catedră”, spune Damaris.

Cu toate acestea, a reușit să lucreze și în același timp își continuie studiile la zi, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, la care a fost bursieră. A luat examenul de licență cu 10, apoi și și-a continuat studiile timp de doi ani, cu master-ul la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în Managementul educațional. Anul trecut a susținut examenul de disertație, pe care l-a luat cu 10. În paralel, a reușit să se perfecționeze în activitatea didactică la catedră, obținând definitivatul și gradul didactic II la proba scrisă, cu cea mai mare notă. Anul acesta, Damaris s-a înscris pentru a susține gradul didactic I. Spiritul ei de olimpică a însoțit-o în acest parcurs, reușitele sale fiind de excepție. A luat o pauză de la catedră până a făcut Noah doi ani, iar acum s-a reîntors ca învățător la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu.

PUBLICITATE

Tu alegi meseria sau ea te alege pe tine?

Damaris a ales Liceul Pedagogic pentru că iubea copiii încă de pe atunci, iar anii de liceu și practica pedagogică i-au confirmat înclinațiile. Acum se află de șapte ani la catedră.

„Pe parcursul anilor de liceu mi-am dat seama că în acest domeniu este locul meu, întrucât rezultatele obținute au fost motivante, iar practica pedagogică desfășurată la clasă și feed-back-ul primit din partea copiilor mi-au umplut inima de bucurie. Această profesie este mai mult decât o meserie. Lucrezi cu sufletele copiilor înainte de toate. Nu pot să spun că am visat să îmi construiesc o carieră la  catedră, dar pot spune că toate circumstanțele au dus în această direcție și am ajuns la locul potrivit. Întotdeauna mi-am dorit ca meseria pe care o voi avea să îmi permită să fiu aproape de copilașul meu, să ne bucurăm împreună de diversele activități, să fie făcută cu drag și din pasiune”, spune Damaris.

Ca tânăr dascăl recunoaște că pasiunea, vocația, energia, originalitatea și dorința de cunoaștere sunt în această meserie cuvinte cheie în a reuși.

PUBLICITATE

Principiile după care se ghidează sunt egalitatea de șanse a copiilor, își amintește în fiecare zi că, întâi de toate, trebuie să fie om și crede că fiecare copil este unic prin particularitățile de vârstă și individuale pe care le are, iar acestea necesită a fi respectate. Relația dintre ea și copiii ei a fost mereu una strânsă, iar părinții au simțit asta.

„Copiii mă iubesc pentru că și eu îi iubesc pe ei. Ei simt mult mai bine decât ne imaginăm dacă ceea ce facem este din pasiune și face parte din noi sau nu. Sunt conștientă că nu-și vor aminti adesea de mine pentru lecțiile de la anumite discipline, ci pentru relația construită între noi și pentru activitățile practice, excursiile, momentele deosebite desfășurate dincolo de perimetrul școlii sau al sălii de clasă.

O provocare să rămâi profesor în România

Nu este ușor să fii tânăr dascăl într-un sistem de îmvățământ atât de îmbrătrânit cum este cel din țara noastră. Damaris simte asta pe pielea ei.

PUBLICITATE

„Din punct de vedere al mobilității cadrului didactic, al sistemului, tinerii dascăli nu sunt ajutați. Mai mult, sunt încurcați de o legislație care se schimbă continuu, de existența unor legi care nu de puține ori se contrazic una pe cealaltă și de dimensiunea stocului scriptic cerut care necesită mai mult timp decât activitatea desfășurată la clasă. Sistemul educațional românesc la ora actuală este mai mult centrat pe colectarea diverselor documente în scris, decât pe identificare sau rezolvarea problemelor de actualitate”, spune tânărul dascăl.

Provocarea ei a fost să rămână în sistemul de învățământ și spune că cel mai greu este să te adaptezi schimbărilor extrem de dese făcute prin ordonanțele de urgență. Nu puține au fost situațiile în care a vrut să renunțe, inclusiv anul acesta, însă n-a lăsat-o inima și nici cei apropiați, care au susținut-o. În fond și la urma urmei, copiii merită tot efortul și pentru ei toți adulții ar trebui să lupte cu un scop comun.

„Schimbarea începe cu fiecare dintre noi în momentul în care intrăm la oră. Cu această sintagmă ne încurajează adesea inspectoarea noastră. Pentru ei, cât și pentru băiețelul meu mi-aș dori să se schimbe sistemul sau mai bine spus oamenii care conduc sistemul să fie capabili și competenți. Nu avem nevoie de schimbări organizatorice, ci concrete, în instituțiile noastre, schimbări care să ne fie de folos. Avem nevoie de micșorarea numărului mare al efectivelor de la clasă, de dotarea cu spații aferente activităților practice, de consumabile la oră, de reducerea numărului imens de hârtii pe care trebuie să le facem. Pentru orice activitate avem de făcut dosare întregi de hârtii. Trebuie pus accentul pe activitatea concretă de la clasă”, mai spune Damaris.

PUBLICITATE

 „Nu uitați că aveți copii minunați care au nevoie de timp petrecut împreună cu ei”

Sunt șapte ani de când fosta olimpică națională este învățătoare. O încântă tot ce ține de copiii ei, de la zâmbetele și îmbrățișările lor, până la scrisorile pe care le primește de la ei.

„Un moment emoționat pe care acum mi-l amintesc este ziua când elevii și părinții m-au așteptat în sala de clasă fiecare cu un trandafir și mi-au cântat „La mulți ani”, împreună, deși mai erau câteva zile până la ziua mea. N-o să uit nici bucuria întregii galerii din tribune (copii, părinți, profesori) când, la concursul de înot, Smaranda Rhea  și Tudor (reprezentații clasei) au obținut locul I la Cupa SeriousFun”, își amintește Damaris.

În planurile ei de viitor este determinată să se perfecționeze, pentru că este conștientă că acesta este doar începutul și mai are atâtea de învățat. Își dorește să se formeze prin diverse cursuri și ateliere și va face și doctoratul. Pe plan personal își dorește să prindă contur conceptul „Creativity for KIDS”, creat de ea, care anul acesta va debuta prin desfășurarea diverselor ateliere tematice și cursuri pentru copii, iar în viitor fata speră că va deveni un centru educațional care să suplinească nevoile experențiale ale elevilor, unde își vor putea exercita competențele însușite în mod practic și prin idei propii.

PUBLICITATE

Și pentru că face partea din generația tânără am rugat-o să dea un sfat prețios părinților.

„Nu uitați că aveți copii minunați care au nevoie de timp petrecut împreună cu ei, înainte de multitudinea de activități la care sunt duși. Aveți încredere în ei și nu uitați că fericirea copiilor este să își vadă părinții zâmbind!”, spune Damaris Drașovean.

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dezvoltare personală

Daniel Dines, cel mai bogat român: „E stupid să te chinui să strângi bani toată viața pentru o vacanță”

Avatar

Publicat

pe

„Am trăit în sărăcie la 20 de ani, am trăit ca un american de clasă medie, la Microsoft, după întoarcerea în România am trăit cu 2000 de dolari pe lună, în următorii 10 ani.” Aceasta este povestea pe scurt a lui Daniel Dines, omul care se află în spatele cele mai valoroase companii românești. Un interviu acordat publicației sifted.eu scoate la iveală un om normal, care a trecut prin multe, dar care are o pasiune imensă pentru ceea ce face.

Lecții de viață cu cel mai bogat român al momentului, așa ar putea să se numească interviul pe care l-a acordat Daniel Dines, cel care a fondat UiPath, companie de tehnologie evaluată acum pe piață la peste 20 de miliarde de dolari, jurnaliștilor de la sifted.eu. Un interviu nonconformist, în biroul din București, acolo unde un bucătar personal le-a adus celor doi, afaceristului și jurnalistului, mâncarea, pe masa la care lucrează Dines.

PUBLICITATE

„Nu merită să te chinui toată viața ca să strângi bani pentru o vacanță drăguță, ăsta e cel mai stupid lucru din lume”, spune Daniel Dines, încercând mai degrabă să-și caracterizeze propria viață, decât să dea sfaturi altora. Are doar 49 de ani, a înființat firma UiPath acum 15 ani și recunoaște că a avut parte de numeroase piedici în cariera sa. Nu puține au fost momentele în care a vrut să renunțe, dar a găsit resurse să meargă mai departe. De la sfârșitul anului trecut, Daniel Dines este catalogat drept cea mai bogată persoană din România, cu o avere netă estimată la circa 8 miliarde de dolari.

Chiar dacă mulți s-ar mândri cu un astfel de titlu, Dines spune că mai mult l-a dezavantajat. Asta s-a întâmplat în mare parte din cauza presei, care s-a concentrat doar pe noul său statut și pe UiPath, cea mai mare companie din România.

Pandemia i-a schimbat mult ritmul actual de viață: dacă înainte călătorea mult, acum majoritatea timpului îl petrece în România. Niciodată nu a stat mai mult de două săptămâni în același loc, călătorind pe marile continente și fiind surprins de pandemie chiar în New York.

PUBLICITATE

Dines a crescut în Onești, Bacău, unde spune că a trăit cele mai frumoase clipe din viața sa. Crescut mai mult de bunici, el a plecat la București în 1990, pentru a studia matematica și informatica. Realitatea României proaspăt ieșită din comunism l-a lovit pe Dines mai mult decât se aștepta. A fost surprins într-un mod neplăcut de modul în care se desfășurau cursurile „Am fost la câteva cursuri, a fost groaznic. Acești profesori comuniști, această atmosferă, nu vă puteți imagina cât de plictisitor a fost totul. Scriau doar formule pe tablă. A fost foarte neinspirat, așa că, după câteva săptămâni, nu m-am mai dus deloc. Mi-am luat diploma, dar practic am mers doar la examene”.

În 2000, a hotărât că e mai bine pentru el să se mute în Seattle și să lucreze la Microsoft. Chiar dacă mulți pleacă să-și împlinească visul american, Dines nu a plecat niciodată cu gândul de a se stabili în Statele Unite. După numai cinci ani, s-a întors în România cu planuri mari.

Cum a luat naștere UiPath

PUBLICITATE

UiPath s-a numit inițial DeskOver, dar a avut o ascensiune lentă la început. În ciuda experienței pe care o avea Dines și a faptului că știa cât de valoroase sunt serviciile lor, firma a început să crească abia începând cu 2012. Acum își dorește să facă din UiPath un fel de Google sau Facebook în România.

Anul 2012 a fost un veritabil punct de cotitură pentru Dines, când un manager de la Microsoft s-a mutat la Amazon și i-a oferit un job. A luat decizia de a lupta pentru propria firmă, iar în 2015 i-a schimbat numele în UiPath. Imediat după aceea, a primit prima rundă de finanțare, 1,6 milioane de dolari, de la Earlybird’s Digital East.

,,Mereu am avut o tehnologie bună și știam asta. După 10 ani fără noroc am dat peste cel mai mare noroc din lume. S-a simțit ca atunci când zbori pe spatele unui unicorn”, rememorează Dines momentele în care a cunoscut succesul.

PUBLICITATE

UiPath și România

Chiar dacă are birouri în peste 40 de țări și un sediu principal la New York, Dines nu a renunțat la România. O treime din angajații UiPath sunt români și își propune să facă din București un centru pentru talentele europene. „Cel puțin jumătate din oamenii alături de care am crescut au părăsit România”, explică Dines de ce este decis să facă mai mult pentru a-i păstra pe români în țară.

În opinia lui, românii sunt muncitori foarte buni, dar care nu sunt încă dispuși să își asume prea multe riscuri. Are și un exemplu bun pentru a-și susține punctul de vedere.

PUBLICITATE

,,Vicepreședintele nostru pe partea de inginerie din București lucra cu un tip pe care l-a rugat să vină la noi. Era anul 2017 – 2018. Tipul câștiga 2000 – 3000 de euro pe lună. N-a vrut să vină. Îți dai seama câți bani ar fi câștigat acest tip dacă s-ar fi alăturat UiPath? Dacă aș fi în locul lui, m-aș uita în oglindă în fiecare zi și m-aș întreba de ce am făcut asta”.

Daniel Dines are totuși o perspectivă foarte diferită asupra banilor. Filosofia sa de viață este una care se potrivește cu felul în care a crescut. „Am descoperit că cele mai bune lucruri pe care le poți cumpăra în această lume nu sunt bunurile. Este mentoratul și sfaturile unor oameni mari”.

Chiar dacă își plătește propriul bucătar, nu înseamnă că nu este un om simplu. Preferă tricourile sport, în detrimentul hainelor scumpe.

PUBLICITATE

Nici nu crede într-o dinastie în care să lase copiilor moștenire toți banii și vrea să doneze mare parte din averea sa. A înființat o fundație care ajută copiii defavorizați din România și crede că un astfel de act de caritate este ceva normal. Îl cataloghează ca fiind ,,o taxă care trebuie plătită”.

Altfel, este un om cât se poate de normal. „Îmi place mâncarea bună și să beau un vin bun sau whisky”, spune miliardarul român.

Daniel Dines a intrat oficial în topul miliardarilor lumii pe locul 346, depășindu-l pe celebrul George Soros.

PUBLICITATE

SURSA: sifted.eu

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Dezvoltare personală

Tehnici și strategii de comunicare, explicate într-un webinar gratuit

Andra Marinescu

Publicat

pe

Clubul Petrecăreților Inteligenți din Sibiu îi invită pe sibieni și nu numai luni, 6 aprilie, de la ora 19.30, să participe la un webinar gratuit dedicat comunicării și vorbitului în public.
“Ai simțit vreodată că nu reușești să te faci înțeles? Ai simțit că în mintea ta mesajul este foarte clar, însă pentru ceilalți nu a avut sens? Ți s-a întâmplat să fii provocat să vorbești în fața oamenilor și să fii copleșit de emoții și frici? Dacă răspunsul este DA la vreuna dintre aceste întrebări, avem o veste bună pentru tine: aceste abilități se pot
dezvolta și îmbunătăți. Toate acestea nu țin de un talent înnăscut.Te invităm să participi la acest webinar pentru a primi răspunsuri la întrebările care te preocupă, pentru a afla cum poți să pui bazele relațiilor cu cei din jurul tău și pentru a afla strategii de îmbunătățire a discursului. Da, comunicarea înseamnă conectare, iar conectarea înseamnă influență. Află cum te poți conecta cu oamenii și cum poți avea un impact pozitiv asupra lor, înscriindu-te la webinar”, spun organizatorii.
Înscrierile se fac pe https://forms.gle/X5nF8wvr6kh3CZmF6.

CITEȘTE MAI MULT

Dezvoltare personală

Povestea „Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruși” sau atunci când copiii învață despre viață

Raluca Buduşan

Publicat

pe

Rezultatele testelor PISA, o evaluare a învățământului din mai multe țări ale lumii, arată că în România patru din 10 elevi nu știu să folosească ceea ce învață în școală și în viața de zi cu zi. Ei se numesc analfabeți funcțional. Ei bine, în săptămâna în care au fost făcute publice aceste rezultate, am mers în localitatea Ruși, din comuna Slimnic, să cunosc zeci de cavaleri templieri curajoși care, pe lângă școală, se implică în proiecte frumoase și premiate, alături de doi dintre profesorii lor. Ultimul dintre proiectele acestor copii minunați este o grădină verde, o seră de legume pe care o cultivă și o îngrijesc. Când legumele vor fi gata, acestea vor merge către un restaurant din Sibiu. Povestea lor poate inspira orice cadru didactic, orice părinte și orice copil.

La Ruși am ajuns într-o după-amiază de marți, pe lumina roșiatică, difuză, a iernii care fugărește soarele mai devreme spre asfințit. Furați de peisaj, am cam trecut cu șapte kilometri de localitate și am fost nevoiți să ne întoarcem. „Bine că n-am realizat la Mediaș că Turnul Înclinat din Ruși a rămas mult în spatele nostru”, i-am spus zâmbind lui Ovidiu, fotograful nostru. Într-un final, am ajuns la destinație. Școla Gimnazială din Ruși este o structură a celei din Slimnic. O clădire simplă, cu pereți scorojiți și uitată undeva, în timp, de autorități, așa cum se întâmplă cu multe unități de învățământ din țara noastră. Dar nu de asta venisem. Ne-au întâmpinat cu mare bucurie cei doi profesori. Cosmin Simtion, profesor de istorie, și Bogdan Mira, profesor de română, iar povestea tinerilor cavaleri a început să curgă.

Aproximativ 40 de elevi din clasele gimnaziale sunt membri ai Asociației „Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși”. Practic, toți copiii claselor V-VIII ai structurii școlare și câțiva elevi de la Slimnic. Asociația face parte din rețeaua grupurilor GreenIMPACT, care, la rândul lor, sunt sub auspiciile Organizației „Noi Orizonturi” din Cluj și s-au înființat în februarie 2018. Copiii nu ajung din prima cavaleri. În clasa a V-a sunt scutieri și devin cavaleri din clasa a VI-a, dacă demonstrează că sunt vrednici de acest titlu. Ei sunt bine structurați și fiecare are misiunea lui în cadrul asociației. Există un stegar, un vistier și sunt împărțiți pe bresle, în funcție de materialele pe care le lucrează (piele, lemn sau textil). Scopul principal este unul cum nu se poate mai frumos: conservarea și promovarea patrimoniului local. „Pentru a face Turnul înclinat din Ruși cunoscut în lume”, așa cum a strigat tare Bogdan Tăvală, unul dintre cavaleri. Zâmbesc și acum, când scriu, pentru că mi-l amintesc. Un băiețel brunet, cu ochelari, în spatele cărora se ascundea o privire însuflețită de determinare. Atât de drag îmi era de dârzenia lui! Toți copiii – cavaleri fac parte voluntar din asociație. Garanție stă entuziasmul și implicarea lor. Pereții sărăcăcioși ai școlii sunt însuflețiți de zecile de diplome obținute de copii într-un timp relativ scurt prin toate proiectele la care au lucrat. Și multe dintre ele sunt încă în derulare.

Școala din Ruși este templul cavalerilor

„Ne dorim să facem în școală un muzeu”, spune profesorul de istorie și ne arată o mulțime de obiecte vechi de pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri, expuse cu grijă, pe câteva rafturi. „Se va numi Obiceiuri și tradiții. Obiectele sunt aduse de copii. Fiecare dintre noi a adus ce a găsit mai vechi pe acasă. Le-am găsit prăfuite prin poduri, iar colegul meu s-a ocupat de restaurare. O să încercăm să facem rost de finanțare pentru vitrine, pentru manechine pe care să stea costumele populare și pentru renovare”, ne mai spune profesorul de istorie. Pe un alt raft stau la loc de cinste trofeele obținute de neînfricații cavaleri. Primul dintre ele a fost obținut la nici un an de la înființare. A fost pentru că au reușit să obțină avizele necesare pentru a pune un panou informativ și o săgeată de ghidare pentru turiști la Turnul înclinat din Ruși. Nu existau până în acel moment. Tot ei sunt cei care au obținut și „Diploma centenarului”. Cei doi profesori ne-au spus că a fost singura școală din județ care a obținut această distincție. Incursiunea în lumea creată de micii cavaleri și cei doi mentori ai lor a continuat cu o bibliotecă organizată de la zero în așa fel încât să fie accesibilă copiilor, cu spațiu de creare unde cavalerii dispun de materiale cum sunt pieile de animale, pene, lemn, ațe de toate culorile numai bune de meșterit, știți voi, chestii cavalerești, care mai apoi să fie duse și vândute în târguri. Sunt cavaleri în adevăratul sens al cuvântului. Au un blazon, tricouri personalizate, un statut, un jurământ și un tezaur. Cavalerii care poartă blazonul au misiuni importante. De exemplu, atunci când trei, patru copii îl poartă în pauzele școlare, au grijă ca ceilalți cavaleri să nu arunce nimic pe jos, în curtea școlii.

Cea mai mare bucurie a cavalerilor este că sunt susținuți în ceea ce fac. Directorul școlii, primăria și, nu în ultimul rând, comunitatea sunt alături de ei, iar când întâmpină greutăți sar în ajutor. Au alergat la Maratonul Internațional din Sibiu și au reușit crearea a două locuri de popas. Unul lângă turn și unul în dealul Veseudului.

„Să facem ca turnul să fie o atracție cunoscută în țară și peste hotare”

Momentul întâlnirii cu scutierii și cavalerii a fost unul deosebit. Când am intrat în clasă, meștereau de zor. Nu pentru că ar fi știut că venim să-i vedem, ci pentru că în 13 decembrie au „Gala cavalerilor”, la o pensiune din Slimnic și vor să pregătească daruri pentru invitați. Dascăli și părinți aș fi vrut să fie în spatele meu să vadă însuflețirea acelor copii simpli și frumoși dintr-o școală a unui sat sibian. Să vadă la un loc atâția ochi zâmbind și să audă atâtea glasuri povestind cu mândrie despre ceea ce fac. „Ne place foarte mult ceea ce facem”, „suntem uniți și lucrăm în echipă”, „pentru a face turnul cunoscut în lume”, „facem proiecte care ne plac și din care învățăm multe”, „avem o seră în care am plantat salată, salvie, busuioc, ardei, ceapă, țelină și o să le vindem la restaurant să facem bani cu care o să ne luăm mai multe materiale pentru ceea ce lucrăm noi”. Nu știam la care dintre ei să mă uit, când micul Bogdan a revenit cu hotarâre: „Să facem ca turnul să fie o atracție cunoscută în țară și peste hotare”. Am înțeles, acesta este scopul principal al Asociației „Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși”, că doar nu degeaba se numește așa.

Sera din proiect și „Casa Cavalerului”

Nu puteam pleca din Ruși fără să vedem sera despre care mi-au povestit atât. Face parte din proiectul „Sate și bucate”, iar o parte dintre produse vor merge către un restaurant din Sibiu. Ne-am îmbrăcat și am ieșit în curtea din spatele școlii. Sera se scălda în lumina soarelui aproape de apus, iar în fața ei sunt câteva băncuțe improvizate și viu colorate. Deasupra pământului puteam vedea verdele timid al frunzelor care străbat și ultimele straturi pentru a simți lumina, completat parcă de un expert al culorilor cu o culoare cărămizie a aleilor făcute de copii în seră. „Băncuțele din față tot voi le-ați vopsit?”, am întrebat-o pe una dintre fetele care mergea alături de mine. „Da, am avut o tabără de vară cu multe activități de genul acesta”, mi-a spus ea. În stânga mea trona o clădire rămasă în paragină, iar profesorul de istorie explică. „Trebuia să ajungă grup sanitar modern, dar n-au mai reușit să facă proiectul și acum este în paragină. Avem promisă o finanțare și noi vrem să o transformăm într-un pavilion multifuncțional în care să se facă și ore afară, să fie și atelier pentru cavaleri, dar și clubul lor, „Casa Cavalerului”.

„Norocul ține cu cei îndrăzneți”

„Copiii sunt dedicați. Așa îi simțim. Și sunt dornici de a învăța și a face și altceva. De a face și bine, nu doar rău, pentru că asociația noastră se bazează pe promovarea unor valori morale, care, în ultimul timp, s-au cam dus. Una dintre marile reușite, cel puțin din punct de vedere moral, este locul de popas din fața turnului. Au trecut două sau trei luni de când l-am construit și arată impecabil. Nimeni nu s-a atins de el. Nimic nu este scrijelit, nu găsim mizerie pe jos. Eu spun că s-a produs deja o schimbare, mică, dar importantă”, spune dascălul Bogdan Mirea.

Am închis ochii pentru câteva minute și am rememorat totul. Oricât aș vrea, nu am spațiu să vă vorbesc despte toate proiectele pe care acești doi dascăli de la Școala din Ruși le fac alături de elevii lor. Poate să amintesc câteva titluri: „Zece stejari, pentru zece provincii românești”, „Turnul Înclinat din Ruși-Ieșirea la Lumină”, „AVE” și cele despre care am scris mai sus. Altele sunt în derulare sau în stadiu de proiectare. „Sunt nerăbdător să vad ce mai facem și ce misiuni vor mai veni. Sper să le îndeplinim pe toate”, spunea unul dintre profesori. Le vor îndeplini cu siguranță pentru că fac asta cu drag. Într-un an de zile, meritul lor a fost recunoscut cu distincții la nivel județean și național, iar despre ceea ce fac s-a auzit și dincolo de ocean, în America.

„Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși” au înțeles că trebuie să se murdărească, să lucreze, să respire, să vadă cum este lumea din jurul lor ca să o perceapă. O să închei aici cu dictonul după care ei se ghidează: „Norocul ține cu cei îndrăzneți”.

IMG_6584
IMG_6585
IMG_6587
IMG_6590
IMG_6593
IMG_6595
IMG_6596
IMG_6615
IMG_6618
IMG_6630
IMG_6643

CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE