fbpx
Connect with us

Featured

De Paști stăm acasă. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a prelungit restricțiile pentru municipiul Sibiu pentru 14 zile

Gabriel Dogaru

Published

on

Legislația privind restricțiile care se aplică în fiecare localitate în funcție de rata de incidență cumulată este suficient de prost făcută încât în acest moment, când orașul Sibiu ar putea ieși de sub incidența măsurilor corespunzătoare scenariului cu peste 3 cazuri la 1000, să fie prelungite cu 14 zile. Asta înseamnă că restricțiile nu vor fi ridicate cel puțin până pe 8 mai.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu a actualizat situațiile localităților din județ, privind rata de incidență, și a anunțat care sunt criteriile după care se stabilesc măsurile privind activitățile economice și restricțiile privind circulația cetățenilor. Astfel, în funcție de rata de incidență, sub 1,5 – între 1,5 și 3 și peste 3 cazuri la 1000 de locuitori, restricțiile sunt introduse pentru 14 zile și sunt prelungite apoi, după caz. Din acest motiv, municipiul Sibiu, de exemplu, nu poate avea ridicate restricțiile privind restaurantele, cinematografele și alte activități în spații închise, deoarece CJUS a actualizat rata de incidență pe 15 aprilie, astfel că timp de 14 zile Sibiul va funcționa pe scenariul galben, în care rata depășește 3 la mie.

În aceeași situație se mai află și localitățile Șelimbăr (până pe 3 mai, situație actualizată pe 20 aprilie) și Cisnădie (din 24 aprilie până pe 7 mai).

Municipiul Sibiu a ieșit de sub incindența restricțiilor de weekend, odată cu scăderea ratei de incidență sub 3,5 la mie, dar nu va ieși, deocamdată, de sub cele care se instituie automat la o rată de peste 3 la mie.

Anexa Hotărârii 37 a CJUS:

Cum se calculează ratele de incidență și cum se aplică restricțiile (Sursa: Prefectura Sibiu)

„Pentru o informare publică mai ușoară și corectă, vă sintetizăm principalele restricții și praguri de incidență pentru care acestea se aplică:

1.         Pragul de incidență între 1,5/1000 – 3/1000 de locuitori:

–          pentru o perioada de 14 zile organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

–          pentru o perioada de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00 – 22:00;

–          pentru o perioada de 14 zile activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 22:00;

–          terasele pot funcționa cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară;

–          pentru o perioada de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

2.         Pragul de incidență de peste 3/1000 de locuitori:

–          pentru o perioada de 14 zile organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

–          pentru o perioada de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;

–          pentru o perioada de 14 zile activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoane cazate în cadrul acestor unităţi;

–          terasele pot funcționa cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară;

–          pentru o perioada de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

3.         Pragul de incidență între 4/1000 și 7,5/1000 de locuitori:

–          În zilele de vineri, sâmbătă și duminică circulația persoanelor în afara locuinței este interzisă după ora 20:00, cu următoarele excepții care se regăsesc în declarația pe proprie răspundere:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

–          În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private își pot desfășura activitatea în intervalul orar 05:00 – 18:00.

4.         Pragul de incidență peste 7,5/1000 de locuitori:

–          În fiecare zi a săptămânii circulația persoanelor în afara locuinței este interzisă după ora 20:00, cu următoarele excepții care se regăsesc în declarația pe proprie răspundere:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

–          În fiecare zi a săptămânii, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private își pot desfășura activitatea în intervalul orar 05:00 – 18:00.

Pentru pragul între 1,5 si 3/1000 de locuitori și pragul peste 3/1000 de locuitori măsurile se aplică pe o perioadă de 14 zile, chiar dacă rata de incidență în cele 14 zile scade. În cazul în care rata de incidență crește se pot introduce măsurile pragului următor în termen de 48 de ore.

Atunci când rata de incidență depășește pragul de 4/1000 de locuitori, se aplică măsurile prezentate mai sus, dar acestea încetează în ziua în care rata de incidență este sub valoarea de 3,5/1000 de locuitori, nefiind condiționată aplicarea acestora pentru un anumit număr de zile.

Atunci când rata de incidență depășește pragul de 7,5/1000 de locuitori, se aplică măsurile prezentate mai sus, dar acestea încetează în ziua în care rata de incidență este sub valoarea de 7/1000 de locuitori, nefiind condiționată aplicarea acestora pentru un anumit număr de zile.

Pentru pragul între 1,5 si 3/1000 de locuitori și pragul peste 3/1000 de locuitori, circulația în afara locuinței este interzisă după ora 22:00, fără motiv justificat. Motivele justificate pentru care se face deplasarea pot fi dovedite prin legitimația de serviciu, adeverința de angajator sau declarația pe proprie răspundere.”

Eveniment

FOTO 4 persoane au murit într-un accident rutier pe Calea Șurii Mici din Sibiu

Avatar

Published

on

4 persoane au murit, vineri dimineața, într-un grav accident rutier produs în municipiul Sibiu.

Evenimentul rutier s-a produs pe Calea Șurii Mici la intersecția cu Drumul Național 7H. Potrivit primelor informații, între un autoturism și un TIR s-a produs o coliziune, iar 4 persoane au murit.

Două cupluri și-au pierdut viața în teribilul accident. Este vorba despre un bărbat de 71 de ani și o femeie de69 de ani, ambii din județul Prahova, respectiv un bărbat de 64 de ani și o femeie de 63 de ani, din județul Brașov.

TIR-ul era condus de către un medieșean în vârstă de 48 de ani, iar al doilea SUV, de către un hunedorean în vârstă de 51 de ani.

Mai multe echipaje de prim ajutor au intervenit la locul tragediei. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a trimis la locul accidentului un echipaj SMURD, autospeciala pentru victime multiple, un echipaj de pompieri și un echipaj de la Descarcerare.

Traficul rutier este deviat pe Calea Șurii Mici și pe un alt drum secundar (spre și dinspre Aeroport)

ȘTIREA SE ACTUALIZEAZĂ

FOTO: ISU Sibiu

Continue Reading

Administrație

GALERIE FOTO Primele imagini cu viitorul Aqua Park

Gabriel Dogaru

Published

on

Unul dintre cele mai controversate proiecte ale Sibiului, dar și unul dintre cele mai cerute de sibieni, Aqua Park-ul despre care se vorbește de ani buni, ca despre o planetă misterioasă, a ajuns într-o etapă care presupune dezbaterea publică, în cadrul procesului de elaborare a PUZ-ului. Primăria a publicat primele imagini realizate de proiectanții care realizează Planul Urbanistic Zonal și se pregătește să ceară opiniile sibienilor.

Primăria Sibiu avansează, încet dar sigur, cu proiectul Aqua Park. Sibienii își doresc un astfel de spațiu de agrement, administrația are banii pentru el, dar etapele nu pot fi arse, mai ales că uneori apar și unele întârzieri neprevăzute. Anul trecut, s-a finalizat licitația pentru elaborarea unui PUZ în zona Aqua Park, o licitație care s-a lovit și de contestații ale celor care au depus oferte. Într-un final, în urmă cu aproape un an, contractul de elaborare a PUZ-ului a fost atribuit asocierii SC RAUMPLAN DESIGN & SC AGORAPOLIS SRL. Contractul a fost semnat în august 2020, iar termenul de finalizare era de șase luni de la data semnării.

PUZ-ul pentru reglementările urbanistice ale zonei Turnișor – Câmpșor este absolut necesar, deoarece perimetrul respectiv nu a fost niciodată acoperit de un astfel de plan. Pentru a putea dezvolta zona, primăria are nevoie de reglementări de acest fel.

Acum, Primăria Sibiu a organizat „o dezbatere cu specialiști în domeniul urbanismului și cu reprezentanți ai Sistemului de gospodărire a apelor Sibiu și respectiv ai Agenției de protecție a mediului” deoarece procesul de elaborare a noului Plan Urbanistic Zonal (PUZ) include și aceste dezbateri.

„Centrul pentru sport și agrement” așa cum îl numește primăria, va include și celebrul deja Aqua Park, cu piscine exterioare și interioare, un stadion pentru sportul de masă, o sală multifuncțională pentru sport, un centru spa & wellness, o bază hipică și zone extinse de promenadă și relaxare, după cum explică Primăria Sibiu.

„Toate aceste amenajări se vor realiza etapizat”, mai spune adminsitrația, pentru ca sibienii să nu-și imagineze că vor începe lucrările pentru toate aceste funcțiuni. Mai ales că în zonă, pe lângă Aqua Park, se derulează un al doilea proiect al primăriei, Parcul Tilișca, care va include spații verzi, alei pietonale, piste pentru biciclete, teren de minigolf și altele.

Practic, PUZ-ul la care lucrează Raumplan acoperă ambele proiecte, Aqua Park și Parc de agrement Tilișca, având o suprafață vizată de 41 de hectare. Proiectanții trebuie să studieze și să reglementeze zonele de extindere infrastructură, spații publice, reglementarea circulațiilor și stabilirea traseelor rețelelor edilitare în zonă, indicatori urbanistici POT și CUT propuși, integrarea și armonizarea noilor construcții în mediul construit/neconstruit. Din cele 41 de hectare, mai puțin de jumătate vor fi alocați parcului și zonei de agrement.

„Subliniem că amenajările nu vor fi invazive în cadrul natural, ci dimpotrivă au fost gândite în cadrul unui proiect “verde” pentru Sibiu. Practic, vom crea un nou parc în lungul râului Cibin în suprafață de aproximativ 17 hectare, din care minim 5 hectare vor fi spații verzi, iar restul va fi amenajat cu obiective pentru sport și agrement. 

După clarificarea aspectelor tehnice și de infrastructură și după obținerea avizului din partea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism, vom începe dezbaterile publice pe tema acestui proiect.”, mai transmite Primăria Sibiu referitor la dezbaterile pe marginea PUZ-ului.

Continue Reading

Administrație

GALERIE FOTO Complex sportiv și de agrement în zona Obor, în valoare de 10 milioane de lei

Gabriel Dogaru

Published

on

Primăria Sibiu a demarat un nou proiect pentru o zonă de agrement în municipiul Sibiu, de data aceasta una cu destinație de bază sportivă, care ar urma să fie amenajată în imediata vecinătate a Skate Park-ului din zona Obor.

Viitorul parc sportiv din zona Obor, denumit „Spațiu de agrement” de primărie, va cuprinde mai multe terenuri de sport, în mijlocul cărora se va afla un teren de fotbal de dimensiuni competiționale, cu o tribună de mici dimensiuni. Celelalte terenuri vor fi unul de handbal, două de tenis și unul de baschet și volei. De asemenea, vor fi construite vestiare, spații verzi, alei. Proiectul scos la licitație de primărie cuprinde întreg pachetul de servicii, de la proiectare, la execuție lucrări, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene.

„Beneficiul anticipat pe termen scurt îl constituie asigurarea unui aspect modern și îngrijit al zonei precum și o utilizare a terenurilor sportive” se arată în documentația primăriei.

Principalele obiective vizate de administrație sunt:

● Crearea unui complex sportiv dotat la standarde europene dedicat organizării de competiții locale și naționale;

● Îmbunătățirea stării de sănătate al cetățenilor Municipiului Sibiu;

● Atragerea unui număr cât mai mare de copii și adulți în desfășurarea activităților sportive şi a sporturilor specifice (fotbal, handbal, baschet, tenis, tenis de masă) și sprijinirea practicării acestor sporturi;

● Promovarea sportului de performanță și a sportului pentru toți;

● Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Sibiu;

● Dezvoltarea durabilă a structurii socio-comunitară și urbană a Municipiului Sibiu;

● Atingerea proporției de spații verzi/locuitor conform recomandărilor privind mediul de viață al populației.

Primăria intenționează caterenurile să aibă caracteristici suficiente pentru ca terenurile să poată fi utilizate atât pentru relaxare și petrecerea timpului liber, dar și pentru competiții sportive la nivel local și național.

Ofertantul câșitgător va avea la dispoziție 9 luni, atât pentru elaborarea proiectelor, cât și pentru realizarea fizică a complexului sportiv.

–  Elaborare proiect pentru autorizarea executării lucrărilor (D.T.A.C./P.A.C., inclusiv D.T.O.E.) conținând toate documentațiile, acordurile, avizele, verificările, presupuse de eliberarea autorizației de construire – 2 luni de la semnarea contractului de către ambele părți;

–  Elaborare Proiect Tehnic de execuție (inclusiv D.E.), complet și verificat de catre verificatori atestati – 3 luni de la semnarea contractului de către ambele părți.

–  Asistența tehnică – pe toată perioada de execuție a lucrărilor, respectiv 6 luni de la ordinul de începere al lucrărilor.

–  Execuție lucrări – 6 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, constand în:

● Lucrari de infrastructura – decopertari, sistematizarea terenului, retele edilitare principale – inclusiv instalatii sanitare, termice, electrice interior si exterior, supraveghere video, etc;

● Stadion fotbal – Amenajare infrastructura sportiva

● Stadion fotbal – Construire gradene

● Terenuri Sportive – Lucrari infrastructura

● Amenajare alei si carosabil

● Furnizare si instalarea dotarilor + imprejmuirilor

● Amenajarea spatii verzi

Valoarea întregului proiect a fost estimată de Primăria Sibiu la 9.889.790 lei.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement

DELGAZ

  • Sistare alimentare gaze naturale in localitatea Slimnic, judetul Sibiu

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Slimnic, in data de 24 iulie incepand cu ora 2:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale. Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 24 iulie, incepand cu ora 12:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta. .  

Advertisement

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE