fbpx
Acum citesti:
Peste 500 de elevi sibieni, în vizită la AFT de Ziua Forţelor Terestre
Intreg articolul 2 minute de lectura

Peste 500 de elevi sibieni, în vizită la AFT de Ziua Forţelor Terestre

În fiecare an, la 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre, al căror patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă. Cu acest prilej, în toate garnizoanele din ţară şi în teatrul de operaţii din Afganistan s-au organizat manifestări dedicate acestei sărbători, cum sunt expoziţii, vizionări de filme documentare, exerciţii de mânuire a armamentului, prezentări de tehnică militară, armament şi echipamente sau ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor. Primul episod consumat cu acest prilej a fost ceremonia militară dedicată Zilei Forţelor Terestre de la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar. 

„Poate că este puțin ceea ce facem în anul centenarului, dar cu fiecare acțiune, fiecare  activitate la care participăm mai clădim ceva, clădim un trecut solid și lăsăm generației tinere o Românie frumoasă și modernă.”, a spus Ghiță Bârsan, rectorul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Balcescu”.

La eveniment au participat membri ai administraţiei publice locale, ai comunităţii academice sibiene, foşti comandanţi ai instituţiei, reprezentanţi ai bisericii, şi, nu în ultimul rând, personalităţi din conducerea structurilor militare centrale.

„Am participat cu mare bucurie la această zi de sărbătoare a Forțelor Terestre ale Armatei Române, în zi de mare Praznic Creștinesc, ziua  Marelui Mucenic Sfântul Gheorghe. Așa cum știim cu toți, el este și patronul Forțelor Terestre. Le urez cu această ocazie cele mai bune gânduri celor care  au fost de-a lungul veacurilor militari, ostași ai armatei române, le mulțumesc pentru tot ceea ce fac, mult succes și multă sănătate.”, le-a transmis Marcel Luca, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu.

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Balcescu”, prima şcoală militară românească, şi-a deschis uşile pentru vizitatori.  Peste 500 de elevi sibieni au participat la programul „Ziua Porţilor Deschise”. Copiii au fost foarte curioși și entuziasmați de fiecare activitate la care au participat Copiii au învățat să tragă cu pistolul, au corepondat prin intermediul stațiilor de emisie fie cu colegii lor, fie cu reprezentanții standului, au aflat cum trebuie să procedeze și să se salveze în situații extreme.

 

„Mă bucur că am participat la această experiență, iar cel mai mult mi-a plăcut atelierul unde am trans cu arma.”, a spus Miruna.

Foto: Academia Forţelor Terestre „Nicolae Balcescu”

 

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.