1.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Romgaz amenință că va sista livrarea gazelor către ELCEN Constanța

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Romgaz Mediaș are de încasat datorii restante în valoare de peste 16 milioane lei de la ELCEN Constanţa şi avertizează asupra posibilităţii de sistare a livrărilor de gaze naturale. Romgaz a efectuat, începând cu data de 1 octombrie 2017 în baza contractului încheiat cu Electrocentrale Constanţa, livrări de gaze naturale în conformitate cu solicitările clientului. Pe tot parcursul derulării contractului, Electrocentrale Constanţa a înregistrat datorii restante.
Până în prezent, facturile aferente consumului, la data de 30 iunie 2018, se ridică la suma de peste 15,76 milioane lei, din care datoria restantă, facturată, este de 1,158 milioane de lei. Romgaz, cu acordul Consiliului de Administraţie, a eşalonat aceste datorii restante, prin convenţie încheiată în luna aprilie a acestui an, iar datoriile au ajuns în prezent la peste 16,28 milioane de lei. Din aceste datorii, până la 31 iulie 2018, Electrocentrale Constanţa a achitat 1,271 milioane de lei reprezentând primele două rate de eşalonare şi parţial a treia rată, la care se adaugă dobânzi aferente.
La data de 31 iulie 2018, Electrocentrale Constanţa avea de achitat 1,158 milioane de lei restanţa la a treia plată conform convenţiei mai sus amintite. De asemenea, erau înregistrate restanţe şi către compania de distribuţie a gazelor naturale.
Totodată, în lunile iunie şi iulie ale anului curent, deşi a fost notificată, Electrocentrale Constanţa nu şi-a indeplinit obligaţiile de plată în avans, conform prevederilor contractuale în vigoare.
Romgaz subliniază că, în lipsa plăţilor imediate a datoriilor conform contractului, va fi obligată să sisteze livrările de gaze naturale către Electrocentrale Constanţa.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Avertisment: Țepele continuă la telefon. „Vă sună Ionescu Alexandru”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a atras atenția, joi, că tentativa de fraudă în care apelanții se dau angajați...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect