fbpx
Acum citesti:
Traian Băsescu a făcut baie de mulțime la Jina
Intreg articolul 3 minute de lectura

Traian Băsescu a făcut baie de mulțime la Jina

Traian Băsescu a făcut baie de mulțime la Jina. Președintele a plecat de la mare special pentru a participa la festivalul “Sus pe muntele din Jina”. Șeful statului a petrecut, duminică, aproape 2 ore în mijlocul localnicilor, s-a fotografiat cu aceștia și a primit și câteva cadouri. 

 

Președintele, Traian Băsescu nu și-a anunțat vizita la Jina. După mai multe zile petrecute în stațiunea Neptun, șeful statului a hotărât să urce pe munte. “Am venit cu o bucurie și cu un regret inițial, regretul era că îmi terminam al doilea mandat și ca președinte nu ajunsesem la unul dintre cele mai mari festivaluri, la Jina. Mi-am zis că marea nu pleacă de acolo așa că am abandonat-o pentru o zi și am venit să vă spun sănătate.” a declarat Traian Băsescu în fața miilor de oameni strânși la festival

Președintele s-a arătat încântat de zona mărginimii Sibiului și de localnicii gospodari cărora le-a spus că nu au nevoie de ajutorul nimănui. “Am văzut cum arată satele dumneavoastră. Cineva îmi spunea să facă Guvernul, să faceți dumneavoastră ceva pentru noi, să facă Parlamentul.  I-am spus. Omule, roagă-te să nu facă pentru că dacă face s-a putea să strice ce munciți aici de atâtea generații. Singurul lucru de care aveți nevoie este libertate, pace, înțelegere că în rest prin munca dumneavoastră vă luați tot ce vă trebuie. ” a povestit președintele

Șeful statului nu a apucat să guste din bunătățile tradiționale ale mărginimii deși la sosire avea în plan să mănânce un bulz. Președintele a luat însă la pachet o bucată din renumita brânză de Sibiu dar a mai pimit cadou și un clop ciobănesc, o carte cu poezii din folclor dar și o cană inscripționată cu cea de-a 43-a ediție a festivalului de la Jina. “Vă asigur că deja am în mașină brânză și tot ce îmi trebuie, am de toate.” ne-a spus președintele 

Președintele a venit la Jina împreună cu soția sa, Maria și a promis că va mai veni și în anii următori. “Am venit cu drag și voi reveni cu drag la Jina și când nu voi mai fi președinte.” le-a spus Traian Băsescu localnicilor din Jina 

 

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.