Connect with us

Administrație

Decizie fără sens juridic: Autoritățile din Sibiu „aprobă” OUG 81 împotriva urșilor și își anulează procedurile stabilite anterior. Ce prevede “ordonanța urșilor”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre care sfidează principiile de drept. Hotărârea stabilește la articolul 1 că se pun în aplicare măsurile stabilite de OUG 81/2021, deși era obligația autorităților să respecte acest act normativ, fără să mai fie nevoie de o aprobare în acest sens. La articolul 2, hotărârea precizează că procedura operațională pe care o aprobase anterior, în 29 aprilie, își încetează aplicabilitatea. Și această prevedere este inutilă, având în vedere puterea juridică superioară a unei ordonanțe de urgență. În cel mai fericit caz, acesta ar fi trebuit să fie singurul punct al hotărârii.

Hotărârea 55 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu are ca scop „aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor,conform OUG nr. 81/2021”. Metodele în sine sunt deja aprobate prin OUG.

PUBLICITATE

Iată ce prevede Hotărârea 55/2021 a CJSU Sibiu:

 ART.1. Începând cu data de 26 iulie 2021 sunt puse în aplicare măsurile stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 81/2021, privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor.

ART.2. Procedura operaţională comună privind modul de acţiune a instituţiilor responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de animale sălbatice periculoase mari (urs, lup), în judeţul Sibiu, adoptată în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu în data de 29.04.2021 îşi încetează aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 81/2021.

PUBLICITATE

 ART.3. Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu şi Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu şi se va publica pe site-ul Instituţiei Prefectului Judeţul Sibiu şi pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu.

Toate măsurile și procedurile pentru prevenirea și combaterea atacurilor de urs brun sunt explicate și prevăzute în OUG 81, iar autoritățile locale nu au altceva de făcut decât să le pună în aplicare.

OUG 81/2021 a fost aprbată pentru a stabili care sunt procedurile în cazurile de atac ale urșilor asupra oamenilor. Potrivit acestei ordonanțe, în cazul atacurilor unor exemplare de urs brun, în interiorul localităților, autoritățile locale trebuie să intervină imediat. Metodele de intervenție se adaptează fiecărei situații în parte și pot varia de la alungarea, tranchilizarea și relocarea ursului periculos până la împușcarea acestuia.

PUBLICITATE

În mod concret, OUG nr. 81/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 732/2021, stabilește “intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților”. Intervenția se face gradual, în funcție de situație, prin următoarele metode:

  • alungarea prin diverse mijloace;
  • tranchilizarea și relocarea;
  • extragerea prin eutanasiere sau împușcare.

Astfel, în primă fază, se încearcă alungarea ursului din localitate și, în cazul în care această acțiune nu are rezultatul scontat, iar ursul revine, în mod repetat, în localitate, acesta va fi tranchilizat și mutat într-o zonă (nu neapărat din același județ) nelocuită sau aflată la mai mare distanță de orice localitate.

Cel mai drastic mod de intervenție asupra urșilor care obișnuiesc să intre în localități și să pună astfel în pericol sănătatea și viețile oamenilor, respectiv extragerea acestora prin eutanasiere sau împușcare, se va folosi doar în următoarele situații:

1. dacă intervențiile prin metoda îndepărtării și tranchilizării/relocării nu dau rezultate și gradul de risc crește;

PUBLICITATE

2. dacă siguranţa şi securitatea cetăţenilor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse în pericol;

3. dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;

4. în cazul în care exemplarul în cauză este rănit în cursul acțiunii de intervenție și nu sunt identificate alte soluții;

PUBLICITATE

5. dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată și nu sunt identificate alte soluții;

6. dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viața.

Tranchilizarea și eutanasierea se efectuează de către medicul veterinar împuternicit, cu ajutorul echipei de intervenție, iar arma de vânătoare poate fi folosită exclusiv de către personalul tehnic de specialitate angajat al administratorului fondului de vânătoare sau de Echipa de intervenție va fi formată din primarul sau viceprimarul localității unde s-a produs evenimentul, care va fi, de fapt, conducătorul echipei, din jandarmi, din angajați ai administratorului fondului de vânătoare și dintr-un medic veterinar.

PUBLICITATE

Potrivit OUG-ului publicat, cei care împiedică o astfel de intervenție imediată pot fi sancționați cu amenzi între 7.000 și 10.000 de lei. Totuși, amenzile se vor putea aplica din 5 august 2021, nu mai devreme.

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

În atenția elevilor: Tursib schimbă, de luni, orarul traseelor școlare, din cauza aglomerației din trafic

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Tursib a decis să schimbe programul de circulație pentru două dintre traseele școlare pe care le-a introdus din 13 septembrie, pentru a se conforma cu programul școlilor la care trebuie să ajungă elevii și cu aglomerația din trafic.

Compania de transport local Tursib a modificat programul de funcționare pentru traseele școlare E5 și E7, care transportă elevii din zonele Broscărie, pe traseul spre centru, și din zona Mihai Viteazu spre centru.

tursib trasee scolare

„După o analiză a timpilor de sosire în stație realizată de societatea Tursib, Primăria Sibiu și Poliția Locală Sibiu, începând de luni, 20 septembrie se vor implementa modificări în orarul a două dintre trasee”, precizează reprezentanții Tursib.

Modificări trasee școlare TURSIB:

Pe traseul E5 (cartier Broscărie – școala Regina Maria) ora de plecare din stația de capăt de linie – IRMES 1, se modifică. Autobuzul va pleca mai devreme, la ora 07.14.

Pe traseul E7 (bulevardul Mihai Viteazu – școala Regina Maria) ora de plecare din stația de capăt de linie – Lămâiței se modifică. Autobuzul va pleca la ora 07.14.

„Aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura sosirea în timp util în stațiile de la Colegiul Octavian Goga și respectiv Școala Regina Maria, având în vedere întârzierile înregistrate de autobuze în săptămâna care se încheie cauzate de aglomerația din zona celor două unități de învățământ la ora intrării la cursuri a elevilor”.

Tursib va continua să urmărească traseele școlare pentru optimizarea operării autobuzelor pe aceste rute.

CITEȘTE MAI MULT

Administrație

FOTO & VIDEO Companiile care lucrează la infrastructura din Sibiu lasă în urma lor tot mai multe gunoaie și resturi

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Sibiul este „frământat” în ultimii ani de o mulțime de proiecte de infrastructură, unele pornite de la zero, altele destinate reabilitării și modernizării unor cartiere. Din păcate, companiile de cosntrucții care au contractat lucrări în aceste proiecte lasă în urma lor tot mai multe resturi, moloz, distrugând uneori infrastructura existentă.

Cititorii din zona Țiglari ne-au sesizat faptul că recentele lucrări de modernizare a străzii Țiglari și a zonei adiacente au adus alte probleme locatarilor din zonă. Compania care a efectuat lucrările pe această stradă, Terra Building, a lăsat în urmă o mulțime „urme” care le fac viața mai grea celor care stau acolo. Este vorba despre criblură rămasă de la asfaltări, pete mari de ulei care sunt împrăștiate pe stradă și pe trotuar, dar și zone în care asfaltul existent a fost distrus parțial de camioanele companiei.

O altă lucrare pe care ne-au sesizat-o sibienii este cea de pe strada Bâlea. Aici a fost înlocuită țeava principală de gaze, o intervenție care a adus bătăi de cap locatarilor și celor care tranzitează această stradă. După ce s-au confruntat cu o lucrare neîngrijită, care a însemnat gropi neprotejate, pietriș aruncat pe carosabil, spații neamenajate corespunzător pentru trecerea pietonilor, la finalul lucrărilor, o bună parte din trotuare stă acoperită cu praf și pământ, bordurile instalate în urmă cu câțiva ani sunt distruse de mașinile de mare tonaj, iar reparațiile făcute de firma care a lucrat la acest proiect sunt superficiale, cu asfalt care va ieși, probabil, la prima ninsoare.

Am solicitat Primăriei Sibiu un punct de vedere referitor la răspunderea pe care o au aceste companii și vom publica poziția instituției imediat ce va fi transmisă, pentru a afla cine trebuie, conform contractelor, să repună infrastructura în starea inițială, după astfel de lucrări. Am cerut primăriei inclusiv o situație a sancțiunilor aplicate în ultimii ani companiilor care au lăsat în urma lor resturi și au distrus infrastructura existentă.

str Tiglari Terra Building (1)
str Tiglari Terra Building (2)
str Tiglari Terra Building (3)
str Tiglari Terra Building (4)

Așa arată str Țiglari după plecarea muncitorilor.

str Balea gaze (1)
str Balea gaze (2)

Așa arată Str. Bâlea după plecarea muncitorilor.

CITEȘTE MAI MULT

Administrație

Primăria Sibiu: „Depuneți declarații pentru imobilele nelocuite, pentru scutirea de la plata taxei de salubrizare!”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Administrația sibiană atrage atenția celor care dețin imobile nelocuite că este nevoie de o declarație anuală în care să precizeze că imobilele respective nu sunt locuite, astfel încât să fie scutiți de plata taxei speciale.

Sistemul de taxare pentru ridicarea gunoiului în Sibiu a fost modificat la începutul acestui an, astfel că noul Regulament privind taxa de salubrizare, care a intrat în vigoare în 1 februarie 2021, prevede scutirea de taxă a proprietarilor de imobile nelocuite.

Pentru a beneficia de această prevedere cei care dețin imobile nelocuite/nefuncționale au obligația să depună anual o declarație de impunere. Obligația este în vigoare chiar dacă au fost depuse astfel de declarații în perioada 2016 – 2020. Potrivit primăriei, măsura a fost luată pentru ca situația acestor imobile să fie actualizată în baza de date a Direcției Fiscale.

Termenul limită de depunere a declarației pentru anul în curs a fost prelungit până în 30 septembrie 2021. Sibienii care dețin imobile nelocuite sunt rugați să depună declarația până la data menționată, împreună cu confirmarea din partea asociației de proprietari/locatari – în cazul imobilelor ce fac parte din asociații sau orice alt document care să ateste faptul că imobilul este nelocuit/nefuncțional, în cazul celorlalte imobile.

Formularul pentru această declarație poate fi descărcat de aici: https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/Declaratie_de_impunere_stabilire_taxa_speciala_de_salubrizare.pdf

Pentru declarației există și opțiunea trimiterii online, pe email, la adresa declaratie.salubrizare@sibiu.ro sau pe portalul de e-administrație, accesibil de pe site-ul sibiu.ro, pentru cei care au cont, la secțiunea Taxe și Impozite, prin mesaj.

În situația în proprietarii acestor imobile nu depun declarația până în data de 30 septembrie, se va stabili din oficiu o taxă de salubrizare pentru perioada 1 februarie 2021 – 31 decembrie 2021  în cuantum penalizator egal cu dublul valorii abonamentului PRACTIC, adică 84 de lei/lună.

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE