Connect with us

Eveniment

Sute de elevi sibieni învățați să-și protejeze datele personale pe Internet

Odeta Veştemean

Publicat

pe

FullSizeRender
Bannet continental 29 aprilie

Specialiști din instituții publice și private axate pe securitatea cibernetică din 20 de țări participă la Sibiu la cea de-a treia ediție a Congresului „Cybersecurity”. Spre deosebire de anii anteriori, când conferințele erau dedicate strict experților în domeniu, anul acesta evenimentul și-a deschis porțile pentru publicul larg.

Astfel, sute de elevi din gimnaziu și liceu au participat la sesiunile de conștientizare a pericolelor la care sunt expuși în mediul virtual, miercuri, 23 septembrie, când a avut loc „Awareness Day”. Vorbitorii au fost atât reprezentanți ai Poliției Române, Serviciului Român de Informații (SRI), cât și ai unor companii specializate în securitatea pe Internet. Aceștia i-au sfătuit pe tineri să citească atent termenii și condițiile de instalare a unor aplicații gratuite pe telefonul mobil, deoarece acestea solicită uneori informații care țin de sfera personală, funcționând ulterior ca un dispozitiv de urmărire prin satelit a utilizatorului sau, în alte cazuri, odată instalată o aplicație, îți poți da acceptul pentru vizualizarea anumitor fișiere din calculator sau telefon, a mailurilor sau chiar a sms-urilor.

„Este foarte important ca elevii și liceenii să înțeleagă pericolele expunerii online, în principal este vorba despre informațiile personale pe liviu arsenecare le expun atunci când își fac conturi pe rețele de socializare, cum ar fi Facebook, Twtter sau chiar Instagram, cum folosesc aplicațiile pe telefoanele mobile și ce anume pot corecta acele aplicații, mai exact conturi de e-mail, poze sau sms-suri . Este foarte important ca ei să conștientizeze toate aceste pericole și să ia măsuri pentru a preveni expunerea de date personale. Astfel, încercăm să îi învățăm să citească cu atenție termenii și condițiile atunci când aderă la diverse servicii de social media sau activități online și să citească cu mare atenție chiar și permisiunile pe care le dau aplicațiilor instalate în momentul în care le instalează pe terminalele mobile și bineînțeles, întotdeauna este recomandat să instaleze și o soluție de securitate care îi poate ține în siguranță față de viruși și alte aplicații malițioase”

, a declarat Liviu Arsene, specialist securitate Bitdefender.

De asemenea, elevilor li s-a atras atenția să aibă contul de facebook setat pe „privat”, să nu dea „accept” în rețea persoanelor pe care nu le cunosc și să nu lege prietenii în mediul virtual cu persoane pe care nu le recunosc.

„Un profil fals se poate crea foarte ușor. Gândiți-vă cât de ușor pot fi falsificate fotografii, conturi și astfel puteți fi induși în eroare de sorin stanicaoameni care să aibă intenții rele la adresa voastră. Problema cu miile de prieteni pe care îi aveți în mediul virtual este ca printre ei să aveți dușmani, cu cât numărul de falși prieteni e mai mare, cu atât riscul este mai mare. Iar persoanele de genul acesta nu încearcă să vă facă rău de cumintră in lista de prieteni – sunt niște faze pe care ei le urmăresc ca să vă câștige încrederea, puteți vorbi de exemplu timp de 6 luni – un an de zile și abia apoi să încerce să vă facă rău în orice formă ”

, le-a spus Sorin Stănică, ofițer IGPR.

Prin această inițiativă s-a încercat educarea publicului român pe aspecte ce țin de securizarea datelor confidențiale, utilizarea unui telefon mobil tip smartphone în deplină siguranță și navigarea în siguranță în mediul cibernetic.

laurent

„Ne-am propus diseminarea acestor informaţii vitale unui public cât mai larg posibil, pentru a învaţa să profite din plin de bogăţia mediului digital, evitând însă în acelaşi timp nenumăratele capcane şi potenţiale atacuri care infestează tot mai mult viaţă noastră virtuală, atât cea profesională cât şi cea privată. De exemplu acei cetăţeni care conduc întreprinderi sau instituţii trebuie să înţeleagă că este inutil să cumperi «cea mai solidă uşa blindată» pentru a închide o «cabană de lemn». Securitatea ţine înainte de toate de factorul uman, începând cu cel mai nou angajat în întrerindere, până la persoanele din vârful conducerii. Fără o cunoaştere măcar de bază a problemelor, fără a avea reguli de bună conduită şi de confidenţialitate, nicio structură de apărare cibernetică, fie ea corporatistă, fie personală, nu are cum să funcţioneze! Factorul uman este veriga slabă, iar statele şi majoritatea companiilor private europene au o întârziere de ani de zile în educarea cetăţenilor lor în comparație, de exemplu, cu Statele Unite, Norvegia sau Rusia”

, a declarat Laurent Chrzanovski, organizator al congresului.

Potrivit specialiștilor care au susținut conferințe, țara noastră se confruntă zilnic cu un val de atacuri cibernetice ce vizează instituții publice din domeniul politic, militar și economic. În plus, populația de rând este avertizată că cele mai vulnerabile segmente unde riscă să cadă pradă atacurilor cibernetice sunt atât conturile online de utilizare a serviciilor bancare, cât și conturile create pe rețelele de socializare, în care viața privată este expusă, facilitând accesul pe Internet la datele personale și, implicit, furtul acestor date.
De asemenea, s-a atras atenția bombardamentului cu viruși periculoși existenți în prezent. Una dintre cei mai mari amenințări apărute în ultima vreme este CryptoLocker, acest virus ajungând în calculator printr-un fișier infectat și criptând toate datele din calculator. Acestea nu pot fi deblocate, întrucât criptarea este la standard militar, astfel încât utilizatorul are la dispoziție 72 de ore pentru a-și recupera datele, contra unei sume ce-i apare printr-un mesaj apărut pe ecran, valoarea solicitată fiind în medie de 500-600 de euro. În cazul neplății, toate datele sunt pierdute. Ca măsură de prevenție pentru astfel de situații, experții IT recomandă stocarea celor mai importante fișiere din calculator în paralel și pe un hard extern.

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *