15.2 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Rodica David: După ce vorbeam cu părintele Arsenie aveam o mare liniște sufletească, plecam fără griji, fără probleme

Cele mai citite

Doamna Rodica David, bibliotecară timp de mai bine de 3 decenii la Biblioteca ASTRA, l-a cunoscut pe părintele Arsenie la vârsta de 19 ani, pe când a mers să își încerce norocul la examenul de la Școala Postliceală de Biblioteconomie de la București. Era în anul 1972, în perioada în care părintele Arsenie Boca picta biserica de la Drăgănescu. Împreună cu fratele și cu mama sa, ajunge la părinte să îi ceară sfat cu privire la reușita examenului pe care urma să îl susțină.
„Am mers acolo, am intrat, părintele era sus pe schelă și biserica era plină de lume. Noi am făcut pomelnice, ne-am închinat, iar părintele s-a întors și nu ne-a spus nimic, doar ne-a privit. Apoi, noi am ieșit în curtea cimitirului. Mergând, ne-am pomenit dintr-o dată cu părintele în spatele nostru și zicând Mă, mă, ce căutați voi aici, de ce-ați venit voi la mine? Ne-am cutremurat când a întrebat-o pe mama: Unde-s ceilalți copii? Am înlemnit cu toții, pentru că am înțeles că se referea la avorturile pe care le făcuse mama mea”.
Referitor la admitere, părintele Arsenie Boca o pregătește pe Rodica cu privire la piedicile pe care le va întâmpina.
„Mi-a zis: „Vrei să dai examen de admitere? Dă, mă, examen, că intri până la urmă, dar ai piedici mari”. Deci greutăți. Într-adevar, în primul an nu am reușit să intru, am dat și al doilea an, dar examenul a fost și scris și oral. Am dat întâi scrisul și apoi oralul, așa că am putut vedea notele. Luasem 10 la ambele probe scrise, și la română și la istorie, și totuși picasem. Mi-am dat seama că ceva nu fusese în regulă, așa că m-am adresat la minister. În noaptea dinaintea primirii rezultatului de la minister, l-am visat pe părintele Arsenie și am simțit că trebuie să primesc vești în acea zi. Am fost anunțată că intrasem. Se suplimentase numărul de locuri. Erau 36 de locuri și peste 700 de candidați, astfel încât s-au mai aprobat încă 8 locuri, așa că am fost și eu admisă”.
Femeia crede că o minune a făcut părintele și cu privire la admiterea fratelui său la facultate.
„Fratele meu dădea examen de admitere la facultate. Și mămica s-a dus în acea zi la părintele Arsenie, care i-a spus: Nu-ți fă griji, că Niculae intră. Fratele meu i-a mărturisit mamei că s-a uitat la ceas și a zis că până la o anumită oră nu s-a putut concentra absolut deloc pe subiecte, iar la ora la care a ajuns ea la părintele, i s-a limpezit totul, și-a adus aminte tot ce învățase și a luat examenul la TCM Brașov”.
Scoate-l de pe lista morților, îl vei trece tu mai târziu
Fiind din Arpașu de Jos, din Țara Făgărașului, părinții și bunicii săi aveau o mare evlavie față de părintele Arsenie și îi prețuiau vorbele, încă de pe vremea când acesta slujea la Mânăstirea de la Sâmbăta.
„Bunica mea avea un frate dispărut pe front. A venit părintele odată la noi în sat și a trimis o femeie să o cheme pe bunica mea până la casa unde era găzduit. A zis, Mărie, Mărie, scoate poza aia cu care ai tot venit la mine și nu ai îndrăznit să mi-o arăți niciodată. Și când i-a arătat-o a zis Mă, mă, da-i plăcea și la ăsta să facă ca toți năcăjiții și să râdă de toți amărâții, dar nu-i bine mă să tragi ochi la ochi. Scoate-l de pe lista morților, că l-ai trecut pe lista morților, îl vei trece tu mai târziu. Deci, atunci, fratele bunicii încă era în viață, părintele știa. Probabil fusese dus în Siberia”, povestește Rodica David.
Femeia spune că tot de la bunica sa a mai aflat și alte întâmplări de pe vremea când părintele Arsenie slujea la Mânăstirea Brâncoveanu.
„Bunica mea mi-a spus că a fost la mânăstirea de la Sâmbăta, iar în timpul predicii pe care părintele o susținea la altarul de vară, pe cer a apărut o cruce. S-a făcut dintr-o dată o cruce din nori, iar în acel moment părintele a închis ochii și a-nceput să plângă. După ce a dispărut crucea, și-a continuat predica.
Altă dată, îmi spunea tot bunica, părintele a trimis la gară un om cu o căruță să aștepte o femeie care vine la mânăstire. Acesta l-a întrebat pe părinte de unde va ști pe cine să aducă. Du-te mă, că vine ea la tine, așa i-a zis. Când a oprit trenul, chiar pe ușa din dreptul căruței a coborât o femeie, care s-a dus la omul trimis de părinte și l-a întrebat cum poate ajunge la Mânăstirea Sâmbăta. Iar acela i-a zis că printele o așteaptă și l-a trimis să o aducă acolo. Când a ajuns, femeia i-a spus, Fiul meu, de când te caut, iar părintele Arsenie i-a spus: Fiul tău am fost până ți-am supt pieptul, acum sunt fiul lui Dumnezeu. Era mama părintelui și el știa că vine”.
Călugăria nu-i pentru tine, să te căsătorești și să ai copii
În cei doi ani în care a făcut școala postliceală la București, Rodica David va merge în numeroase dăți să îl caute pe părintele Arsenie la Drăgănescu și să îi ceară sfaturi pentru viață și pentru mântuire.
„ Călugăria nu-i pentru tine, să te căsătorești și să ai copii, să mergi înainte, îmi spunea. Tu când te vei căsători și vei avea copii, fetele pe care le vei avea, să le lași să vină la rând. Deci, îmi spunea să nu fac avorturi și că voi avea fete. Așa că eu când am rămas însărcinată, am știut că va fi fată. Socrul meu zicea că va fi băiat, și-i va duce numele, dar eu știam de la părintele Arsenie care va fi situația”.
Ceea ce reține cu precădere din acele întâlniri este starea de liniște și încredere care o cuprindea ori de câte ori vorbea cu părintele Arsenie.
„Am fost de multe ori la Drăgănescu – mergeam pe jos, cu tramvaiul, cu autobuzul, dar niciodată nu vorbeam cu nimeni, de teamă să nu îi fac rău părintelui. Nu vorbeam mult, cam o jumătate de oră de fiecare dată, dar liniștea care mă cuprindea apoi era foarte mare, mă ajuta mult sufletește, plecam fără griji, fără probleme. Știa tot, nu trebuie să îi spui nimic, fiindcă îți citea gândurile când te duceai la dânsul. ”
Odată, a mers să îl caute pe părintele Arsenie cu 3 consătene, dar, deoarece una dintre ele era „toată vopsită, cu farduri, cu unghiile roșii”, Rodica s-a rugat în gând să nu îl găsească pe părintele Arsenie, deoarece îi era rușine ca acea femeie să intre la el într-o asemenea ținută. Astfel, în acea zi, li s-a spus că părintele lipsește. Este convinsă însă că părintele i-a citit gândul și i-a respectat rugămintea.
La un moment dat, a aflat că părintele Arsenie merge duminica la slujba religioasă de la Biserica Boteanu, așa că a mers și acolo ca să îl întâlnească.
„Am ajuns la biserică, părintele încă nu venise, a venit după aceea. S-a uitat la mine și m-a văzut, dar nu mi-a spus nimic. După ce s-a terminat slujba, când am ieșit, l-am așteptat și i-am pus mâna pe umăr. S-a întors puțin într-o parte și mi-a zis Aici nu mai ai ce căuta, știi unde mă găsești. Adică, îl găseam la Drăgănescu, deci nu acolo. Așa că nu am mai mers la acea biserică, mi-a fost teamă să mai merg vreodată acolo, ca să nu îi fac rău, pentru că era urmărit de securitate”.
Rodica David spune că îi pare rău că nu a mai reușit să îl mai vadă pe părinte după ce a terminat cursurile de la București. A ajuns însă la mormântul părintelui, la Prislop, în 28 noiembrie 1999, la parastasul de 10 ani. Acolo, a văzut cum o persoană care țipa că nu vrea să ajungă să se atingă de crucea părintelui s-a liniștit după o vreme și a căzut în genunchi la mormântul marelui duhovnic.
E convinsă că astfel de întâmplări sunt posibile datorită rugăciunilor părintelui Arsenie și crede cu tărie în ceea ce acesta a spus de nenumărate ori: „Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, o să vă ajut mai mult ca până acum, pentru că nimeni nu mă va mai putea opri”.
Odeta Veștemean

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Retrospectivă. Primarii Sibiului 1990 – 2024

Activitatea Primăriei Sibiu, după Revoluția din 1989, se împarte în două perioade distincte: înainte și după Klaus Iohannis, în...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect