1.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Summer Family Race la Arena Platoș

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

După trei ediții de Family Race pe pârtiile complexului Arena Platoș Păltiniș a venit vremea primei ediții de vară. Summer Family Race este un eveniment sportiv dedicat exclusiv familiilor și va avea loc în 6 august în cel mai mare parc de distracții în aer liber din Transilvania. Pentru a participa la acest concurs, fiecare familie trebuie să fie reprezentată de trei membri iar cei mici trebuie să aibă peste 7 ani pentru a putea participa. Concursul este compus din trei probe, fiecare dintre ele urmând a fi parcursă de un singur membru al familiei. Cei trei pot împărți în funcție de capacități proba de bicicletă pe traseul de cross country, proba de coborâre cu sania de vară sau parcurgerea traseului de cățărat pentru adulți. Ultima dintre probe nu este destinată și celor mici, doar adulților din familie. Timpii obținuți la fiecare probă se cumulează, familia care are cel mai bun timp la finalul celor trei probe urmând să câștige competiția.
Summer Family Race va începe în 6 august la ora 10 cu sesiunea de înscrieri în Apreski Bar. La ora 12:30 va avea loc o scurtă ședință tehnică și apoi îmbarcarea în telescaun. Concursul începe la ora 13 cu o manșă de recunoaștere iar prima probă va fi cea de bicicletă. De la ora 14 este programată proba de cățărare pe traseul pentru adulți iar de la ora 15 proba de coborâre cu sania de vară. Familia câștigătoare va primi skipass-uri pentru iarnă și vouchere la magazinul Decathlon în valoare de 300 de lei, locul II va fi recompensat cu abonamente de zi pentru parcul de vară și vouchere în valoare de 200 de lei iar ultimul loc de pe podium va primi tichete de coborâre cu sania de vară și un voucher de 100 de lei la Decathlon.
Înscrierile la concurs se pot face și în avans pe www.arenaplatos.ro.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Banca Națională a României și-a deschis porțile

În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României a organizat cea de-a patra...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect