1.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Pasiunea pentru limba germană i-a adus un premiu național

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Stefanie Ziegler este elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”. Anul acesta a obținut locul II la Olimpiada Națională de Germană maternă. Pasionată în aceeași măsură și de alte limbi străine și de citit, Stefanie mai participă și la olimpiade de istorie și engleză, la care a obținut rezultate frumoase. De excelat, a excelat însă la germană și recunoaște că nu a știut exact ce-și dorește până nu a descoperit de ce este capabilă la această materie.
Stefanie s-a născut la Sibiu și are o soră mai mică, pasionată și ea de germană şi literatură. Să învețe germana nu a fost un efort pentru ea, pentru că vorbim despre limba ei maternă. A ajuns să participe la olimpiadă pentru că îi place competiția. „Când am fost mică, am avut o fire foarte competitivă. Aşa că mereu încercam să mă înscriu la cât se poate de multe concursuri. Am luat toate materiile pe rând şi am avut rezultate mai mult sau mai puţin acceptabile. Asta până când am dat de germană. Primul meu rezultat a fost oricum, dar nu mulţumitor.” A ajuns însă să participe și un an mai târziu, când era în clasa a VIII-a. Atunci a avut primul rezultat pe care ea l-a considerat cu adevărat bun și în urma căruia s-a calificat la olimpiada națională. „În acel an am reușit să ajung la națională printre primii 5. Asta, şi faptul că la examenul de limba germană din cadrul evaluării naţionale am luat nota 10, m-a motivat foarte mult. Am început să caut cel mai eficient mod de pregătire, pentru a deveni mai bună.” Și a devenit, pentru că anul acesta a obținut locul II la olimpiada de la nivel național. „Proba scrisă la germană maternă a constat într-un eseu. Aşa că, pe baza subiectului trebuie să scriu ceva coerent şi valoros. Este important să ai un stil de scris propriu, original, să eviţi clişeele şi desigur, trebuie să ai un vocabular bine dezvoltat”. În total Stefanie a participat de 4 ori la faze naţionale ale olimpiadei de limba germană maternă, la Reşiţa, Suceava, Bistriţa, iar anul acesta, la Satul Mare. A considerat olimpiada de anul acesta o ocazie de a arăta ceea ce poate și s-a descurcat minunat.
Va urma un nou concurs
Stefanie susține că odată ce se hotărăște că vrea ceva neapărat, este dispusă să lupte până la capăt, însă, în aceeași măsură, dacă are parte de un eşec, este afectată profund. Și-ar dori, dacă i s-ar ivi ocazia, să vadă toate locurile de importanţă istorică și culturală din Europa. Cu privire la limba germană, Stefanie spune: „Eu cred că germana a jucat şi joacă în continuare un rol important în Sibiu. Oraşul a fost construit, administrat şi locuit de poporul german timp de aproximativ opt secole. Majoritatea actelor au fost eliberate fie pe latină, fie pe germană. Cea mai mare parte din istoria Sibiului a fost scrisă în limba germană. Acum germana este valoroasă pentru oraş deoarece deschide noi posibilităţi economice.” Așa cum era de așteptat, facultatea își dorește să o facă tot în spațiul german, fie în domeniul economiei, managementului sau în învăţământ. Ce spune despre generația ei? „Există foarte mult potenţial, din care, din nefericire, rămâne mult nefolosit.” În momentul de față, Stefanie este voluntar în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania și, în paralel, se pregătește pentru un nou concurs de limbă germană la care speră să obțină un premiu.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Avertisment: Țepele continuă la telefon. „Vă sună Ionescu Alexandru”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a atras atenția, joi, că tentativa de fraudă în care apelanții se dau angajați...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect