6.1 C
Sibiu
joi, aprilie 18, 2024

Festivitate de absolvire online pentru elevii sibieni. Șeful IȘJ Sibiu: „Rochia de banchet, tunelul de flori, toate ne par departe acum, în aceste zile. Dar considerați că nimic nu este pierdut!”

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Alexandru Dumbravă, șeful Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, a anunțat că a început pregătirile pentru o festivitate de absolvire care să aibă loc în mediul online și la care să aibă acces întreaga comunitate.
Astfel, toți elevii, profesorii și părinții din toate colțurile județului pot fi împreună pentru a sărbători încheierea unui drum și, de altfel, începutul altuia.
Șeful IȘJ Sibiu a transmis și un mesaj elevilor. Redăm mai jos conținutul integral:
„Educația este lumina vieții, lumina care ne poate scoate din întunericul în care ne putem naște sau în care, adesea, suntem atrași precum într-un vârtej. Iar voi, copiii Sibiului și ai României, sunteți lumina acestui neam. Avem nevoie de perseverență, de curaj, de puterea de a ne ridica atunci când ne este cel mai ușor să ne prăbușim, de o inimă bună și de gânduri și fapte frumoase. Dincolo de orice, educația este o călătorie în care toți pornim, fiecare în ritmul său, și care nu se termină niciodată în timpul vieții noastre. Mereu mai învățăm ceva, mereu ceva ne provoacă mintea. Iar, ca oricare dascăl, am privilegiul de a fi alături de mulți dintre voi în această călătorie. Este o călătorie în care fiecare dintre voi vă îmbarcați, mai mult sau mai puțin conștient, o călătorie de autodescoperire și de găsire a căii potrivite pentru a vă împlini destinul. Si nu doar atât. O călătorie în care și noi, adulții, ne redescoperim, ne găsim implinirea și rostul.
Aproape fiecare generație și-a avut marele ei război. Străbunicii au crescut în timpul Primului Război Mondial, bunicii au luptat în cel de-al doilea, părinții au trăit cumplitele zile ale regimului comunist, iar cei din generația mea au simțit inima bătându-le nebunește în zilele nebune și frumoase ale acelui decembrie 1989. Acum, dușmanul ține pasul cu timpul, ne poartă într-un ciudat război în care parcă tot ceea ce trebuie să facem este să ne îndepărtăm unii de alții, să nu ne atingem, să mărim distanța și să ne pierdem statutul de ființă socială, sperând că nu vom ajunge să ne pierdem și umanitatea. Dar, la finalul fiecărui război, oamenii au sfârșit prin a se îmbrățișa, prin a-și regăsi pofta de viață și speranța că ziua de mâine va aduce numai bine. Dacă, la finalul acestui an școlar ar trebui să fi învățat un singur lucru – elevi, părinți și dascăli – acesta ar fi să înțelegeți cât de importantă este viața voastră. Voi sunteți importanți. Gândurile voastre contează. Ideile voastre contează. Visele voastre contează. Aveți potențial pentru a fi măreți. Aveți, în ființa voastră, potențialul de a vă ridica deasupra oricărui obstacol. Aveți puterea și forța de a fi victorioși în orice situație. Sunt mândru de fiecare dintre voi iar, când veți păși mai departe pe drumul vostru, eu știu că vor păși niște învingători.
Absolvirea unui ciclu de învățământ, despărțirea și noul drum, rochia de banchet, tunelul de flori, toate ne par departe acum, în aceste zile. Dar considerați că nimic nu este pierdut, ci doar amânat, păstrat, ca tot ceea ce este mai bun, pentru final.
Gaudeamus igitur. Credeți in victoria binelui, iar ea va veni. Credeți în Omenie și Umanitate, iar ele vor dăinui. Și mai credeți că noi toți, adulții, vom face tot posibilul pentru a vă ajuta să visați și să zburați.
Și da, poate altfel, online, o să aveți anul acesta festivitatea voastră de absolvire. O festivitate la care veți participa voi toți, absolvenți de ciclu primar, gimnazial sau liceal, din satele județului sau din orașe, din licee sau școli profesionale. O absolvire la care toată comunitatea sibiană va lua parte, la care vă pot vedea și cunoaște toți prietenii și unde vă puteți vedea toți prietenii. O surpriză și poate un nou drum pe care vă aștept să îl parcurgem împreună, arătând încă o dată că, atunci când timpurile o cer, ne adaptăm la ele. Împreună vom reuși!
Niciodată să nu vă opriți din a crede în voi, niciodată să nu vă opriți din a vedea binele din lume, niciodată să nu ezitați în a vă opri o clipă pentru a-l ajuta pe cel aflat în nevoie. Voi contați. Vocea voastră contează. Aveți curaj și trăiți mereu în lumină.Cu respect și dragoste pentru tot ceea ce sunteți și veți deveni,
Alexandru Dumbravă”
Părintele Constantin Necula: „Să nu vă ștergeți zâmbetul de pe buze. Ați învins! Ați învins o perioadă grea din istoria Țării!”
Un alt mesaj dedicat elevilor a fost făcut public și de către părintele Constantin Necula:
„Mi-e greu să încep altfel decât cu aceste cuvinte: Vă iubesc! Ca elevi care treceți acum pe sub arcul de flori al Absolvirii- mă gândesc inclusiv la cei de clasa a IV-a, da, da- faceți dovada că România merge mai departe. Știu, vă vor lipsi o parte din amintiri: fotografii, albume, rochii și costume, dansuri și urări de absolvire. Dar să nu vă ștergeți zâmbetul de pe buze. Ați învins! Ați învins o perioadă grea din istoria Țării. O perioadă în care ați fost, prin cumințenie și muncă, surpriza cea mai plăcută. Serioși. Atenți și iubitori. Iubitori în primul rând de bunici, pe care i-ați protejat cu statul cuminți în casă. Atenți cu școala, care sigur va trebui să vă dăruiască mai mult de acum înainte, pentru că ați făcut dovada că meritați. Atenți cu voi înșivă, pentru că ați străbătut câteva luni cu un curaj luminos parte din anul școlar care, până la vârsta voastră, a fost cel mai important din creșterea voastră de școlari. Mai în glumă, mai în serios cred că acum ați aflat ce mult înseamnă școala cu programul ei, cu profii și învățătorii, cu orele și mai ales cu pauzele care vă apropiau. Sunteți o singură familie mare. Iar dintre voi Absolvenții priviți de-acum cu emoție la un drum pe care l-ați parcurs cu atenție, asemenea unui om ce urcă pe creasta unui munte. Deacum veți lăsa, unii, rucsacul jos. Cei de-a 8-a și a 12-a veți da măsura- pe moment- a ceea ce știți. Dar eu vă spun că Examenul maturității l-ați și trecut. Ați crescut, ca niște Feți Frumoși, în două luni cam cât alte generații în ani. Nu creșterea aceea care se măsoară cu note ci în creșterea aceea care se măsoară în aplauze de îngeri. Dacă ciuliți urechea din interior veți auzi Îngerii cum se bucură de voi. Știu. Nu aveți toți note mari și nici nu ați avut cum să intrați toți online cu Doamna sau Domnul să stați la ore. Și nu din lene. Să nu vă rușinați că suntem săraci. Cereți ajutor! Dumnezeu, care lucrează prin oameni, e cu voi. Vă rog să vă luptați pentru drepturile voastre și să nu vă lăsați niciodată opriți la jumătatea răspunsului la lecție. Fiți curajoși și sinceri. Nu vă temeți de examene. Ele sunt examenul școlii dinaintea societății. Și nu vă temeți de note. Multe dintre ele nu vă însoțesc. Temeți-vă doar atunci când simțiți că vă pierdeți iubirea pentru oameni, respectul pentru natură și zâmbetul pentru Dumnezeu. Pe care, zic eu, le-ați avut din plin în ultimele săptămâni.
Părinților Absolvenților le sărut mâna, ca preot și român, pentru că au învățat să stea aproape de copiii lor. Cei mici se tem că nu vor mai putea face poze cu Doamna. Ea va fi tot în școală la toamnă cu unii ca ei, ceva mai mici, obosită poate de rotitoarea viață în care ne amăgim toți că ni-i bine. Fiți curajoși! Aveți copii minunați. Celor care poartă în grijă pe adolescenții de clasa a 8-a reamintiți- vă mereu cât de bine ne este să fim sănătoși și buni pentru copiii noștri. Și căutați să-i îmbrățișați, chiar de au început să vă ceară să nu o mai faceți. Cât despre părinții celor ce absolvă clasa a 12-a ce să mai zic. Copiii s-au făcut strașnici în toate cele și ceea ce părea a fi o generație rebelă și dezorientată se dovedește matură, gata să devină o generație de studenți mai bună și mai atentă decât multe din trecut.
Colegilor din Corpul Profesoral un gând de curaj. Am învățat zilele acestea că poți fi dascăl doar dacă iubești copiii și, cu bunătate, îi strunești în cunoaștere. Luptați să nu vă pierdeți statura de oameni adevărați. În adevăr și cunoaștere nu există jumătăți de măsură. Știu că vă este greu. Încercați să vă gândiți la Absolvenții aceștia minunați peste ani. Când vor veni cu copiii lor de mână să vă vadă și să vi-i încredințeze spre creștere.
Mă uit în sufletul Școlii românești si zăresc acolo un semn de înviere. Fie să nu greșesc. De aceea mulțumesc Absolvenților- de la cei mai mici la cei mari- că au înțeles să meargă mai departe, să spere, să viseze. Și prima zi a anului școlar ce vine, la unii după examene, vă este dedicată Vouă. Fiți curajoși și credeți în voi. Ați făcut treabă bună. Cred că acesta este cel mai important tablou și banchet de absolvire. Că mergeți mai departe. În sala de tron a minunatei Împărății care este Cunoașterea.
Gaudeamus igitur! Să nu uitați să fiți Bucurie!”

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Avertisment: Țepele continuă la telefon. „Vă sună Ionescu Alexandru”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a atras atenția, joi, că tentativa de fraudă în care apelanții se dau angajați...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect