Connect with us

Dezvoltare personală

Dani Troancă: „Nu suntem sportivi de performanță, dar iubim sportul”

Raluca Buduşan

Publicat

pe

Dani Troancă este președintele Clubului Sportiv Comunitar Sibiu, un club care și-a propus să promoveze frumusețea sportului sub toate aspectele lui. Pasionat de sport încă din copilărie, Dani a găsit puterea și sprijinul necesar pentru a-și urma visul pe deplin la 38 de ani , încercând să atragă cât mai mulți oameni alături de el pentru o cauză comună: să arate lumii starea de bine pe care ți-o dă sportul. Mai mult, Clubul Sportiv Comunitar este o organizație cu proiecte inedite, multe dintre ele cu scop umanitar, care antrenează întreaga comunitate sibiană, iar pe viitor, de ce nu, și comunitățile din alte orașe. Clubul este coorganizator al Maratonului Internațional Sibiu, organizează Crosul Voluntarilor de Cursă Lungă, iar anul acesta, în prima jumătate a lunii decembrie, au organizat o nebunie de competiție, Marea Moșmondeală, în care aproximativ 120 de Moși Crăciuni s-au întrecut într-o cursă caritabilă. Tot ei sunt cei care se ocupă de singura echipă de baschet din Sibiu ai cărei jucători sunt în scaun cu rotile. În rest, membrii acestui club, cu Dani Troancă în frunte, respiră sport.

Clubul Sportiv Comunitar Sibiu este, practic, fratele mai mic al Fundației Comunitare Sibiu, cea care organizează Maratonul Internațional Sibiu. De aici a pornit ideea de a se crea o organizație prin care sportul să prindă contur pentru și prin oameni, prin diferite evenimente și acțiuni care să le stârnească interesul pentru sport. Sportul practicat de Dani Troancă și de membrii clubului se dedică tuturor. Asta înseamnă că oricine este binevenit alături de ei: persoane care pur și simplu iubesc să facă mișcare, inclusiv persoane cu deficiențe, cu retard sau persoane obeze.

PUBLICITATE

„La ora actuală sunt 30 de membri activi și aproximativ 100 de persoane care oricând răspund la chemările noastre. Alături de mine în multe dintre misiunile sportive îl am pe antrenorul Dani Scrob. Este un om minunat și un sportiv de excepție, foarte bun la nivel competitiv, fiind antrenor atestat de Federația Română de Atletism. Prin tot ceea ce facem noi încercăm să le transmitem oamenilor starea de bine pe care ne-o dă sportul. Noi nu cerem nimănui să câștige. Cerem doar să facă mișcare, să iasă în fiecare zi afară, să se întâlnească cu natura, cu aerul curat, să pună deoparte grijile și să se bucure de starea de bine pe care ți-o oferă sportul”, spune Dani.

Povestea Clubului Sportiv Comunitar Sibiu a început, în adevăratul sens al cuvântului, în urmă cu trei ani. Totul a pornit din pasiunea lui Dani pentru sport și mișcare, apoi a continuat din dorința lui, dar și a altor oameni de a face bine cât mai multor oameni. Activitatea clubului se bazează pe tradiția de a ieși săptămânal să se facă alergări în natură, prin timp dedicat antrenamentului echipei de baschet cu dizabilități, oameni care ne arată cum se joacă acest sport de la înălțimea unui scaun cu rotile, prin organizarea de evenimente sportive care dau viață și culoare orașului nostru și prin timp acordat predării sportului persoanelor cu retard, un timp extrem de valoros, având în vedere scopul și încărcătura emoțională.

De la a fi sportiv la a arăta cum să fii sportiv

PUBLICITATE

Dani Troancă este născut în Sibiu. A fost pasionat de sport încă din copilărie, însă nu a reușit să-și urmeze visul. Provine dintr-o familie de oameni simpli și onești de la sat. Părinții lui nu au înțeles pasiunea lui pentru mișcare, iar el nu a găsit curajul necesar să le spună că și-ar dori să urmeze o facultate de sport ori teologia. Așa s-a trezit student la drept.

„ Încă din primul an de facultate am realizat că fac o greșeală și că nu asta vreau, însă, am terminat facultatea reușind cumva să mă mint pe mine. Spre norocul meu mi-am redescoperit pasiunea pentru sport. De atunci o fac cu plăcere și o dezvolt în fiecare zi, de cele mai multe ori, dăruind și antrenând.

În anul 2004 vede primul maraton la Heilbronn, în Germania și rămâne impresionat. Faptul că a văzut 4.000 de oameni alergând i s-a părut incredibil. În mai 2005 aleargă la primul sau maraton, care i se pare cea mai grea cursă, dar pe care o termină, având la finish un sentiment înălțător pe care n-o să-l uite niciodată. Patru ani mai târziu, în 2009, Dani Troancă e primul sibian care participă la Ironman, una dintre cele mai grele și dure competiții de Triatlon din lume (3,8 km înot + 180km bicicletă + 42,195 km alergare).

PUBLICITATE

„Senzația pe care o ai când ai terminat un maraton este extraordinară. Îți dai seama că poti face tot ceea ce îți propui în viață. Singura limită este dată de mintea ta. De acolo și până în 2014 am luat startul în jur de vreo 60 de curse de anduranță: mararton, semimaraton și triatlon (bicicletă, înot, alergare). În două ediții am participat la Ironman pentru că mi s-a părut incredibil să poți termina o astfel de cursă”, spune Dani.

A lăsat-o mai moale cu practicarea sportului dus la extrem, în momentul în care a avut un accident grav de bicicletă. Atunci și-a dat seama că ajunsese la un punct în care deja pasiunea pentru sport depășise starea de bine. A realizat că mai mult își dorea să fie cât mai bun decât să se bucure de sport. Accidentul i-a schimbat viziunea și de atunci a început să investească în promovarea sportului și în a-i ajuta și pe alții să facă mișcare, iar sfătuit și încurajat de prieteni a reușit să se dedice și profesional acestui domeniu. Din experiența ultimilor ani a învățat să aibă răbdare cu oamenii și să-și dorească să lucreze cu cei care vor să se dedice sportului. Cel mai mult apreciază să lucreze cu persoanele cu dizabilități, fie ele și psihice.

„Eu fac sport de ceva timp cu persoane cu retard. Ei bine, vă mărturisesc că, de fiecare dată, plec de la antrenamente zâmbind și încărcat cu mută bucurie. Sunt atât de fericit, pentru că ei sunt atât de darnici și de naturali. Nu pot să spun că fac știu eu ce sport cu ei, dar dorința lor de a învăța este foarte mare și atunci eu plec mult mai mulțumit. Ei nu știu să disimuleze și tu ai ocazia de a vedea sentimentele la adevărata lor valoare”, povestește Dani Troancă. —————————–

PUBLICITATE

Viitorul sună bine, chiar foarte bine

Parte din acțiunile Clubului Sportiv Comunitar, în parteneriat cu Asociația Diakoniewerk, se învârt în jurul echipei de baschet cu dizabilități. De mai bine de șase luni de zile oamenii din acestă echipă au două antrenamente pe săptămână la Sala Transilvania. Trei dintre scaunele acestor baschetbaliști sunt deja profesionale, dar clubul își dorește să cumpere astfel de cărucioare pentru toți membrii echipei.

„Pe lângă cărucioarele acestea vrem să cumpărăm foarte multe cărucioare cu ajutorul cărora ei să poată participa la competiții de anduranță. Ei își doresc mult să participe la astfel de competiții exact cum poate participa oricare dintre noi. Dacă reușim să facem asta, vor urma și alte sporturi precum volei sau tenis”, este convins Dani.

PUBLICITATE

Planurile Clubului Sportiv Comunitar pentru anul 2019 sunt bine stabilite. La 1 februarie încep antrenamentele pentru probele de maraton și semimaraton din vara acestui an. La 1 martie și cele pentru probele de 5 si 10 km. Acesta este primul proiect al Clubului. După, urmează organizarea Maratonului Internațional Sibiu, unde Clubul Sportiv Comunitar este cooroganizator. În 12 octombrie Clubul va organiza Crosul Voluntarilor la care sunt invitați să participe toți voluntarii sibiului indiferent de activitatea sau domeniul în care au practicat voluntariatul. În ultima lună a anului, pe 13 decembrie, are loc cea de-a doua ediție a ineditei competiții „Marea Moșmondeală”.

„Marea Moșmondeală a fost un eveniment gândit timp de 4 ani, iar când l-am organizat nu ne-am imaginat că va avea un asemenea impact. Știam că va fi frumos, dar ne-au fost depășite așteptările. Am fost 120 de Moși Crăciuni care am alergat prin Sibiu pe muzică de fanfară și însoțiți de trenuleț. A fost o competiție veselă și plină de distracție și foarte apreciată de toți cei care ne-au întâlnit. Am avut noroc să avem lângă noi oameni minunați care ne-au sprijinit pentru o cauză nobilă. Am avut copii alături de noi, iar filmulețul competiției are în prezent 1.000 de vizualizări, ceea ce mi se pare incredibil. Anul acesta o să încercăm să-i atragem și pe cei din alte orașe. Cauza o s-o păstrăm și în acest an, pentru că echipa de baschet cu dizabilități are nevoie permanent de materiale și echipamente”, mai spune Dani Troancă.

Eroul poveștii noastre și-a redescoperit pasiunea la o vârstă la care nu se mai credea în stare să o practice. Sprijinit de prieteni și familie a reușit să găsescă puterea de a-și depăși propriile limite. Este principiul pe care a fost creat Clubul Sportiv Comunitar. Dani Troancă știe acum cât de important este să îi susțină pe cei din jur și să-i facă să aibă încredere în ei. Încearcă să ale arate oamenilor care doresc să vadă că, prin sport, totul este posibil și că niciodată nu există nu pot, însă cu certitudine există nu vreau.

PUBLICITATE

Toți cei care doresc să se numere printre membrii clubului, cei care iubesc sportul dar nu au cu cine să-l practice sau pur și simplu au nevoie de mișcare și aer liber găsesc toate informațiile despre Clubul Sportiv Comunitar pe pagina lor de facebook sau pe adresa www.clubulsportiv.com.

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dezvoltare personală

Daniel Dines, cel mai bogat român: „E stupid să te chinui să strângi bani toată viața pentru o vacanță”

Avatar

Publicat

pe

„Am trăit în sărăcie la 20 de ani, am trăit ca un american de clasă medie, la Microsoft, după întoarcerea în România am trăit cu 2000 de dolari pe lună, în următorii 10 ani.” Aceasta este povestea pe scurt a lui Daniel Dines, omul care se află în spatele cele mai valoroase companii românești. Un interviu acordat publicației sifted.eu scoate la iveală un om normal, care a trecut prin multe, dar care are o pasiune imensă pentru ceea ce face.

Lecții de viață cu cel mai bogat român al momentului, așa ar putea să se numească interviul pe care l-a acordat Daniel Dines, cel care a fondat UiPath, companie de tehnologie evaluată acum pe piață la peste 20 de miliarde de dolari, jurnaliștilor de la sifted.eu. Un interviu nonconformist, în biroul din București, acolo unde un bucătar personal le-a adus celor doi, afaceristului și jurnalistului, mâncarea, pe masa la care lucrează Dines.

PUBLICITATE

„Nu merită să te chinui toată viața ca să strângi bani pentru o vacanță drăguță, ăsta e cel mai stupid lucru din lume”, spune Daniel Dines, încercând mai degrabă să-și caracterizeze propria viață, decât să dea sfaturi altora. Are doar 49 de ani, a înființat firma UiPath acum 15 ani și recunoaște că a avut parte de numeroase piedici în cariera sa. Nu puține au fost momentele în care a vrut să renunțe, dar a găsit resurse să meargă mai departe. De la sfârșitul anului trecut, Daniel Dines este catalogat drept cea mai bogată persoană din România, cu o avere netă estimată la circa 8 miliarde de dolari.

Chiar dacă mulți s-ar mândri cu un astfel de titlu, Dines spune că mai mult l-a dezavantajat. Asta s-a întâmplat în mare parte din cauza presei, care s-a concentrat doar pe noul său statut și pe UiPath, cea mai mare companie din România.

Pandemia i-a schimbat mult ritmul actual de viață: dacă înainte călătorea mult, acum majoritatea timpului îl petrece în România. Niciodată nu a stat mai mult de două săptămâni în același loc, călătorind pe marile continente și fiind surprins de pandemie chiar în New York.

PUBLICITATE

Dines a crescut în Onești, Bacău, unde spune că a trăit cele mai frumoase clipe din viața sa. Crescut mai mult de bunici, el a plecat la București în 1990, pentru a studia matematica și informatica. Realitatea României proaspăt ieșită din comunism l-a lovit pe Dines mai mult decât se aștepta. A fost surprins într-un mod neplăcut de modul în care se desfășurau cursurile „Am fost la câteva cursuri, a fost groaznic. Acești profesori comuniști, această atmosferă, nu vă puteți imagina cât de plictisitor a fost totul. Scriau doar formule pe tablă. A fost foarte neinspirat, așa că, după câteva săptămâni, nu m-am mai dus deloc. Mi-am luat diploma, dar practic am mers doar la examene”.

În 2000, a hotărât că e mai bine pentru el să se mute în Seattle și să lucreze la Microsoft. Chiar dacă mulți pleacă să-și împlinească visul american, Dines nu a plecat niciodată cu gândul de a se stabili în Statele Unite. După numai cinci ani, s-a întors în România cu planuri mari.

Cum a luat naștere UiPath

PUBLICITATE

UiPath s-a numit inițial DeskOver, dar a avut o ascensiune lentă la început. În ciuda experienței pe care o avea Dines și a faptului că știa cât de valoroase sunt serviciile lor, firma a început să crească abia începând cu 2012. Acum își dorește să facă din UiPath un fel de Google sau Facebook în România.

Anul 2012 a fost un veritabil punct de cotitură pentru Dines, când un manager de la Microsoft s-a mutat la Amazon și i-a oferit un job. A luat decizia de a lupta pentru propria firmă, iar în 2015 i-a schimbat numele în UiPath. Imediat după aceea, a primit prima rundă de finanțare, 1,6 milioane de dolari, de la Earlybird’s Digital East.

,,Mereu am avut o tehnologie bună și știam asta. După 10 ani fără noroc am dat peste cel mai mare noroc din lume. S-a simțit ca atunci când zbori pe spatele unui unicorn”, rememorează Dines momentele în care a cunoscut succesul.

PUBLICITATE

UiPath și România

Chiar dacă are birouri în peste 40 de țări și un sediu principal la New York, Dines nu a renunțat la România. O treime din angajații UiPath sunt români și își propune să facă din București un centru pentru talentele europene. „Cel puțin jumătate din oamenii alături de care am crescut au părăsit România”, explică Dines de ce este decis să facă mai mult pentru a-i păstra pe români în țară.

În opinia lui, românii sunt muncitori foarte buni, dar care nu sunt încă dispuși să își asume prea multe riscuri. Are și un exemplu bun pentru a-și susține punctul de vedere.

PUBLICITATE

,,Vicepreședintele nostru pe partea de inginerie din București lucra cu un tip pe care l-a rugat să vină la noi. Era anul 2017 – 2018. Tipul câștiga 2000 – 3000 de euro pe lună. N-a vrut să vină. Îți dai seama câți bani ar fi câștigat acest tip dacă s-ar fi alăturat UiPath? Dacă aș fi în locul lui, m-aș uita în oglindă în fiecare zi și m-aș întreba de ce am făcut asta”.

Daniel Dines are totuși o perspectivă foarte diferită asupra banilor. Filosofia sa de viață este una care se potrivește cu felul în care a crescut. „Am descoperit că cele mai bune lucruri pe care le poți cumpăra în această lume nu sunt bunurile. Este mentoratul și sfaturile unor oameni mari”.

Chiar dacă își plătește propriul bucătar, nu înseamnă că nu este un om simplu. Preferă tricourile sport, în detrimentul hainelor scumpe.

PUBLICITATE

Nici nu crede într-o dinastie în care să lase copiilor moștenire toți banii și vrea să doneze mare parte din averea sa. A înființat o fundație care ajută copiii defavorizați din România și crede că un astfel de act de caritate este ceva normal. Îl cataloghează ca fiind ,,o taxă care trebuie plătită”.

Altfel, este un om cât se poate de normal. „Îmi place mâncarea bună și să beau un vin bun sau whisky”, spune miliardarul român.

Daniel Dines a intrat oficial în topul miliardarilor lumii pe locul 346, depășindu-l pe celebrul George Soros.

PUBLICITATE

SURSA: sifted.eu

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Dezvoltare personală

Tehnici și strategii de comunicare, explicate într-un webinar gratuit

Andra Marinescu

Publicat

pe

Clubul Petrecăreților Inteligenți din Sibiu îi invită pe sibieni și nu numai luni, 6 aprilie, de la ora 19.30, să participe la un webinar gratuit dedicat comunicării și vorbitului în public.
“Ai simțit vreodată că nu reușești să te faci înțeles? Ai simțit că în mintea ta mesajul este foarte clar, însă pentru ceilalți nu a avut sens? Ți s-a întâmplat să fii provocat să vorbești în fața oamenilor și să fii copleșit de emoții și frici? Dacă răspunsul este DA la vreuna dintre aceste întrebări, avem o veste bună pentru tine: aceste abilități se pot
dezvolta și îmbunătăți. Toate acestea nu țin de un talent înnăscut.Te invităm să participi la acest webinar pentru a primi răspunsuri la întrebările care te preocupă, pentru a afla cum poți să pui bazele relațiilor cu cei din jurul tău și pentru a afla strategii de îmbunătățire a discursului. Da, comunicarea înseamnă conectare, iar conectarea înseamnă influență. Află cum te poți conecta cu oamenii și cum poți avea un impact pozitiv asupra lor, înscriindu-te la webinar”, spun organizatorii.
Înscrierile se fac pe https://forms.gle/X5nF8wvr6kh3CZmF6.

CITEȘTE MAI MULT

Dezvoltare personală

Povestea „Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruși” sau atunci când copiii învață despre viață

Raluca Buduşan

Publicat

pe

Rezultatele testelor PISA, o evaluare a învățământului din mai multe țări ale lumii, arată că în România patru din 10 elevi nu știu să folosească ceea ce învață în școală și în viața de zi cu zi. Ei se numesc analfabeți funcțional. Ei bine, în săptămâna în care au fost făcute publice aceste rezultate, am mers în localitatea Ruși, din comuna Slimnic, să cunosc zeci de cavaleri templieri curajoși care, pe lângă școală, se implică în proiecte frumoase și premiate, alături de doi dintre profesorii lor. Ultimul dintre proiectele acestor copii minunați este o grădină verde, o seră de legume pe care o cultivă și o îngrijesc. Când legumele vor fi gata, acestea vor merge către un restaurant din Sibiu. Povestea lor poate inspira orice cadru didactic, orice părinte și orice copil.

La Ruși am ajuns într-o după-amiază de marți, pe lumina roșiatică, difuză, a iernii care fugărește soarele mai devreme spre asfințit. Furați de peisaj, am cam trecut cu șapte kilometri de localitate și am fost nevoiți să ne întoarcem. „Bine că n-am realizat la Mediaș că Turnul Înclinat din Ruși a rămas mult în spatele nostru”, i-am spus zâmbind lui Ovidiu, fotograful nostru. Într-un final, am ajuns la destinație. Școla Gimnazială din Ruși este o structură a celei din Slimnic. O clădire simplă, cu pereți scorojiți și uitată undeva, în timp, de autorități, așa cum se întâmplă cu multe unități de învățământ din țara noastră. Dar nu de asta venisem. Ne-au întâmpinat cu mare bucurie cei doi profesori. Cosmin Simtion, profesor de istorie, și Bogdan Mira, profesor de română, iar povestea tinerilor cavaleri a început să curgă.

Aproximativ 40 de elevi din clasele gimnaziale sunt membri ai Asociației „Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși”. Practic, toți copiii claselor V-VIII ai structurii școlare și câțiva elevi de la Slimnic. Asociația face parte din rețeaua grupurilor GreenIMPACT, care, la rândul lor, sunt sub auspiciile Organizației „Noi Orizonturi” din Cluj și s-au înființat în februarie 2018. Copiii nu ajung din prima cavaleri. În clasa a V-a sunt scutieri și devin cavaleri din clasa a VI-a, dacă demonstrează că sunt vrednici de acest titlu. Ei sunt bine structurați și fiecare are misiunea lui în cadrul asociației. Există un stegar, un vistier și sunt împărțiți pe bresle, în funcție de materialele pe care le lucrează (piele, lemn sau textil). Scopul principal este unul cum nu se poate mai frumos: conservarea și promovarea patrimoniului local. „Pentru a face Turnul înclinat din Ruși cunoscut în lume”, așa cum a strigat tare Bogdan Tăvală, unul dintre cavaleri. Zâmbesc și acum, când scriu, pentru că mi-l amintesc. Un băiețel brunet, cu ochelari, în spatele cărora se ascundea o privire însuflețită de determinare. Atât de drag îmi era de dârzenia lui! Toți copiii – cavaleri fac parte voluntar din asociație. Garanție stă entuziasmul și implicarea lor. Pereții sărăcăcioși ai școlii sunt însuflețiți de zecile de diplome obținute de copii într-un timp relativ scurt prin toate proiectele la care au lucrat. Și multe dintre ele sunt încă în derulare.

Școala din Ruși este templul cavalerilor

„Ne dorim să facem în școală un muzeu”, spune profesorul de istorie și ne arată o mulțime de obiecte vechi de pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri, expuse cu grijă, pe câteva rafturi. „Se va numi Obiceiuri și tradiții. Obiectele sunt aduse de copii. Fiecare dintre noi a adus ce a găsit mai vechi pe acasă. Le-am găsit prăfuite prin poduri, iar colegul meu s-a ocupat de restaurare. O să încercăm să facem rost de finanțare pentru vitrine, pentru manechine pe care să stea costumele populare și pentru renovare”, ne mai spune profesorul de istorie. Pe un alt raft stau la loc de cinste trofeele obținute de neînfricații cavaleri. Primul dintre ele a fost obținut la nici un an de la înființare. A fost pentru că au reușit să obțină avizele necesare pentru a pune un panou informativ și o săgeată de ghidare pentru turiști la Turnul înclinat din Ruși. Nu existau până în acel moment. Tot ei sunt cei care au obținut și „Diploma centenarului”. Cei doi profesori ne-au spus că a fost singura școală din județ care a obținut această distincție. Incursiunea în lumea creată de micii cavaleri și cei doi mentori ai lor a continuat cu o bibliotecă organizată de la zero în așa fel încât să fie accesibilă copiilor, cu spațiu de creare unde cavalerii dispun de materiale cum sunt pieile de animale, pene, lemn, ațe de toate culorile numai bune de meșterit, știți voi, chestii cavalerești, care mai apoi să fie duse și vândute în târguri. Sunt cavaleri în adevăratul sens al cuvântului. Au un blazon, tricouri personalizate, un statut, un jurământ și un tezaur. Cavalerii care poartă blazonul au misiuni importante. De exemplu, atunci când trei, patru copii îl poartă în pauzele școlare, au grijă ca ceilalți cavaleri să nu arunce nimic pe jos, în curtea școlii.

Cea mai mare bucurie a cavalerilor este că sunt susținuți în ceea ce fac. Directorul școlii, primăria și, nu în ultimul rând, comunitatea sunt alături de ei, iar când întâmpină greutăți sar în ajutor. Au alergat la Maratonul Internațional din Sibiu și au reușit crearea a două locuri de popas. Unul lângă turn și unul în dealul Veseudului.

„Să facem ca turnul să fie o atracție cunoscută în țară și peste hotare”

Momentul întâlnirii cu scutierii și cavalerii a fost unul deosebit. Când am intrat în clasă, meștereau de zor. Nu pentru că ar fi știut că venim să-i vedem, ci pentru că în 13 decembrie au „Gala cavalerilor”, la o pensiune din Slimnic și vor să pregătească daruri pentru invitați. Dascăli și părinți aș fi vrut să fie în spatele meu să vadă însuflețirea acelor copii simpli și frumoși dintr-o școală a unui sat sibian. Să vadă la un loc atâția ochi zâmbind și să audă atâtea glasuri povestind cu mândrie despre ceea ce fac. „Ne place foarte mult ceea ce facem”, „suntem uniți și lucrăm în echipă”, „pentru a face turnul cunoscut în lume”, „facem proiecte care ne plac și din care învățăm multe”, „avem o seră în care am plantat salată, salvie, busuioc, ardei, ceapă, țelină și o să le vindem la restaurant să facem bani cu care o să ne luăm mai multe materiale pentru ceea ce lucrăm noi”. Nu știam la care dintre ei să mă uit, când micul Bogdan a revenit cu hotarâre: „Să facem ca turnul să fie o atracție cunoscută în țară și peste hotare”. Am înțeles, acesta este scopul principal al Asociației „Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși”, că doar nu degeaba se numește așa.

Sera din proiect și „Casa Cavalerului”

Nu puteam pleca din Ruși fără să vedem sera despre care mi-au povestit atât. Face parte din proiectul „Sate și bucate”, iar o parte dintre produse vor merge către un restaurant din Sibiu. Ne-am îmbrăcat și am ieșit în curtea din spatele școlii. Sera se scălda în lumina soarelui aproape de apus, iar în fața ei sunt câteva băncuțe improvizate și viu colorate. Deasupra pământului puteam vedea verdele timid al frunzelor care străbat și ultimele straturi pentru a simți lumina, completat parcă de un expert al culorilor cu o culoare cărămizie a aleilor făcute de copii în seră. „Băncuțele din față tot voi le-ați vopsit?”, am întrebat-o pe una dintre fetele care mergea alături de mine. „Da, am avut o tabără de vară cu multe activități de genul acesta”, mi-a spus ea. În stânga mea trona o clădire rămasă în paragină, iar profesorul de istorie explică. „Trebuia să ajungă grup sanitar modern, dar n-au mai reușit să facă proiectul și acum este în paragină. Avem promisă o finanțare și noi vrem să o transformăm într-un pavilion multifuncțional în care să se facă și ore afară, să fie și atelier pentru cavaleri, dar și clubul lor, „Casa Cavalerului”.

„Norocul ține cu cei îndrăzneți”

„Copiii sunt dedicați. Așa îi simțim. Și sunt dornici de a învăța și a face și altceva. De a face și bine, nu doar rău, pentru că asociația noastră se bazează pe promovarea unor valori morale, care, în ultimul timp, s-au cam dus. Una dintre marile reușite, cel puțin din punct de vedere moral, este locul de popas din fața turnului. Au trecut două sau trei luni de când l-am construit și arată impecabil. Nimeni nu s-a atins de el. Nimic nu este scrijelit, nu găsim mizerie pe jos. Eu spun că s-a produs deja o schimbare, mică, dar importantă”, spune dascălul Bogdan Mirea.

Am închis ochii pentru câteva minute și am rememorat totul. Oricât aș vrea, nu am spațiu să vă vorbesc despte toate proiectele pe care acești doi dascăli de la Școala din Ruși le fac alături de elevii lor. Poate să amintesc câteva titluri: „Zece stejari, pentru zece provincii românești”, „Turnul Înclinat din Ruși-Ieșirea la Lumină”, „AVE” și cele despre care am scris mai sus. Altele sunt în derulare sau în stadiu de proiectare. „Sunt nerăbdător să vad ce mai facem și ce misiuni vor mai veni. Sper să le îndeplinim pe toate”, spunea unul dintre profesori. Le vor îndeplini cu siguranță pentru că fac asta cu drag. Într-un an de zile, meritul lor a fost recunoscut cu distincții la nivel județean și național, iar despre ceea ce fac s-a auzit și dincolo de ocean, în America.

„Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși” au înțeles că trebuie să se murdărească, să lucreze, să respire, să vadă cum este lumea din jurul lor ca să o perceapă. O să închei aici cu dictonul după care ei se ghidează: „Norocul ține cu cei îndrăzneți”.

IMG_6584
IMG_6585
IMG_6587
IMG_6590
IMG_6593
IMG_6595
IMG_6596
IMG_6615
IMG_6618
IMG_6630
IMG_6643

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE