Sibiul este din nou principalul reper din Europa, de această dată din postura de Capitală Universitară.
Sibiul este Capitală Universitară Europeană pentru al treilea an consecutiv. Anul acesta evenimentul stă sub egida celor 10 ani trecuți de când Sibiului a fost Capitală Culturală Europeană, iar ULBS s-a remarcat ca un partener de încredere al anului cultural 2007. Cele aproape 30 de zile de întâlniri internaționale din 2017 propun o serie de dezbateri culturale și academice de anvergură , transformând orașul din inima Ardealului într-o platformă pentru dezvoltarea parteneriatelor sustenabile.
„Proiectul <<Sibiu – Capitală Universitară Europeană. 10 ani de educaţie prin cultură>> facilitează accesul publicului larg la cultura vie și explorează noile tendințe în materie de educație și diplomație la nivel global, deschizând astfel calea pentru formarea unei imagini de ansamblu asupra modurilor în care a evoluat educaţia până în zilele noastre și a stării sale actuale. Astfel, aniversarea de 10 ani de la momentul în care oraşul Sibiu a fost Capitală Culturală Europeană iar Universitatea “Lucian Blaga” un centru important de creaţie şi diseminare de iniţiative culturale şi educaţionale aduce, alături de proiecte cu o foarte bună continuitate până în prezent noi evenimente şi concepte de interes major pentru societate în sens larg şi pentru comunitatea locală”, a declarat managerul de proiect, Daniela Preda.
Ioan Bondrea, rectorul ULBS, spune că anul 2017 are o semnificație deosebită atât în istoria orașului Sibiu, cât și în cea a României.
„În 2007 Sibiul a fost capitală culturală europeană, alături de Luxemburg. De atunci, Sibiul a devenit un brand al culturii, recunoscut la nivel internațional. Întrucât educația și cultura sunt strâns legate și au un impact important în viețile noastre, iar anul acesta celebrăm 10 ani de la evenimentul major din viața orașului nostru și cu o semnificație națională deosebită, am decis să denumim cea de-a III-a ediție <<10 ani de educație prin cultură>>”, a declarat Ioan Bondrea.
La deschiderea oficială a International Week a luat parte și prefectul județului Sibiu, Lucian Radu. Prefectul i-a felicitat pe organizatori și a spus că din 2007 și până în prezent a fost înregistrată o evoluție a Sibiului, vizibilă pe toate planurile.
„Vreau să remarc efervescența creatoare din laboratoarele ULBS, universitate care produce în fiecare an proiecte atractive și extrem de generoase, nu doar pentru mediul academic, ci și pentru întreaga comunitate. Sibiu Capitală Universitară Europeană este un astfel de proiect. Educația prin cultură este condiția esențială a păstrării identității naționale și a dezvoltării sistemului de apartenență la comunitate. Pentru că acțiunea educativă nu urmărește doar dezvoltarea culturii individuale, ci și dezvoltarea celei colective, tocmai acest lucru leagă individul de comunitate. Rezultatul este extraordinar, din orice perspectivă privim, fie că e economică, administrativă, educațională sau culturală”, a explicat prefectul de Sibiu.
International Week (8-13 mai) va presupune prezența a aproximativ 120 de participanți de marcă din Europa, America, Africa şi Asia care vor susţine, pe durata unei săptămâni, prelegeri pe tematici diverse, de actulitate, deschise publicului. Tot în cadrul Sibiu – Capitală Universitară Europeană se va desfășura Festivalul Ştiinţelor Educaţiei (30.06.2017 – 01.07.2017), în cadrul căruia vor fi organizate scurte prezentări, dezbateri, mese rotunde cu participarea unor experţi internaționali în domeniul ştiinţelor educaţiei, împreună cu antropologi, sociologi, psihologi, educatori, medici, psihiatri.
Al 8-lea Congres Româno-Iordanian de Medicină şi Farmacie (18-22 mai), Festivalul Internațional Studențesc „Zona nouă”, ediția a III-a ( 8 iulie 2017), Traducerea ca interpretare: ateliere literare transnaţionale (31 mai – 3 iunie 2017) vor completa lista de evenimente Sibiu – Capitală Universitară Europeană.








