2.7 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Sibiul are unul dintre cele mai mici procente de abandon școlar din țară

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

În ședința de colegiu prefectural susținută, miercuri, 28 octombrie, reprezentanții Inspectoratul Școlar Judeșean Sibiu au prezentat un raport prin care se arată că, în ultimii ani, rata abandonului școlar în județul Sibiu a scăzut, ajungând ca, în anul școlar 2014 – 2015 să fie de 1,12%. „Printre cele mai scăzute din ţară”, după cum a declarat Ştefan Firu, inspectorul şcolar general, în cadrul colegiului. Asta înseamnă că numărul copiilor care au abandonat școala a ajuns la 305 în acest an școlar, față de 467, înregistrat în anul școlar 2012 – 2013. „Abandonul școlar la învățământul primar și gimnazial este prezent mai ales în unitățile școlare din mediul rural. La nivel liceal (în clasele IX-a și a X-a – învățământ obligatoriu) elevii care abandonează școala provin cu precădere din mediul rural. Un procent ridicat de abandon la nivel liceal/profesional se înregistrează și la învățământul special”, se arată în raport. De asemena, s-a constatat că cele mai frecvente motive pentru care elevii abandonează școala sunt situația financiară precară a familiilor de la sate, plecarea elevilor în trăinătate sau cazurile elevilor cu CES, care nu fac față sistemului educațional. Pe de altă parte, Ștefan Firu explică faptul că procentul scăzut se datorează situației economice a Sibiului, care permite ca majoritatea părinților să aibă un loc de muncă și să poată să-și țină copiii în școli, pe de o parte dar și implicarea unor intituții precum ONG-uri, Prefectură, primăriile sau şcoli.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

RAPORTOR LOCAL. “Anghel Saligny” va ridica județul

Primarii din județul Sibiu și Consiliul Județean Sibiu s-au mișcat bine în ceea ce privește depunerea proiectelor în programul...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect