fbpx
Acum citesti:
Adevărații Supereroi vin la Teatrul Gong
Intreg articolul 3 minute de lectura

Adevărații Supereroi vin la Teatrul Gong

Expoziția ce înfățișează copii cu dizabilități costumați în supereroi va fi vernisată mâine, 18 decembrie, la ora 18, în foaierul Teatrului Gong.
Cum îți dai seama că ai în fața ochilor un super-erou? În primul rând e ecranul. Apoi, trebuie neapărat să poarte o mască, un costum care să îți sugereze care e super-puterea lui, de cele mai multe ori o armă unică în mână iar pe lângă toate elementele acestea de decor trebuie să fie și săritor, dezinteresat și foarte de treabă. Kryptonita lui este ecranul, pentru că super-eroul trăiește doar în filme.

“Adevărații Supereroi, în schimb, îi găsești în viața reală. Sunt copiii care își folosesc zilnic super-puterile ca să învingă boli crude precum autismul, paralizia cerebrală, sindromul Down, tetrapareza spastică și multe alte kryptonite de acest gen.

Cu sprijinul Asociației D.A.R., echipa de fotografi a Asociației Focus Sibiu a realizat o serie de ședințe foto cu micuții pe care viața i-a pus la o grea încercare și, pentru câteva ore, i-a scos din problemele lor de zi cu zi și i-a teleportat într-un univers de vis, de basm, în care copiii puteau fi absolut orice își doreau. Batman, Superman, Supergirl, Căpitanul America sau prințese cu sânge albastru, absolut orice și-au dorit. Niciunul dintre micuți nu a văzut până acum rezultatul ședințelor foto iar vernisajul expoziției ce a rezultat din aceste ședințe va ține loc de surpriză pentru micuți.

„Prin intermediul acestui proiect ne dorim să ajutăm la formarea unei comunități a familiilor din Sibiu ce au copii cu nevoi speciale pentru ca aceștia din urmă să poată privi mai încrezători către un viitor mai luminos, în care visele se pot transforma în realitate”, spune Sebastian Marcovici, președintele Asociației Focus Sibiu. Fiecare copil va pleca acasă cu un tablou cu fotografia lui, costumat în supereroul ales. 

Proiectul Adevărații Supereroi își dorește aducerea în atenția opiniei publice a problemelor sociale cu care acești copii, și în special părinții lor, se întâlnesc în fiecare zi. De multe ori, cazurile copiilor speciali sunt marginalizate iar integrarea lor în societate este greoaie și, de cele mai multe ori, lipsită de eficiență.

Prezentarea micuților într-un cadru pozitiv, optimist, va atrage atenția publicului asupra problemelor sociale cu care ei se confruntă zi de zi. 

Expoziția Adevărații Supereroi va fi vernisată marți, 18 decembrie, la ora 18, în foaierul Teatrului Gong și va fi expusă timp de două săptămâni”, se arată într-un comunicat de presă.

 

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.