Connect with us

Cuvântul ortodox

De poți crede…(Marcu 9. 17-32)

Pr. Constantin Necula

Publicat

pe

Oricât ar părea de ciudat omului de astăzi, Hristos Domnul nu cere să fii perfect. Duminica trecută ne spunea că „dacă voiește cineva” să-i urmeze să ia crucea și s-ă-i urmeze. Duminica aceasta ne dovedește, în întâlnirea cu tatăl unui băiat bolnav, că are încredere în om să-și măsoare emoția credinței și de aceea-i zice: „de poți crede…”. Domnul refuză să fie un dictator sufletesc și te cheamă la sine prin firele libertății aprinse de dragoste.

Tatăl acesta, din Duminica numită a Sfântului Ioan Scărarul, învață libertatea pe propria piele. Nu. Nu de la boală și nici de la oameni. Boala nu ne oferă nici un spațiu de libertate. Ne devine spațiu și timp de formare doar când este Hristos prezent, în lipsa Lui pare că el e vinovatul pentru toate. Luați aminte la tatăl Evangheliei acesteia. Cât de lucid se apropie de Hristos. Nu începe să-i spună ce bun este el, cum și-a trăit viața perfect și câte a făcut. Nimic din toate acestea. Nu se scuză că are băiatul lunatec. Știe că nu e în logica lumii duhovnicești. Cere Domnului milă care naște vindecare. Iar Domnul îl testează. Îi descoperă un adânc de smerenie și inteligență în sufletul său. Căci omul, întrebat de poate crede, răspunde simplu și curat: Cred Doamne! Ajută necredinței mele!(Marcu 9. 24).

PUBLICITATE

Convins că în oceanul de smerenie în care nimerise prin pocăință portul iubirii lui Hristos dă valoare adevărată vieții. Lecție strașnică nouă azi. Chiar credem că suntem credincioși, dar ne comportăm urâcios și plini de scrupule obsesive. Chiar credem că suntem plini de credință, dar e de ajuns o simplă tulburare să înțelegem ce grea este incapacitatea noastră de a ne hrăni credința din Dumnezeu nu din viziunile noastre. Dacă tema Duminicii precedente era credința primirii lui Hristos în efortul suirii Crucii pe Golgota cea mântuitoare, azi învățăm cum de ne vede Dumnezeu credința. În lumina iubirii, a dragostei care ne animă. Pe tatăl din Evanghelie  îl vede iubindu-și fiul. După cuvântul Sfântului prăznuit în Duminica aceasta: „Fericit cel ce stă înaintea Domnului în rugăciune precum stau slugile înaintea Împăratului…” (Scara, Cuvântul 30.5). E așezarea în iubire dinaintea Izvorului Iubirii. Poate cel mai greu exercițiu al lumii ce o împărțim împreună. Exercițiul recunoașterii sursei din care ne strălucește iertarea. Asta doar de poți crede…

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cuvântul ortodox

Toma, salvatorul nebuniei noastre

Avatar

Publicat

pe

Numai prin credinţă omul intră în legătură adevărată cu Dumnezeu. De ce? Pentru că numai aşa libertatea omului este respectată. Prin credinţă Dumnezeu nu constrânge. Lumea în care trăim ne constrânge să o acceptăm: nimeni nu poate să spună că nu există soare. Soarele ne constrânge să-l acceptăm ca atare. La fel, știinţa umană este o cunoaştere constrângătoare, prin dovezi care iau omului libertatea alegerii.

Taina credinţei constă în a accepta fără nici un fel de constrângere, adică într-o libertate totală. Dumnezeu este pentru că este („Eu sunt Cel ce sunt” – Ieșire 3, 14), dar Dumnezeu, numai în cazul omului, poate „să existe”, sau poate „să nu existe”. Pentru că numai aşa libertatea omului rămâne deplină. Dacă Dumnezeu ni S-ar arăta tuturor, ca să-L vedem şi să-L pipăim, nu am mai vorbi de „credinţă”, ci de o ființă, care ne forțează să credem în Ea.

PUBLICITATE

Credinţa înseamnă a spune lui Dumnezeu „da!”, fără nici un fel de constrângere. Cel mult putem vorbi de argumente în sprijinul credinţei. Dar argumentele nu pot fi niciodată dovezi adevărate. Dovada nu lasă loc de îndoială, pe când argumentul poate fi orcând disputat. Altfel spus: dovada constrânge, pe când argumentul convinge.

Practic omul trăiește între știință (pământul) şi credință (cerul). A nega știința înseamnă a fi „nebun”. A nega credința înseamnă a fi liber, dar la fel de „nebun”, atunci când nu-L vezi pe Dumnezeu („Zis-a cel nebun întru inima sa: nu există Dumnezeu” – Psalm 52, 1). Aici se vede că știința și credința, sunt cele două căi de vindecare a nebuniei omului.

În sensul acesta trebuie să îl înțelegem pe Apostolul Toma: „nebunul” care L-a negat pe Dumnezeu, pentru ca să ne salveze de nebunia noastră (Ioan 20, 24-29).

PUBLICITATE

Pr. Conf. Irimie Marga

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Cuvântul ortodox

Osana! Auziți cum strigă copiii?

Avatar

Publicat

pe

Duminica Floriilor este duminica intrării Mântuitorului Hristos în Ierusalim, care semnifică pentru noi deschiderea căii către Ierusalimul cel ceresc. O intrare triumfală, pentru că gesturile oamenilor, care așterneau haine și ramuri de finic în calea lui Iisus, erau impresionante.

Dar cele mai mișcătoare gesturi erau aclamațiile copiilor: „Osana, Fiul lui David!” (Matei 21, 15). Însă căpeteniile preoților și cărturarii, plini de mânie, L-au întrebat pe Iisus: „Auzi ce zic aceștia?”. Iar Iisus le-a răspuns: „Da. Dar oare niciodată n-ați citit că din gura copiilor și a celor ce sug Ți-ai pregătit laudă?” (Matei 21, 16). Aici Mântuitorul citează versetul 3 din Psalmul 8 care, altfel, probabil că ar fi rămas necunoscut. Ori, tocmai aici este unul din mesajele sărbătorii de azi: Primitorii adevărați și sinceri ai lui Iisus sunt copiii!

PUBLICITATE

Ei, săvârșitori de laudă curată, chiar fără puterea de a o exprima („cei ce sug”, adică sugarii), sunt purtători de credință în Dumnezeu. Ei, copiii, nu se vor alătura celor care, peste câteva zile, vor striga, plini de ură: Răstignește-L! Ei, pruncii, strigau cu inima curată, pentru că simțeau cel mai bine, că intrarea lui Iisus le deschide și lor calea spre mântuire, prin Botez.

Da, prin Botez! Pentru că pe baza acestor cuvinte, creștinii din Biserica primară nedivizată au hotărât botezarea copiilor.
Pruncii, dacă nu pot vorbi, mărturisesc credința în Hristos, așa cum am văzut la Florii, prin nașii lor. Auziți cum strigă? Nu vă mâniați și nu-i opriți, așa cum vroiau cărturarii și fariseii, fiindcă fără Botez nu există mântuire. Iar voi, mamelor, auziți cum strigă? Nu-i mai „opriți” pe copii, în cabinetele irozilor de azi! Pentru că – să nu vă amăgiți – nu există grădină a Maicii Domnului în care să curgă sânge de copil nevinovat, iar poporul să plesnească de fericire.

Pr.Conf. Irimie Marga

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Cuvântul ortodox

Pentru „toți” sau pentru „mulți”?

Avatar

Publicat

pe

Din Evanghelia a 4-a din Post ne surprind ultimele două cuvinte: „Căci Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca el să slujească și să-și dea viața preț de răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 45).

Pentru „mulți”, oare nu pentru „toți”? Mai ales că, în versetul anterior Mântuitorul spune: „Care vrea să fie cel dintâi între voi, să fie slujitorul tuturor” (Marcu 10, 44). Această diferențiere apare și în Evanghelia de la Matei, la Cina cea de Taină: „Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” Matei 26, 27-28).

PUBLICITATE

De ce, oare, Hristos face referință uneori la „toți”, alteori la „mulți”?

Răspunsul este acesta: Hristos este slujitorul și Mântuitorul tuturor, dar dintre aceștia „mulți” se vor mântui, dar nu „toți”. El S-a făcut slujitorul tuturor, dar răscumpărați vor fi numai unii, adică aceia care se străduiesc. Toți suntem chemați să mâncăm Trupul Lui și să bem Sângele Lui, dar numai o parte dintre cei ce se împărtășesc, se vor mântui. Tot așa înțelegem și cuvintele

Mântuitorului, care spune că Împărăția se dă numai „celor pentru care s-a pregătit” (Marcu 10, 40). Adică nu se dă tuturor, ci numai acelora care merită și s-au luptat pentru ea. Unii creștini au crezut că aici Hristos vorbește de o predestinație a celor care intră în Împărăția Lui. Nu. Este vorba, de fapt, de o pregătire a condițiilor de mântuire, nu de o pregătire anticipată pentru anumite persoane. Predestinarea numai a unora la mântuire ar fi o mare nedreptate.

PUBLICITATE

Alții au încercat să spună, încă de acum, de pe pământ, că toți cei care se botează, se vor mântui cu siguranță. Nu e chiar așa! Aici e taina lui Dumnezeu. El hotărăște, după moartea noastră, cine aparține celor „mulți” care se mântuiesc, și cine nu. Pentru că „mulți”, dar din păcate, nu „toți” se mântuiesc.

Pr.Conf. Irimie Marga

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE