Connect with us

Eveniment

Primăria Sibiu, amendată de ISU

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Bannet continental 29 aprilie

Lipsa autorizației pentru securitate la incendiu este motivul pentru care Primăria Sibiu a fost amendată astăzi de o echipă de control a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu. Reprezentanții municipalității transmit că instituția a primit raportul de expertiză tehnică pentru obținerea autorizației PSI numai în 21 octombrie 2015, cu toate că lucrările de recompartimentare a sediului s-au încheiat în anul 2012.

„După efectuarea unor lucrări de recompartimentare și reamenajare care s-au încheiat în anul 2012, instituția a început demersurile pentru realizarea documentației tehnice, a proiectării instalațiilor și actualizării proiectelor tehnice în vederea obținerii autorizației pentru securitate la incendiu. În urma acestor studii a rezultat un raport de expertiză tehnică, predat Primăriei Sibiu în data de 21.10.2015, prin care se indică o serie de măsuri pe care instituția trebuie să le ia pentru a primi această autorizație PSI. Primăria Sibiu va contracta aceste lucrări în următoarea perioadă,” a transmis Mirela Gligore, purtător de cuvânt Primăria Sibiu.

Pentru lipsa acestei autorizații pentru securitate la incendiu, ISU Sibiu a aplicat instituției o amendă contravențională miercuri, 3 noiembrie 2015.
„Primăria Sibiu nu a solicitat și nu a obținut autorizația de securitate la incendiu. Totodată, vă aducem la cunoștință faptul că, toate instituțiile publice și operatorii economici care pe timpul controalelor de prevenire au fost identificate cu nereguli în ceea ce privește domeniul situațiilor de urgență, au fost sancționate conform reglementărilor legale în vigoare”, au transmis reprezentanții ISU.

Primăria precizează că sediul instituției este dotat cu hidranți, mijloace de detecție ale fumului și sisteme de semnalizare.„Ieșirile de incendiu sunt corespunzător semnalizate și este întocmit și aprobat Planul de Evacuare. Personalul este instruit trimestrial sau semestrial în domeniul situațiilor de urgență conform programului aprobat de ISU. Clădirea Primăriei Sibiu are cinci ieșiri și a fost dotată și cu o scară de evacuare interioară, spre curte”, mai transmite Mirela Gligore.

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *