13.3 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Copiii călătoresc în patru ţări, la Şcoala nr. 1 din Sibiu

Cele mai citite

Ca în fiecare vară, Asociaţia de Prietenie „Ille et Vilaine – Sibiu” le propune copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani activităţi de vacanţă. Zilele acestea, din 2 până în 27 iulie, se desfășoară la Școala nr. 1 din cartierul Ștrand a XV-a ediție a Centrului de Vacanţă „Obelix”.
Tema principală a centrului de vacanţă de anul acesta este „călătoria” copiilor cu Orient Express-ul pentru descoperirea a patru țări, respectiv India, China, Egiptul și Turcia, prin intermediul diferitelor jocuri şi activităţi.
„Fiecare săptămână este alocată unei țări. Astfel, prima săptămână a centrului e Săptămâna Indiei, a doua Săptămâna Chinei, a treia Săptămâna Egiptului, iar a patra Săptămâna Turciei. Prin jocuri, activităţi diverse şi ieşiri, copiii vor cunoaşte mai bine cele patru țări îndepărtate, vor afla despre obiceiurile, cultura și limba lor”, spune Florentina Chidu, coordonator de programe la APIVS.
Centrul este deschis tuturor copiilor care nu vor pleca din oraş şi doresc să petreacă o vacanţă plăcută împreună cu alţi copii, să socializeze, să înveţe lucruri noi şi să se distreze.
FOTO: Arhiva Sibiu 100%

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Retrospectivă. Primarii Sibiului 1990 – 2024

Activitatea Primăriei Sibiu, după Revoluția din 1989, se împarte în două perioade distincte: înainte și după Klaus Iohannis, în...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect