6.1 C
Sibiu
joi, aprilie 18, 2024

Urmărirea penală în dosarul Revoluţiei, extinsă in rem pentru infracţiuni contra umanităţii

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Parchetul instanţei supreme anunţă, miercuri, că în dosarul Revoluţiei a extins urmărirea penală, in rem, pentru infracţiuni contra umanităţii.  Procurori ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanţa din 1 noiembrie 2016, extinderea urmăririi penale, in rem, în Dosarul Revoluţiei, pentru infracţiuni contra umanităţii. „Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acţiunile desfăşurate şi măsurile dispuse, noua conducere politică şi militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împuşcare,  vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i şi k Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal”, arată procurorii militari.
Ei arată că numărul mare de localităţi în care au avut loc incidente armate, soldate cu victime, care ar indica existenţa unui plan de acţiune, ar justifica o astfel de încadrare a faptelor.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Mai mulți sibieni, printre românii blocați în Dubai

Mai mulți români, printre care și sibieni, sunt blocați în Dubai din cauza fenomenelor meteo extreme din ultimele zile.Sibienii...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect