Connect with us

Eveniment

825 de ani de atestare documentară a Sibiului, sărbătoriți în 2016

Raluca Buduşan

Publicat

pe

IMG 6012
Bannet continental 29 aprilie

Anul viitor, în 2016, se împlinesc 825 de ani de la prima menționare documentară a Sibiului, care a avut loc în anul 1191. Cu această ocazie, Asociația „Sibiu 1191” a propus Proiectul „Sibiu 825 – Infinite Love”, un eveniment care să cuprindă activități legate de promovarea anului 2016. Proiectul include o expoziție de fotografie realizată fie de profesioniști, fie de amatori, în care se va sublinia dragostea față de oraș și în care, cele mai reușite fotografii vor fi premiate. De asemenea, juriul va selecta o serie de instantanee dintre cele mai reușite, iar 5.000 de calendare cu Sibiul vor fi tipărite, inițiativă finanțată de Primărie. În plus, sub sloganul „Sibiul de departe”, vor fi mediatizați sibienii ce trăiesc astăzi departe de orașul în care s-au născut și au crescut, dar au reușit să se descurce cu brio pe alte meleaguri, făcându-ne mândri. Proiectul va mai cuprinde conferințe și mese rotunde, în timpul cărora se va prezenta istoria Sibiului, de la prima sa menționare și până în prezent, iar sibienii vor fi conștientizați în legătură cu importanța Sibiului în istorie și vor afla amănunte despre personalitățile care au marcat evoluția orașului și a țării. „Sibiu 825 – Infinite Love” este sprijinit și cofinanțat de Primărie cu suma de 100.000 de lei, iar Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului, a ținut să menționeze că proiectele de pe Agenda Culturală a anului viitor nu vor fi condiționate de această aniversare. „Este un proiect care a fost jurizat și apreciat foarte mult și de aceea este și cofinanțat de Primăria Sibiu și aduce o serie întreagă de lucruri în spațiul public. […] Vreau să menționez însă, că nu vom pune agenta culturală a anului 2016 sub o umbrelă cum ar fi Sibiu 825 de ani. Noi nu dorim să limităm creativitatea, pentru că nu poți ca orice proiect să-l îmbraci la 825 de ani de istorie și ar ieși niște anomalii, dar aceasta nu înseamnă că noi nu ne dorim proiecte pe această temă. Mi-aș dori proiecte care au impact și turistic, pentru a crește numărul acestora și nu proiecte de dragul de a depune un proiect cu titlul 825 de ani,” a spus Astrid Fodor.

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *