5.8 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Poșta Atlassib, povestea testării primului vehicul electric comercial. Produs în Sibiu!

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

posta1Poșta Altassib Curier Rapid S.R.L. face parte din Holdingul Atlassib şi opereazã în 14 ţări europene, având peste 80 de depozite şi agenţii în ţară şi peste 150 de agenţii în străinătate. În anul 2015 s-au făcut mulţi pași înainte în dezvoltarea și îmbunătăţirea serviciilor Poștei Altlassib, pași care au dus la pionerate și rezultate impresionate. Printre ele se numără realizarea unui program de achiziţii vehicule pentru completarea și modernizarea parcului auto, din gama Mercedes Benz Sprinter și Peugeot Boxer. S-a realizat modernizarea și creșterea capacităţilor a cinci depozite naţionale printre care Sibiu, Tg. Mureș, Ploiești, Buzău și Pitești și, nu în ultimul rând, a fost testat în premieră naţională un vehicul complet electric, pentru activitatea de transport colete – Renault Kangoo ZE.
Toţi cei care au apelat la serviciile Poștei Atlassib Curier Rapid S.R.L. știu deja că expedierile de plicuri și colete se fac în condiţii de maximă eficienţă şi confidenţialitate atât în ţară, cât şi în străinătate. Reţeaua internă a Poştei Atlassib cuprinde toate oraşele mari din ţară, fiind formată din peste 85 de agenţii. Toate aceste agenţii sunt dotate cu aparatură tehnică şi informaţională de ultimă oră, fiind conectate permanent la reţele de comunicare. În vederea înregistrării şi urmăririi trimiterilor poştale, Poşta Atlassib dispune de un soft specializat şi de alte echipamente tehnice, precum cititoarele mobile de coduri bară, care asigură siguranţa şi promptitudinea serviciilor. Depozitul central, aflat la Sibiu, are în dotare două benzi trans­portoare Mulag Orbiter şi benzi de scanare şi cântărire pentru manipularea coletelor. De asemenea, Poşta Atlassib dispune şi de un parc auto propriu, care poate face faţă oricărei solicitări, acesta numărând până în prezent peste 300 de autovehicule. Depozitul din Sibiu are 1300 mp ca suprafaţă utilă interioară, 5 uși secţionale de acces camioane, posibilitatea de operare concomitentă a 12 camioane, 24 din 24 de ore.
Toţi agenţii din teren sunt dotaţi cu terminale intermec CN 50 mobile. Compania asigură gratuitatea serviciului de transmitere înregistrată a trimiterii poştale, precum şi asigurarea automată a expediţiilor cu o valoare de până la 50 euro. Pentru că traseul trimiterii poştale este monitorizat pe toată durata transportului, există posibilitatea de schimbare a destinaţiei sau a destinatarului în timpul acestuia. Nu în ultimul rând, se eliberează dovezi privind distribuirea trimiterii poştale, se garantează timpul de distribuire şi colectarea trimiterilor poştale, de la o adresă desemnată de către expeditor.
„Oriunde, mereu la timp”
Compania este recunoscută și certificată ca fiind unul dintre cele mai bune servicii de curierat rapid din ţară. Cu sediul principal la Sibiu, Poșta Atlassib are ca principii esenţiale perfecţionarea continuă, rapiditatea şi siguranţa, precum şi interesul pentru nevoile clientului, iar motto-ul lor, „oriunde, mereu la timp” le subliniază mentalitatea. În gama de servicii prestate se numără expedierea de plicuri şi colete în sistem door to door, agenţie – agenţie, expeditor – agenţie, agenţie – destinatar, expedieri LOCO, expedieri TUR-RETUR (acte care se întorc semnate şi avizate), expedieri – confirmare de primire, dar şi expedieri trimiteri poştale cu valoare declarată, asigurată ramburs.
Unul dintre cele mai importante și impresionante momente ale companiei, în anul 2015, este acela în care Poşta Atlassib devine prima companie de curierat din România ce testează un vehicul total electric în activitatea zilnică. Renault Kangoo ZE a fost automobilul ales, varianta L2, cu două locuri şi cu un volum util pentru depozitarea mărfii de 4 metri cubi (mc). Automobilul are o putere maximă de 44 kw, cutie automatã de viteze, ABS cu asistenţă la frânarea de urgenţă, o baterie litiu ion care dezvoltã o energie de 22 kWh, o sarcină utilă maximă recomandată de producător de 650 de kilograme și o viteză maximă de 130 km/h. „Vehiculul a fost testat pe parcursul a 30 zile, în activitatea de curierat urban, încărcat cu colete la capacitatea maximă de încărcare, fiind analizaţi parametrii tehnico – economici de exploatare, costurile energiei consumate la încărcare, costurile de mentenanţă, fiabilitatea și interconectivitatea cu dispeceratul. Urmează o analiză, împreună cu furnizorul, în vederea măririi capacităţii de stocare a acumulatorului”, a declarat Sorin Stoian, șeful Departamentului Logisticã din cadrul Poșta Atlassib.
CONTACT: Str. Autogării Nr. 1, (Autogara Turnişor), Tel: 0269/228821, 0269/218152, Mobil: 0741/269788, 0741/194045, Fax: 0269/242578, E-mail: posta@atlassib.ro,
Număr telefon UNIC pentru România, 08010300300, (tarif fără suprataxă)

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Încă 12 proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii în județ

Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat, în ultimele 6 luni, 12 contracte de finanțare, în...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect