fbpx
Acum citesti:
Risc mare de avalanșă la Bâlea, în Ajunul Crăciunului
Intreg articolul 2 minute de lectura

Risc mare de avalanșă la Bâlea, în Ajunul Crăciunului

Meteorologii anunță că, în Ajunul Crăciunului, riscul producerii de avalanșe în Munții Făgăraș, la altitudini mai mari de 1.800 de metri, este de patru, pe o scară de la unu la cinci.

risc avalansa luna mai

”Actualul strat de zăpadă prezintă la suprafaţă crustă de gheaţă şi plăci de vânt, peste care s-au depus până la 10 cm de zăpadă proaspătă. Pe fondul ninsorilor mai consistente, un nou strat de 10-20 cm va continua să se depună. Coeziunea dintre straturile mai noi şi cele mai vechi de zăpadă este scăzută, sporind astfel instabilitatea generală a întregului strat însuficient stabilizat. Datorită intensificărilor de vânt, pe văi şi în zonele adăpostite se vor acumula în continuare noi depozite de zăpadă, iar pe versanţi se vor forma noi plăci de vânt cu rezistenţă scăzută. Pe pantele suficient de înclinate, chiar şi spontan se pot declanşa avalanşe de dimensiuni medii şi izolat mari, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de slabe cu turişti sau schiori”, au transmis reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Stratul de zăpadă este de 128 de centimetri, iar la ora 8.00 erau minus 3,1 grade Celsius.

De altfel, întreaga zonă montană din țară este sub cod galben de viscol și strat consistent de zăpadă, avertizarea fiind valabilă până la ora 21.00.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.