Acum citesti:
Tudose: Nu s-a renunțat la transferul plății contribuțiilor la angajat; soluția o vom găsi împreună cu sindicatele
Intreg articolul 2 minute de lectura

Tudose: Nu s-a renunțat la transferul plății contribuțiilor la angajat; soluția o vom găsi împreună cu sindicatele

Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri, că nu a renunțat la transferul plății contribuțiilor de la angajator la angajat și că în această privință se caută o soluție alături de sindicate, astfel încât toată lumea să fie de acord, transmite Agerpres.  “Nu, a spus-o și domnul președinte Hossu foarte clar. Și o repet și eu sper, la fel de clar. Nu s-a luat decizia renunțării la acest transfer. Găsim o soluție de compensare sau de implementare a Legii salarizării, dacă se poate să nu mai facem acest transfer să vedem cum compensăm, acolo va fi soluția aleasă. Dar, de vineri, așa cum v-a spus domnul președinte, avem un grup de lucru, trebuie să vorbim cu toate confederațiile sindicale, să fie toată lumea de acord”, a declarat Mihai Tudose în Piața Victoriei, alături de liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu. El a adăugat că măsura transferului de taxe sociale la angajat este parte dintr-un pachet legislativ, alături de Legea salarizării și scăderea nivelului de impozitare. “Era un pachet, Legea salarizării, cu acest transfer de taxe, cu scăderea nivelului de impozitare, era un pachet. Acum a intrat, practic, în vigoare, o componentă a acestui pachet legislativ. În măsura în care, și cu sprijinul confederațiilor, vom găsi o altă soluție, vom aplica acea soluție. Dacă nu găsim o soluție, căutăm o soluție ca și cei din sectorul privat să nu sufere, să le crească și domniilor lor veniturile”, a afirmat Tudose.

Premierul a precizat că a discutat cu Hossu și pe tema sporurilor acordate angajaților din sistemul sanitar și că, aici, lucrurile au cam luat-o razna. “Și aici este o discuție pe care am avut-o cu reprezentanții Cartelului Alfa, cu domnul președinte. Și domniile lor au recunoscut că aici lucrurile au cam luat-o razna în domeniu. Sunt poziții pe anumite state de plată la care curg între 10 și 15 sporuri, unul după altul, de nu mai înțelege nimeni nimic. Și aici va trebui reglementat sau dereglementat, unde este cazul”, a precizat premierul.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.