fbpx
Acum citesti:
Minodora Sălcudean: Ion Dur nu este un autor comod, dimpotrivă, și nu scrie pentru toată lumea
Intreg articolul 3 minute de lectura

Minodora Sălcudean: Ion Dur nu este un autor comod, dimpotrivă, și nu scrie pentru toată lumea

„Critica judecății de gust”, cea mai recentă carte, ce poartă semnătura scriitorului și filosofului Ion Dur a fost lansată aseară în cadrul Târgului Național de Carte și Revistă Religioasă, în sediul Bibliotecii ASTRA. „Botezul” ultimului volum, proaspăt scos de sub tipar, a avut loc în prezența publicului și al invitaților speciali  conf. univ. dr. Minodora Sălcudean şi directorul editurii Eikon, Valentin Ajder, care alături de autor au dezbătut cartea.

„Cea mai mare parte îi este consacrată publicistului Petre Pandrea, despre care la noi s-a scris puțin sau tendențios. M-a atras personalitatea lui Petre Pandrea, deoarece este unul dintre gazetarii noștri interbelici, asupra căruia ar trebui să revină tot mai mult în primul rând facultățiile de jurnalistică, prin intermediul cursurilor de istoria presei românești în perioada interbelică.  În cea de-a doua parte sunt cronici ale cărților pe care le-am citit. Cele mai multe dintre aceste cronici au apărut și în revistele Euphorion și Saeculum. Cea de-a treia secțiune conține de fapt pagini dintr- un jurnal, pe care am intenția să îl public în prima parte a anului viitor.  În ultima parte se consumă o parte din trufia mea, dacă vreți. Secțiune de aici se numește Zilele după Iov.  Zilele după Iov. Sunt paginile de jurnal pe care le-am scris imediat după moartea soției mele. Nu vreau să mă compar cu Iov – aici ar fi trufia – însă relectura pe care am făcut-o cărții lui Iov m-a făcut să-l și resemnific pe acest personaj pe care îl judecam totuși cu mai multă îngăduință, cu mai multă empatie, cu mai puțină suferință decât am făcut-o altădată. ”, a menționat eseistul Ion Dur despre cartea sa.

„Fiecare volum pe care l-a semnat Ion Dur este o școală în sine, și cei care l-au monitorizat, l-au decelat, au încercat să-i pătrundă sensurile, știu despre ce vorbesc. Ion Dur nu este un autor comod, dimpotrivă, și nu scrie pentru toată lumea. Lupa de pe copertă nu este un instrument întâmplător ales, cam așa arată și textele puse sub lupa criticului, hermeneutului și exegetului Ion Dur”, a ținut să precizeze Minodora Sălcudean.

La finalul evenimentului, a urmat sesiunea de autografe din partea autorului.  Volumul costă 35 de lei și poate fi achiziționat în  curând din Librăria Humanitas.

„Cartea pe care am bucuria să o țin în mână este scrisă de mentorul meu, profesorul Ion Dur. Este o carte de suflet, la fel ca și celelalte. Prin intermediul acestui volum face o incursiune în perioada interbelică, amintind oamenii de valoare. Este o invitație la lectură mai mult decât potrivită pentru acest Târg Național de Carte și Revistă Religioasă”, a spus Petrina Dobrotă.

 

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.