19.1 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Daiana Bibica, povestea de succes a copilului luat în plasament

Cele mai citite

Pas, pas, hop și brațele unui părinte grijuliu te prind, iar un zâmbet cald te încurajează să te ridici și să mergi mai departe. Sunt primele amintiri ale micuților care se nasc în familii, alături de părinți deciși să le fie alături, pentru a-i prinde și proteja ori de câte ori este nevoie. Sunt, însă, și copii care nu au acest privilegiu. Copii născuți și abadonați, fie în spitale, fie în centre de plasament. Statul a gândit pentru ei o strategie care să le ofere șansa la normalitatea unei familii. Plasarea copilului la un asistent maternal. În județul Sibiu, 273 de copii sunt plasați în astfel de familii „surogat” în care au șansa să crească iubiți și educați. 25 dintre ei sunt cu dizabilități sau integrați în grad de handicap. Unii dintre acești copii sunt conștienți de mâna care li s-a întins și luptă în fiecare zi pentru șansa lor de a reuși în viață. Este felul în care spun „mulțumesc”.

Un astfel de copil este și Daiana Bibica. Fata a luat Bacalaureatul cu media 9,66 și a intrat a șaptesprezecea la Facultatea de Drept, din 373 de candidați. Se va specializa în Drept Penal și va avea o carieră de succes, cum însăși spune.

Daiana a împlinit 18 ani. Aproximativ cât avea mama ei când a născut-o. O mamă tânără și studentă atunci și, probabil, mult prea speriată pentru a crește un copil. A lăsat-o pe Daiana la un centru de plasament și a plecat, alături de mama ei, în Elveția.
„Mama venise la studii în Sibiu. Începuse facultatea când m-a născut, iar după, a plecat cu bunica mea, în Elveția. Au plecat amândouă, iar eu am rămas într-un centru de plasament”, povestește fata.
E senină și împăcată cu destinul ei. Are sufletul frumos. Nu se victimizează și nici nu judecă pe nimeni. Vorbește cu respect, deși cu o oarecare doză de indiferență, despre cea care i-a dat viață.
„Țin legătura și cu mama și cu bunica, prin telefon și mesaje. Pe mama nu am văzut-o până acum niciodată. Cu bunica mă vad o dată la doi ani. N-am întrebat-o de ce nu vrea să mă vadă, dar nici nu simt nevoia să insist. Dacă ea va vrea într-o zi, atunci așa va fi. Nici n-am înțeles foarte bine de ce a renunțat la mine. Bunica spunea ceva de un șoc postnatal, dar n-am știut niciodată sigur ce s-a întâmplat. Oricum n-o judec. Mă înțeleg bine cu amândouă și mă ajută, chiar și cu bani când am nevoie”, spune Daiana.
Dar nu de bani a avut nevoie fata, ci de căldura unei familii. Din fericire, Daiana se numără printre copii norocoși. A fost luată în plasament de Maria Preotesei, încă de când avea 11 luni. Femeia a avut, la rândul ei, o viață încercată. A fost abandonată de părinți și crescută de rude, undeva, la țară, cu toate muncile aferente. Primul soț i-a murit. S-a recăsătorit și a decis să ia un copil în plasament. A fost să fie Daiana. A știut exact de ce are nevoie copila și i-a oferit din plin.

Vrea să rămână printre cei buni

Daiana a crescut la Cisnădie și la bunicii din partea tatălui, la Porumbacu de Jos, în aceeași măsură. Cu o copilărie fericită, iubită și protejată, fetei i-a fost ușor să-și găsească scopul în viață.
„De mică am fost atrasă de învățătură. Mama nu m-a ajutat decât în clasa I, apoi nu a mai fost nevoie. Oricum i-ar fi fost greu. Tata se îmbolnăvise tare și a trebuit să aibă grijă de el, până a murit. Dar am învățat singură. Îmi plăcea să-mi dau silința să înțeleg ce învăț”, povestește Daiana.
A terminat Școala Gimnazială nr. 3 din Cisnădie și apoi Liceul Teoretic „Gustav Gündisch”. A luat Bacalaureatul cu media 9,66, o performanță pe care nu mulți copii o ating. Notele ei au fost 10 la Istorie, 9,20 la Limba Română și 9,80 la Geografie.
Este pasionată de aceste materii, cu specificarea că, în ceea ce privește Limba română, este atrasă, în special, de gramatică. A avut întotdeauna note bune și i-a plăcut să-și testeze mereu mintea și abilitățile cu ajutorul olimpiadelor și al concursurilor școlare.
De puțin timp a intrat la Facultatea de Drept, în primii 17. Își dorește să ajugă orice în acest domeniu. Spune că i se potrivește și că și-a dorit mult să fie studenta acestei facultăți. Recunoaște că au fost temeri și îndoieli cu privire la admitere, dar „mi-am dorit prea mult ca să mai țin cont de ceva” afirmă ea cu tărie. Acum nu-i mai rămâne decât un vis. Să aibă o carieră de succes.
Daiana nu are pasiuni ieșite din comun sau talente ascunse, după cum spune ea, însă, îi plac filmele și serialele, îi place să iasă cu prietenii, dar și să-și petreacă timpul singură, în liniștea unor locuri bine alese. Mai are o „surioară” mai mică cu șase ani, o fetiță luată, de asemenea, în plasament, cu care acum se înțelege bine și un „frate”, cu peste 20 de ani mai mare, băiatul natural al mamei ei. Este marea ei familie pe care o iubește și o are alături.
„La început a fost greu să mai accept pe cineva, mai ales că a fost dintr-o dată. Nu neapărat din cauza mea, ci mă gândeam la mama și la cât de greu îi va fi cu amândouă. Dar apoi am înteles ce face și a fost ușor să o iubesc pe sora mea. Mă simt norocoasă. Sunt mulți copii în centrele de plasament care poate nu au șansa unei familii. Eu o am și mi-e foarte bine în ea”, spune încrezătoare Daiana.
Mama Daianei este cât se poate de mândră de fiica ei. A iubit-o din prima clipă în care a văzut-o.
„Pe vremea aceea trăia și soțul meu. Am luat-o cu gândul să o înfiem, însă, el a murit , iar eu singură nu am reușit. Dar a crescut alături de mine, este fiica mea și o iubesc mult”, spune Maria Preotesi, femeia care a crescut-o.
Încă de la grădiniță Daiana a arătat ce poate. Din al doilea semestru al grupei mijlocii a trecut deja în grupa mare, pentru că era mult prea isteață. Mama ei nu a fost nevoită vreodată s-o împingă de la spate, iar mediile de la școală au fost întotdeauna mari. Clasa a XII-a a terminat-o cu media 9,92. Mama ei spune că cel mai mult admiră la Daiana cumințenia și respectul pe care-l arată față de cei din jur.
„Când am citit caracterizarea Daianei făcută de profesorii ei la școală, am plâns. Sunt foarte mândră de ea”, a încheiat Maria.
În anul școlar 2017/2018, din cei 118 de copii cuprinși în învățământul școlar (clasele V-XII), 4 copii au avut medii peste 9,50, 18 copii au avut medii între 9,00 și 9,50, 33 copii au avut medii între 8,50 și 9,00, iar 23 copii au avut medii între 8,00 și 8,50. De asemenea, 40 de copii din clasele 0-IV au terminat anul școlar cu calificative de B și FB la învățătură.
La bacalaureat 4 tinere au obținut medii între 7,43 și 9,66.
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cum sărbătoresc sașii din Cisnădioara sărbătorile de Paște

În inima Transilvaniei, în preajma sărbătorilor pascale, aromele hencleșului se răspândesc în locuințe și în fiecare casă își are...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect