fbpx
Acum citesti:
Spargeri în cabanele din Cârțișoara, hoții au furat icoanele de pe pereți
Intreg articolul 1 minute de lectura

Spargeri în cabanele din Cârțișoara, hoții au furat icoanele de pe pereți

Spargeri în cabanele din Cârțișoara, hoții au furat până și icoanele de pe pereți. Polițiștii au făcut percheziții în locuințele a doi bărbați din Chirpăr și au găsit bunurile furate, mai multe televizoare, icoane, haine și încălțăminte dar și scule electrice.

”În continuarea cercetărilor penale desfășurate într-un dosar privind săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, la data de 19 decembrie, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos  au identificat și au reținut doi bărbați în vârstă de 30, respectiv 39 de ani, domiciliați în localitatea Chirpăr. În cadrul investigațiilor din același dosar, pe raza localității Chirpăr au fost efectuate trei percheziții domiciliare, cu această ocazie fiind găsite bunuri, televizoare, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, scule electrice, icoane, sustrase din șapte cabane de pe raza localității Cârțișoara, în perioada noiembrie – decembrie 2018.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Cei doi indivizi au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig cu propunere de arestare preventivă, ei sunt cercetați penal pentru furt calificat.
Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.