Connect with us

Fapt Divers

Despăgubiri de 25.000 de lei, pentru o elevă din Sibiu, desfigurată cu foarfeca la școală de un coleg

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Mama unui copil din județul Sibiu a fost obligată de judecători să plătească despăgubiri unei colege pe care copilul a rănit-o în timpul orelor, cu o foarfecă. Copilul „agresor” este diagnosticat cu ADHD, însă judeăctorii susțin că era obligația părinților și a învățătoarei să supravegheze copiii, scrie libertatea.ro.

Familia unei fetițe din județul Sibiu trebuie să primească despăgubiri de la părinții unui coleg, dar și de la învățătoarea celor doi, pentru răni cauzate cu ajutorul unor foarfece în timpul programului școlar de colegul respectiv. Sentința a fost dată de prima instanță și menținută de judecători la recurs, dar mai poate fi întoarsă în ultima fază a procesului.

Evenimentele s-au petrecut în sala de clasă, în 2017, la o școală din Mediaș, unde un elev, diagnosticat cu ADHD, o tulburare de comportament, a tăiat-o pe obraz cu foarfeca pe colega lui, în vârstă de 9 ani. Fata a avut nevoie de intervenții chirurgicale pentru acoperirea cicatricilor. Judecătorii au considerat că mama elevului cu ADHD și învățătoarea celor doi au fost direct responsabile de incident și obligate la plata a 25.000 de lei despăgubiri.

PUBLICITATE

„Toți elevii s-au comportat normal la acea oră și efectiv fără niciun motiv sau vreun gest care să-i trădeze vreo intenție, elevul S., într-un gest spontan, a luat foarfeca colegei și a rănit-o în zona feței. Incidentul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă, fără posibilitate de evitare în vreun fel de orice persoană sau împiedicare”, a declarat învățătoarea în fața judecătorilor, subliniind că avea în supraveghere 20 de copii.

Familia victimei a susținut în instanță că fetița a rămas cu traume, pe lângă rănile pentru care a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale. A fost supusă unor intervenții chirurgicale estetice pentru diminuarea cicatricilor și a necesitat ședințe de consiliere psihologică. „A foarte afectată, manifestând temere, chiar și numai când, de exemplu, ar fi urmat să meargă la tuns și, totodată, că era marcată de faptul că nu ar mai fi o fată frumoasă și că ar fi urâtă”, au relatat apropiații familiei. Avocații fetiței rănite au susținut că băiatul era cunoscut ca având un comportament agresiv, lovind alți copii, aruncând cu diverse obiecte. La ședințe, chiar dacă părinții se plângeau de acest comportament, mama acestuia „manifesta nepăsare sau nega ori chiar îi sfida, într-o împrejurare ajungând să se ridice în timpul ședinței și să plece”. În fața judecătorilor, mama băiatului a recunoscut că fiul său a avut comportamente agresive și față de alți colegi. Învățătoarea, în schimb, a negat că ar fi fost cunoscute evetuale tulburări de comportament. Mama băiatului a acuzat părinții fetiței, pentru că au trimis-o la școală cu o foarfecă ascuțită. „Dacă reclamanta ar fi dat minorei foarfecă corespunzătoare, fapta nu s-ar fi întâmplat, indiferent de fapta fiului”, a spus mama elevului. Femeia a prezentat documente care atestă că băiatul este diagnosticat cu ADHD (Attention Deficit/Hiperactivity Disorder, în engleză, n.red.).

În ciuda argumentelor, judecătorii de la Judecătoria Mediaș și Tribunalul Sibiu au apreciat că mama elevului și învățătoarea sunt răspunzătoare de prejudiciul creat elevei rănite. În sarcina mamei s-a reținut 80% vinovăție, în timp ce cadrului didactic – 20%. Instanța le-a obligat pe cele două femei să achite familiei elevei suma de 25.000 de lei cu titlul de daune morale. Ultima decizie va fi luată de Curtea de Apel Alba Iulia.

PUBLICITATE

PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fapt Divers

Fetiţă accidentată de un autoturism în urma unei traversări neregulamentare

Avatar

Publicat

pe

O fetiţă de 10 ani a fost accidentată, duminică după amiaza în urma unei traversări neregulamentare. Accidentul rutier a avut loc în Porumbacu de Jos.

Fetiţa a traversat neregulamentar strada şi a fost accidentată de un autoturism condus spre Sibiu de către o femeie în vârstă de 41 de ani, din judeţul Dolj. Un echipaj SMURD a intervenit pentru a-i acorda copilei primele îngrijiri medicale, minora fiind ulterior transportată la Compartimentul Primire Urgenţe al Spitalului Luther cu suspiciune de fractură de şold.

Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.

CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

FOTO Accident grav în zona Hula Bradului între un autoturism şi o cisternă

Avatar

Publicat

pe

Două persoane au fost rănite, duminică dimineaţa, într-un accident rutier produs pe Drumul Naţional 1, în zona Hula Bradului, între o cisternă şi un autoturism.

Autoturismul era condus spre Braşov de către o femeie în vârstă de 50 de ani, din Ilfov, iar cisterna din sens opus de un bărbat de 64 de ani din Covasna. În urma impactului dintre cele două autovehicule, conducătoarea auto şi o pasageră din autoturism au fost rănite. Echipaje de la Ambulanţă, Descarcerare şi SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor celor două femei rănite, una dintre ele fiind încarcerată.

Echipajul de la Ambulanţa Sibiu a transportat la spital femeia de 59 de ani, care a suferit un traumatism de coloană lombară şi un traumatism de torace, iar echipajul SMURD a transportat la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu femeia descarcerată, politraumatizată.

La această oră traficul rutier este blocat complet în zona accidentului. Poliţiştii sibieni au deschis o anchetă în acest caz.

FOTO: ISU Sibiu

Accident grav in zona Hula Bradului intre un autoturism si o cisterna 1
Accident grav in zona Hula Bradului intre un autoturism si o cisterna 2
Accident grav in zona Hula Bradului intre un autoturism si o cisterna 3

CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

FOTO Accident grav pe DN 14, la Şura Mare. Unul dintre şoferi a fugit de la locul evenimentului

Avatar

Publicat

pe

Accident rutier grav la intrarea în Şura Mare, duminică dimineaţa. Un autoturism s-a răsturnat în urma impactului cu o altă maşină, iar unul dintre şoferi a dispărut de la locul accidentului.

În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că un autoturism condus spre Şura Mare a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus care s-a răsturnat în afara şoselei. Şoferul autoturismului condus spre Sibiu are 50 de ani şi este din Şura Mare.

Acesta a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj al Ambulanţei şi a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu pentru un consult medical amănunţit. În urma impactului acesta s-a ales cu un traumatism toracic şi multiple escoriaţii.

Poliţiştii rutieri sibieni încearcă acu, să dea de urma şoferului care imediat după producerea accidentului rutier a abandonat maşina şi a fugit. În acest moment traficul rutier este blocat total în zona evenimentului rutier, fiind deviat prin Viile Sibiului.

FOTO: Ambulanţa Sibiu, DRDP Braşov

Accident grav DN 14 Sura Mare 1
Accident grav DN 14 Sura Mare 2
Accident grav DN 14 Sura Mare 3
Accident grav DN 14 Sura Mare 4

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE