2.4 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

A treia ediție a competiției „Orașul Reciclării” s-a încheiat

Cele mai citite

Batalia pentru orasul reciclariiTimp de șase luni municipiul de pe Târnava Mare, alături de alte 46 oraşe din întreaga ţară, a luptat pentru colectarea celei mai mari cantități de deșeuri de ambalaje, care să aducă în final premiul cel mare. Cu ajutorul tuturor celor care au separat deșeurile de hârtie/carton, plastic/metal și respectiv sticlă, Mediașul ar putea primi titlul de Orașul Reciclării, dar și premiul cel mare: un parc 100% eco amenajat în interiorul orașului.

„Prin acțiunile organizate în școli și grădinițe, evenimentele organizate în zona centrală, dar și informațiile transmise prin diferite mijloace, s-a încercat mobilizarea și conștientizarea cetățenilor de a separa deșeurile de ambalaje. Sperăm ca în viitor medieșeni să continue procesul de colectare separată a deșeurilor”, spun reprezentanții municipalității medieșene.

În ediția anterioară (2014), orașul de pe Târnava Mare a primit o recompensă deosebit de importantă, premiul de excelență acordat “pentru năzuința de a crește rangul calității pe frontul deschis anul acesta, prin perfecționarea armamentului de colectare separată”.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Nicușor Dan anunță că va da în judecată AEP. Decizia președintelui României vine după ce instituția a decis rambursarea parțială a banilor din donații

Articol de Daniela ArnăutuSuma de peste 900.000 de lei nu va fi rambursată, pentru campania președintelui Nicușor Dan de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect