Connect with us

Featured

Dr. Maria Hirist, medic epidemiolog: Cum pot fi prevenite infecțiile intraspitalicești

Diana Stancovici

Publicat

pe

Infecțiile intraspitalicești (nosocomiale) sunt acele tipuri de infecții contractate de bolnavi în perioada în care sunt internați în spital. Cele mai frecvente sunt infecțiile urinare, infecțiile respiratorii, infecțiile post operatorii și infecțiile de cateter, această clasificare variind de la o secție la alta. Ce pot face pacienții pentru a preveni contractarea infecțiilor intraspitalicești și cum poate fi limitată transmiterea acestora ne spune dr. Maria Hirist, medic primar epidemiolog în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

CITESTE SI „Mainile curate salveaza vieti!”, un proiect prin care Pediatria sibiana incearca sa reduca bolile si infectiile intraspitalicesti

PUBLICITATE

Care apreciați că este la ora actuală riscul de contractare a infecțiilor intraspitalicești?

 1,4 milioane de oameni din întreaga lume contractează o infecţie pe durata spitalizării, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). În Europa şi în sud-estul Asiei se înregistrează cea mai mare rată a acestor infecţii și anume la 8-10% din pacienţi. În România, conform raportărilor oficiale (ceea ce comunică spitalele) rata infecțiilor este sub 1 %. Date mai apropiate de realitate pentru ţara noastră au fost furnizate de participarea la un studiu european în anul 2012, raportându-se  un procent minim de 2,7%, ceea ce prin extrapolare ar reprezenta circa 100.000 de cazuri înregistrate anual în România.

Care sunt cele mai frecvente infecții din spitale?

PUBLICITATE

Cele mai frecvente sunt infecțiile urinare, infecțiile respiratorii, infecțiile post operatorii și infecțiile de cateter, această clasificare variind de la o secție la alta, în funcție de specificul acesteia. Spre exemplu, în Secțiile de ATI, pe primul loc ca și frecvență sunt septicemiile și pneumoniile asociate îngrijilor specifice din ATI. Pentru spitalul nostru, cu profil de pneumoftiziologie, cele mai frecvente sunt infecțiile respiratorii și infecțiile digestive cu clostridium difficile, secundare terapiei antibiotice.

Care dintre acestea sunt mai grave?

Cele mai periculoase infecţii sunt cele contractate în secţiile de terapie intensivă, de chirurgie şi în maternităţi, deoarece pacienţii din aceste secţii sunt cei mai vulnerabili.

PUBLICITATE

Ce măsuri de tratament trebuie instituite pentru fiecare dintre acestea?

Tratamentul infecțiilor spitalicești este individualizat în funcție de tipul infecției, localizarea acesteia, microorganismul implicat și, nu în ultimul rând, de specificul fiecărui pacient. Deși există anumite protocoale de diagnostic și tratament, fiecare caz trebuie tratat individualizat.

 Există și infecții care nu pot fi tratate?

PUBLICITATE

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a dat publicității o listă cu 12 „superbacterii”, avertizând asupra pericolului mortal reprezentat de acestea. Pericolul rezultă din rezistența crescută a acestor „superbacterii” la antibiotice. Orice infecție cu acest tip de bacterii prezintă  pericol pentru sănătate. Spre exemplu, pacienții care sunt infectați cu stafilococul auriu rezistent la meticilină (MRSA) se confruntă cu un risc de mortalitate cu 64% mai mare decât cei infectați cu varianta non-rezistentă a stafilococului.

Lista de superbacterii alcătuită de OMS este împărțită în trei categorii, în funcție de prioritate:
Prioritate 1: CRITIC
1.      Acinetobacter baumannii, carbapenem-rezistent
2.      Pseudomonas aeruginosa, carbapenem-rezistent
3.      Enterobacteriaceae, carbapenem-rezistent
Prioritate 2: CRESCUT
4.      Enterococcus faecium, vancomicino-rezistent
5.      Staphylococcus aureus, meticilino-rezistent, vancomicino-intermediar şi rezistent
6.      Helicobacter pylori, claritromicino-rezistent
7.      Campylobacter spp., fluorochinolono-rezistent
8.      Salmonellae, fluorochinolono-rezistent
9.      Neisseria gonorrhoeae, cefalosporino-rezistent, fluorochinolono-rezistent
Prioritate 3: MEDIU
10.   Streptococcus pneumoniae, penicilino-non-susceptibil
11.   Haemophilus influenzae, ampicilino-rezistent
12.   Shigella spp., fluorochinolono-rezistent
Conform OMS, bacteriile rezistente la antibiotice, așa-numitele superbacterii”, reprezintă o prioritate critică pentru că de multe ori infecțiile cu astfel de patogeni sunt mortale.
Toți cei trei agenți patogeni din grupul de prioritate critică sunt rezistenți la o familie de antibiotice denumite carbapeneme. Aceste antibiotice sunt deseori denumite și „medicamente de ultimă instanță” pentru că, dacă acest tratament eșuează, medicii nu mai au soluții.
 

 

Ce pot face pacienții pentru a preveni contractarea infecțiilor intraspitalicești?

PUBLICITATE

Din punctul meu de vedere, prima măsură  pe care noi toți ar trebui să o luăm este aceea de a nu mai folosi antibiotice dacă acestea nu au fost absolute necesare. De-a nu mai lua antibiotice pentru infecții virale sau pentru a ne proteja de eventuale infecții. Sigur că pacientul nu este doar „victimă”, ci el poate fi  în același timp și o sursă de infecție pentru alți pacienți/sau mediu, dar și o cale de transmitere a acestora. Din aceste motive chiar și pacienții pot preveni contractarea infecțiilor printr-o serie de măsuri simple: spălarea regulată a mâinilor, respectarea igienei personale și a vestimentației, respectarea regimului alimentar prescris, evitarea aglomerărilor, protejarea tusei sau a strănutului cu batistă de hârtie sau cu fața interioară a antebrațului, purtarea măștii de protecție facială, de exemplu, în cazul  bolnavilor de tuberculoză contagioși la contactul cu alte persoane.

De asemenea o măsură importantă și deloc de neglijat este efectuarea la timp a vaccinurilor recomandate.

Ce trebuie să facă personalul medical pentru a limita apariția infecțiilor intraspitalicești?

PUBLICITATE

Prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale este un efort comun al tuturor angajaților unității sanitare. Asistenții medicali, împreună cu pacienții și vizitatorii, respectând măsurile de prevenire și control eficient al infecțiilor, contribuie la reducerea numărului de infecții intraspitalicești. Prin aceasta salvăm vieți, reducem suferințele pacienților, ale familiilor și ale celor pe care îi iubim. Pacienții și utilizatorii serviciilor medicale sunt îndreptățiți să beneficieze de standarde înalte de siguranță și curățenie în timpul îngrijirilor medicale. Astfel, vom spori încrederea pacienților în serviciile noastre și le vom diminua îngrijorarea în legătură cu ceea ce urmează să li se întâmple.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac pacienții internați în spitale și care contribuie la contractarea infecțiilor intraspitalicești?

Răspunzând la această întrebare mă voi referi strict la pacienții internați în Spitalul de Pneumoftiziologie. Nu aș putea să numesc acest lucru greșeală, ci mai degrabă l-aș numi lipsă de informare. Pacienți noștri „greșesc” prin nerespectarea unor măsuri simple de limitare a transmiterii infecțiilor aerogene, cum ar fi: igiena tusei (protejarea tusei sau a strănutului cu batistă de hârtie sau cu fața interioară a antebrațului), precum și nerespectarea izolării și  a traseului de către pacienții potențiali contagioși.

PUBLICITATE

Dar vizitatorii ce pot face, cum îi pot proteja pe cei la care vin și cum se pot proteja pe ei înșiși?

 Mă bucur că ați pus această întrebare. În primul rând având în vedere specificul spitalului nostru accesul vizitatorilor este limitat, pentru anumite sectoare. În aceste sectoare este permis accesul numai cu mască de protecție facială. Sunt amplasate dispensere cu măști la intrările principale precum și pe holurile secțiilor. La parăsirea spitalului este obligatorie dezinfecția mâinilor cu soluții alcoolice. Recomandarea generală pentru protecția atât a pacienților cât și a aparținătorilor/vizitatorilor este de a veni în număr restrâns, de a respecta  programul de odihnă și recuperare a pacientului, de a aduce mâncare în cantitate redusă și potrivită regimului alimentar prescris de către medic.

 Ce soluții ar putea fi utile pentru a reduce rata infecțiilor din spitale?

PUBLICITATE

Controlul infecțiilor trebuie să se afle la baza îngrijirii medicale și trebuie să devină parte integrantă a activităților zilnice întreprinse de personalul medical. Niciun membru al personalului nu trebuie exclus din efortul general de control al infecțiilor. Prevenția este cea mai simplă și ieftină soluție. Igiena mâinilor, purtarea echipamentului de protecție, izolarea pacienților contagioși, curățarea și dezinfecția mediului de spital, utilizarea prudentă a antibioticelor, supravegherea pacienților și vaccinarea personalului sunt cele mai importante măsuri de luptă împotriva infecțiilor.

Controlul infecțiilor este un factor stimulant și de satisfacție privitor la îngrijirea pacientului, care a căpătat valențe noi în ultimele decenii. Este stimulant datorită progreselor și descoperirilor medicale ce ajută la eradicarea și controlul bolilor care, în deceniile anterioare, ar fi dus în mod inevitabil la deces.

Prevenirea și controlul Infecțiilor Asociate Îngrijirii Medicale (infecții nosocomiale) sunt nu doar o obligație profesională, ci și o responsabilitate clinică și managerială.

PUBLICITATE

 

 

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

HARTA Noi detalii despre închiderile de străzi din Sibiu, în „Săptămâna Europeană a Mobilității”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Primăria Sibiu a revenit cu noi informații detaliate despre străzile din centrul Sibiului care vor fi închise în perioada 17 – 19 septembrie, adică în weekendul care urmează. Restricțiile vor fi valabile între 8.00 și 20.00.

Evenimentul care a condus la decizia închiderii unor artere de circulație din Sibiu este Săptămâna Europeană a Mobilității, o manifestare la nivel european în care s-a înscris și orașul nostru. Ea va fi marcată în Sibiu printr-o serie de evenimente stradale, la care sunt invitați toți sibienii.

Scopul principal al Săptămânii Europene a Mobilității este cel de descurajare a utilizării mașinii personale pentru transportul urban. Din acest motiv, accesul mașinilor pe unele străzi și în anumite parcări din centrul istoric va fi oprit, în zilele de 17,18 și 19 septembrie.

PUBLICITATE

Spațiile închise, de vineri, 17 septembrie, ora 08.00 până duminică, 19 septembrie, ora 20.00, vor fi:

  • Piața Schiller,
  • strada Arhivelor,
  • Piața Mică,
  • str. Mitropoliei, de la str. Tribunei până la str. Al. Odobescu
  • str. Al. Odobescu, de la str. Mitropoliei până la intersecția cu str. Konrad Haas
  • str. Cetății.
  • strada Centumvirilor.

Primăria spune că locuitorilor de pe străzile Mitropoliei și Cetății li se va permite accesul cu mașina către proprietăți. De asemenea, excepție vor face microbuzele electrice care circulă pe Linia Verde din centrul istoric, acestea fiind non-poluante și constituind o alternativă de deplasare.

De asemenea, strada Avram Iancu va fi închisă traficului între Piața Mare și intersecția cu str. General Magheru, dar doar sâmbătă, 18 septembrie, în intervalul orar  08.00 – 18.00.

închideri trafic Mobility Week

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Eveniment

Comuna Şeica Mică intră în carantină în următoarele două săptămâni

Avatar

Publicat

pe

Cu o incidenţă a cazurilor de COVID de 11,15 la 1.000 de locuitori, comuna Şeica Mică intră în carantină din această noapte şi până în 26 septembrie. În acest context, timp de două săptămâni, polițiștii și jandarmii sibieni vor fi mobilizați în misiuni specifice de verificare a măsurilor dispuse.

În această perioadă, pentru protecția locuitorilor, sunt realizate dispozitive eficiente care să prevină orice incident și care să intervină în cazul nerespectării măsurilor instituite. Se va acționa în sistem integrat atât la intrarea şi ieșirea din zona carantinată, cât și în interiorul acesteia pentru ca poliţiştii şi jandarmii să verifice dacă locuitorii respectă toate măsurile de protecție sanitară. În zona carantinată se instituie un filtru rutier la intersecția Drumului Naţional 14B cu Drumul Judeţean 142J.

PUBLICITATE

Conducătorii auto folosi două rute ocolitoare. Este vorba despre Drumul Naţional 14B Micăsasa – Drumul Judeţean 106B Mândra – Drumul Judeţean 107B – Drumul Naţional 14 Slimnic, respectiv Drumul Naţional 14B Micăsasa – Drumul Naţional 14 Copșa Mică.

“Scopul desfășurării acestor acțiuni este de a preveni și a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere cu precizarea intervalului orar necesar desfășurării activității.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, cetățenii sunt obligați să prezinte, la cererea reprezentanților autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

PUBLICITATE

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Featured

Noi reguli pentru anul școlar, toți elevii intră în online la o incidență de peste 6 la mie

Avatar

Publicat

pe

Ministrul Educației și ministrul Sănătății au prezentat noile reguli care vor fi valabile în acest an școlar, conform Biziday.

Potrivit Ordinului aprobat de cele două ministere, în acest an școlar toate creșele, grădinițele și școlile își vor desfășura activitatea cu prezență fizică până la incidența de 6 la mie. Când incidența va fi mai mare, vor mai rămâne deschise doar creșele și grădinițele, toți ceilalți elevi, indiferent dacă sunt vaccinați sau nu, vor trece la cursuri online, cu excepția învățământului special.

PUBLICITATE

“După depășirea incidenței de 6 la mie, nu vor mai fi permise activitățile remediale. Ordinul este în formă finală și va fi semnat când CNSU ne va abilita pentru semnarea lui. Motivația pentru această decizie, are legătură cu limitările învățământului în sistem hibrid. Specialiștii în educație au recomandat să folosim mai degrabă învățământul online, decât cel hibrid. Inclusiv Consiliul Național al Elevilor a solicitat acest lucru.”, a transmis ministrul Educației.

De asemenea, sălile de clasă vor fi amenajate astfel încât să fie asigurată distanța dintre elevi de minim un metru. Purtarea măștii rămâne obligatorie în interior, iar autoritățile le recomandă pe cele de uz medical, chiar dacă sunt permise și măștile textile care să asigure acoperirea orificiilor nazale și a gurii. Sunt interzise orice alte dispozitive care înlocuiesc măștile, cu excepția vizierelor care sunt permise doar pentru cadrele didactice din învățământul special. Masca nu va fi obligatorie în curtea școlii, cu excepția festivităților de deschidere a anului școlar.

“Măsurile de prevenție se mențin, vorbim de distanțare, purtarea măștii la interior. Am recomandat purtarea măștii de tip medical, pentru că este standardizată. Am revenit asupra măsurii anterioare, măștile de tip textil pot fi purtate, dar trebuie să acopere corect fața. Vizierele pot fi folosite doar de către profesori și doar în învățământul special”, a declarat ministrul Sănătății.

PUBLICITATE

Dacă vor exista cazuri pozitive, elevii de la clasa pregătitoare până la clasa a VI-a, pot continua online timp de 14 zile, dar se poate reveni începând cu ziua a opta, prin testare rapidă, dacă rezultatele sunt negative. Pentru părinții care refuză testarea copiilor în cea de-a opta zi, elevii se vor întoarce la școală în ziua a 14-a. În ceea ce privește învățământul liceal și clasele mai mari de a VI-a, copiii care au fost vaccinați și au trecut prin boală, pot continua să învețe față în față, iar ceilalți copii trec în învățământ online, cu posibilitatea revenirii la școală din ziua a opta.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE