fbpx
Acum citesti:
Numărul locurilor la rezidențiat, crescute încă odată
Intreg articolul 2 minute de lectura

Numărul locurilor la rezidențiat, crescute încă odată

Reprezentantții Ministerului Sănătății anunță a doua majorare a numărului de locuri la rezidențiat din acest an. Prima propunere acceptată de către Guvern a avut loc luna trecută. În urma ultimei Hotărâri a guvernanților numărul de locuri s-a majorat cu încă 315, cifra de școlarizare pentru anul universitar 2018-2019 ajungând la 5730 de locuri. Măsura a fost luată în incercarea de a acoperi deficitul de medici cu care se confruntă țara noastră după ce majoritatea specialistilor au luat drumul străinătății în căutare de salarii mai bune și condiții medicale care să le permită salvarea de vieți.

”Dorim să facilităm accesul medicilor tineri  pe piața muncii pentru că avem nevoie de specialiști care să ofere servicii medicale de calitate populației, mai ales în zonele defavorizate, unde deficitul de medici este sensibil mai mare decât în celelalte zone ale țării. De asemenea, prin decizia de astăzi, Guvernul urmărește și stoparea migrației medicilor, fenomen care accentuează și mai mult  deficitul de personal medical de specialitate”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Stagiul de rezidențiat pentru candidații care aleg loc/post va începe la data de 1 ianuarie 2019, dată de la care se va face încadrarea cu contract individual de muncă pe durată determinată/nedeterminată, după caz și de la care se va face salarizarea ca rezident.

Noua structură de rezidențiat oferă posibilitatea de a intra la repartiție și celor care au fost respinși în sesiunile anterioare deși au obțiut punctajul minim de promovabilitate.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.