13.3 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Senatorul Ion Ariton nu scapă de control judiciar

Cele mai citite

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins în ședința de luni, 25 ianuarie, contestația formulată de senatorul Ion Ariton. Acesta a solicitat în 14 decembrie 2015 să fie reevaluată decizia din 9 decembrie în dosarul nr. 1532/1/2015 prin care judecătorii au decis menținerea măsurii de control judiciar, pentru luare de mită, în dosarul Gala Bute. Ion Ariton a contestat decizia în acest dosar împreună cu alte două părți din dosar, Elena Udrea și Tudor Breazu.
„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Breazu Liberiu Tudor, Udrea Elena Gabriela şi Ariton Ion împotriva încheierii de şedinţă din 9 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 1532/1/2015. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă contestatorii inculpaţi Breazu Liberiu Tudor şi Udrea Elena Gabriela la plata sumei de câte 240 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă contestatorul inculpat Ariton Ion la plata sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă”, se arată pe site-ul ÎCCJ.
Ion Ariton a fost trimis în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzat că pe vremea când era munistru al Economiei a săvârșit mai multe infracțiuni, printre care luare de mită și abuz în serviciu.
În acest dosar mai sunt judecați Elena Udrea, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții,

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Vremea în aprilie: temperaturi mai ridicate decât cele normale perioadei

Pe tot parcursul lunii aprilie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.Săptămâna 1-8 aprilieValorile termice...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect