6.1 C
Sibiu
joi, aprilie 18, 2024

GALERIE FOTO: O tânără de 18 ani a murit sub roțile unui TIR după ce a căzut cu motocicleta

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

O tânără de 18 ani din Reghin, județul Mureș, și-a găsit sfârșitul sub roțile unui TIR după ce a căzut cu motocicleta. Accidentul a avut loc pe DN14 în dreptul localității Brateiu. Fata a pierdut controlul motocicletei într-o curbă periculoasă și a ajuns pe contrasns după care a căzut.
Claudia Todoran era pasionată de motociclete iar nu de multă vreme avea și permis de conducere pentru un astfel de vehicul. A avut însă ghinionul să își piardă viața mult prea repede chiar pe șosea. Ea mergea înspre Mediaș când la un moment dat, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul motorului și a ajuns pe contrasens după care s-a izbit într-un TIR și a ajuns sub roțile acestuia. „Venea cu viteză nu mare, dar nici mică, în curbă nu s-a mai putut încadra, s-a speriat și s-a aruncat de pe motocicletă după care a intrat sub roți la TIR. Am văzut d ela distanță că ceva se întâmplă, curba asta e periculoasă.” a declarat un martor al accidentului
În urma cercetărilor făcute la fața locului de către oamenii legii, aceștia au stabilit că tânăra motociclistă a fost vinovată de producerea accidentului.
„Conducătoare amotocicletei nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă la dreapta și zonă cu delimitare de 30 km la oră, se dezechilibreaă, cade pe carosabil și este acroșată de un ansamblu TIR pe sensul de mers al TIR-ului. În urma evenimentului conducătoarea motocicletei și-a pierdut viața.” a declarat Vasile Uță, de la Biroul Rutier Mediaș

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Avertisment: Țepele continuă la telefon. „Vă sună Ionescu Alexandru”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a atras atenția, joi, că tentativa de fraudă în care apelanții se dau angajați...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect