Peste 600 de localnici au luat parte duminică, 15 decembrie, la Centrul Cultural Ioan Macrea din Gura Rîului la Spectacolul de datini şi obiceiuri de Crăciun „La toată casa-i lumină”. Evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Gura Rîului. Formaţia de dansatori „Bujorul de munte”, grupuri tradiţionale de colindători şi soliştii Gabriel Dumitru, Nicu Mâţă, Paul Ananie, Stana Stepănescu, Camelia Cosma Stoiţă, Traian Stoiţă, Ioana Brad şi Mariana Anghel au bucurat sufletele gurenilor cu vechi colinde și datini specifice sărbătorilor de iarnă.
Un moment deosebit a avut loc la finalul spectacolului, când Silvia Macrea a primit titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Gura Râului. Decizia a fost fundamentată pe implicarea Silviei Macrea în viaţa culturală a comunei. Artista conduce formaţia de dansuri, în cadrul căreia peste 100 de copii învaţă jocul din bătrâni și sprijină comuna în organizarea evenimentelor culturale, precum Festivalul „Bujorul de Munte”.
Organizatorii spun că decernarea titlului de Cetăţean de Onoare a fost un moment surpriză pentru gureni, dar şi pentru doamna Silvia Macrea: „Am decis să îi acordăm această distincţie, dar doamna Macrea nu a ştiu nimic: a fost o mare surpriză, a fost un moment emoţionat pentru dânsa şi pentru gureni. Au fost ropote de aplauze în sală, semn că oamenii au primit foarte bine hotărârea noastră. Pentru noi, familia Macrea înseamnă mult, de la Ioan Macrea, creatorul „Junilor”, la Silvia Macrea, care îi continuă munca. Ne bucurăm că am reuşit să îi mulţumim Silviei Macrea prin acordarea acestei distincţii”, declară Călin Gheorghe, primarul comunei Gura Rîului.
„Este o reală surpriză pentru mine. Nici măcar nu m-am gândit vreodată că aş putea primi acest onorant titlu. Le mulţumesc din suflet celor care au avut această iniţiativă: Primăriei, Consiliului Local şi gurenilor pentru acest cadou pe care mi l-au făcut în prag de Crăciun. Îi dedic această distincție tatălui meu care a fost un gurean adevărat, care m-a învățat că tradițiile reprezintă tot ceea ce are mai frumos poporul român. De asemenea, dedic acest titlu familiei mele, gurenilor şi Junilor Sibiului, pentru că munca mea se regăseşte în activitatea artiştilor cu care lucrez de ani de zile”, a spus Silvia Macrea.
În semn de preţuire a memoriei lui Ioan Macrea, în urmă cu câtva timp Centrul Cultural din localitate a primit numele lui Ioan Macrea, fondator al Ansamblului „Junii Sibiului” și fiu al comunei.