Connect with us

Sănătate

Daniela Cîmpean, despre noul manager interimar al Spitalului Județean: „va fi o persoană care cunoaște foarte bine regulile și măsurile”

Avatar

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a vorbit în cadrul conferinței de presă organizată ieri împreună cu managerul interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, loc. dr. Constantin Vlase, despre activitatea  spitalului în contextul crizei generate de pandemia de Covid-19. Daniela Cîmpean a spus că o bună gestionare a activității din spital depinde de fiecare angajat al spitalului, nu doar de manager, subliniind, totodată, că „situația din Spitalul Județean rezolvă o foarte mică parte a crizei din județul Sibiu”.

„Este extrem de exagerat să spunem că situația de criză pandemică generată de al 2-lea val în județul Sibiu se datorează fostei conduceri a Spitalului Județean. Trebuie să fim foarte sinceri cu noi înșine și să realizăm că fiecare dintre noi suntem responsabili de ceea ce se întâmplă în acest județ, fie că suntem angajați ai spitalului, ai altor instituții publice sau simpli cetățeni. Putem trece peste această situație dacă fiecare dintre noi suntem responabili și succesul gestionării bune a activității din Spitalul Județean nu depinde doar de managerul spitalului județean, ci depinde de fiecare medic în parte, de fiecare infirmier și asistent”, a precizat Cîmpean.

Aceasta a vorbit și despre rolul managementului interimar asigurat la SCJU Sibiu de colonelul Constantin Vlase, care se va afla în funcție până la data de 20 decembrie.

PUBLICITATE

„Ceea ce a adus plus acest management militar în Spitalul Județean a fost o mai bună înțelegere, preluare și aplicare a unor reguli stricte pe care formația militară pe care domnul manager o are l-a ajutat să le impună. Dar situația din Spitalul Județean rezolvă o foarte mică parte a crizei din județul Sibiu. În ce privește preluarea unui management interimar, ulterior încheierii managementului asigurat de către domnul locotenent, pot să vă spun și să vă asigur că cel care va prelua acest management interimar va fi o persoană care cunoaște foarte bine regulile și măsurile care au fost adoptate la acest moment și care nu va trebui decât să facă în așa fel încât aceste măsuri să fie în continuare respectate. O continuitate a acestor măsuri o asigură fiecare din spital, începând de la manager până la brancardier și infirmier”, a mai spus Daniela Cîmpean.

Aceasta a mai precizat în debutul conferinței de presă că mandatul interimar asigurat de dr. Constantin Vlase este prevăzut până în data de 20 decembrie. Prin urmare, luni, 21 decembrie, va fi anunțată persoana care va  Luni ne va transmite cine va continua interimatul până la ocuparea prin concurs a postului de manager la Spitalul Județean din Sibiu.

Concursul pentru ocuparea postului va fi organizat de către Consiliul de Administrație al SCJU, care va fi constituit în ședința de consiliu de joi, 17 decembrie.

PUBLICITATE

„Concursul pentru ocuparea postului se organizează de către Consiliul de Administrație al spitalului, consiliu care și-a încetat mandatul odată cu încheierea mandatului consilierilor județeni și care va fi reconstituit în ședinta de consiliu de joi, 17 decembrie. Imediat ce se va instala noul Consiliu de Administratie va fi demarat concursul pentru ocuparea postului de manager”, a explicat Cîmpean.

Aceasta a precizat că își dorește o participare numeroasă la concurs. „Ne dorim ca informația să ajungă la cât mai multe persoane dornice să preia interimatul. Știm cu toții că concurența naște calitate. Ne dorim acest lucru pentru spitalul județean”, a spus președintele CJ Sibiu.

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sănătate

Autoritățile au decis începerea administrării dozei 3 de vaccin anti-COVID în România

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

O amplă reuniune a instituțiilor și persoanelor care se ocupă de campania de vaccinare în România și de coordonarea activităților medicale specifice pandemiei de coronavirus a stabilit că situația este suficient de gravă încât poate fi începută campania de vaccinare cu doza de rapel (doza a treia) a vaccinului anti COVID.

Reprezentanții CNCAV, ai Ministerului Sănătății, INSP și ai Agenției Naționale a Medicamentului s-au întâlnit cu ministrul interimar al sănătății, Cseke Attila, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Vass Levente și președintele ANMDMR, Robert Ancuceanu.

În urma întâlnirii, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, „pe baza datelor științifice disponibile”, că adminsitrarea dozei de rapel a vaccinurilor anti COVID a devenit o necesitate. De aceea a fost stabilită ca dată de începere ziua de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager.

PUBLICITATE

Care sunt persoanele cărora li se recomandă doza 3 a vaccinului:

– persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare;

– persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

PUBLICITATE

Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate și a unităților de învățământ.

Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.

Important!

PUBLICITATE

– Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor

primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice.

PUBLICITATE

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3)

Se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.

Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către direcțiile de sănătate publică județene/ a municipiului București.

PUBLICITATE

Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.

Reiterăm cetățenilor necesitatea și importanța vaccinării împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 12 ani, în interes invidual și al sănătății publice, prin reducerea cazurilor severe și a deceselor.

Autoritățile reamintesc că vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european.

PUBLICITATE

 

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Sănătate

A fost stabilit planul de reziliență a spitalelor din Sibiu cu secții ATI Covid. Polisano, pe lista de rezervă

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Valul patru al pandemiei i-a determinat pe șefii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență  Sibiu să ceară spitalului Polisano lista cu personalul ATI disponibil. Au fost stabilite spitalele care pot asigura servicii medicale de Terapie Intensivă pecienților COVID în stare gravă.

Ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență desfășurată astăzi 22 septembrie 2021 a avut pe ordinea de zi aprobarea planului de reziliență a spitalelor cu secții ATI Covid 19 în contextul combaterii efectelor pandemiei la nivelul județului Sibiu și solicitarea către clinica Polisano Sibiu de a pune la dispoziție lista nominală a personalului medico-sanitar care își desfășoară activitatea în sectorul ATI”, transmite Prefectura Sibiu.

Planul de Rezilienţă cuprinde lista spitalelor cu secţii ATI în contextul combaterii efectelor

PUBLICITATE

pandemiei de COVID-19 la nivelul judeţului Sibiu.

Conform acestui plan, în judeţul Sibiu funcţionează 4 spitale cu secţii ATI Covid-19:

  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu;
  • Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu;
  • Spitalul Militar de Urgenţă Dr. Alexandru Augustin;
  • Spitalul Municipal Mediaş.

 Situaţia paturilor ATI Covid-19 este următoarea :

  • Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu – 6 paturi;
  • Spitalul Militar de Urgenţă Dr. Alexandru Augustin – 10 paturi;
  • Spitalul Municipal Mediaş – 2 paturi;
  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu – 20 paturi cu dotare şi funcţionare completă,

din care 2 paturi sunt în cadrul secției de maternitate. În următoarele 7 zile se vor

înfiinţa 10 paturi pre ATI şi se va ajunge la capacitatea maximă cuprinsă în planul de

PUBLICITATE

rezilienţă, fără afectarea critică a activităţii secţiilor chirurgicale pentru pacienţi non

Covid-19.

Textul integral al Hotărârii nr.62și anexa acesteia, parte integrantă din prezenta hotărâre  poate fi descărcat de pe pagina de internet a Instituției Prefectului Județul Sibiu la adresa: https://sb.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Sănătate

Medic infecționist, la “Victor Babeș”: „Ultima gardă la COVID, 23 de prezentări: 20 de pacienți nevaccinați și 3 pacienți vaccinați”

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Medicii încearcă în continuare să convingă românii să se vaccineze, pentru a fi mai protejați în fața efectelor unei infecții cu noul coronavirus. Dr. Casandra Bulescu, medic în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș, din București, explică foarte clar care este diferența infecției la un vaccinat și la un nevaccinat, așa cum a constatat-o chiar în timpul gărzilor din spital.

„Ultima gardă la COVID, 23 de prezentări: 20 de pacienți nevaccinați și 3 pacienți vaccinați.

Dintre pacienții vaccinați, niciunul nu are pneumonie, nu are necesar de oxigen, ci doar o infecție acută de căi respiratorii superioare, putând fi tratați fără probleme la domiciliu.

PUBLICITATE

Dintre cei nevaccinați, am întâlnit două categorii: pe de-o parte insuficiențe respiratorii, cu comorbidități decompensate, iar pe de altă parte tineri fără alte boli și care se prezintă măcar cu pneumonie (dacă nu și cu insuficiență respiratorie) și care necesită internarea.

A devenit o întrebare standard în anamneză dacă pacientul este vaccinat sau nu, iar la auzirea răspunsului «nu», nu pot să nu întreb «de ce?».

Pe lângă sfaturile primite de la diferiți «medici» împotriva vaccinului, majoritatea se teme de problemele pe termen lung aduse de vaccin. Însă nimeni din această categorie de pacienți nu se gândește la impactul pe termen lung al bolii, la sindromul de long-COVID, la morbiditatea dată de boală, în ciuda vârstei tinere pe care o au.

PUBLICITATE

Mi se pare uimitor că oamenilor încă le este mai frică de vaccin decât de boală, iar unii dintre pacienți rămân cu reticență față de vaccin inclusiv când ajung conectați la oxigen. Dacă era necesar un vaccin împotriva unei boli tropicale pentru o călătorie exotică, cu siguranță nu își mai puneau atâtea probleme legate de consecințele la distanță.

În fine, a doua zi după gardă, împreună cu îndrumătoarea mea, intru la vizita din terapie intensivă unde o pacientă ce necesită un flux de 75 L O2/min ne întreabă disperată ce poate face în situația ei… Dacă se poate vaccina pentru a se vindeca.

Ei bine, vaccinul era soluția pentru a nu ajunge în terapie intensivă și de altfel, singura soluție reală de a evita toate aceste drame pe care le vedem în fiecare zi.

PUBLICITATE

Multă sănătate!”, mai transmite medicul Casandra Bulescu, de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Victor Babeș” din București

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE