2.9 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Operatorul medieşean de drumuri este oficial în insolvenţă

Cele mai citite

sigla gospodaria comunala medias 1Gospodăria Comunală din municipiul de pe Târnava Mare a intrat oficial în insolvenţă. Anunţul a fost făcut la începutul şedinţei de consiliu din această săptămână, de către primarul Teodor Neamţu, care a explicat paşii concreţi care urmează a fi realizaţi în perioada următoare de către reprezentanţii operatorului de drumuri.

„În baza hotărârii judecătoreşti s-a hotărât intrarea în insolvenţă a Gospodăriei Comunale. S-a stabilit un administrator judiciar, care joacă rolul Consiliului de Administraţie. Administratorul special are mai multe obiective, printre care adunarea generală a creditorilor, de a le prezenta planul de restructurare a societăţii. Primul pas a fost chemarea generală a asociaţilor Gospodăria Comunală, unde a fost propusă Panu Lavinia drept administrator special. Ţinând cont de faptul că dânsa se ocupă de ceva timp de director general la societate, consider că propunerea a fost foarte bună. De altfel, dânsa a şi fost votată de Consiliul Local, Urmează ceilalţi paşi, în care se va realiza adunarea generală a creditorilor şi se va supune aprobării planul de reorganizare. În paralel, vestea bună este că datoriile pe care operatorul de drumuri le avea au fost stopate, se va face o reeşalonare a lor, iar în monentul de faţă Gospodăria Comunală va putea în scurt timp să lucreze, fără a mai putea fi presată de aceste datorii, urmând ca ele să fie plătite în timp, conform planului de reorganizare”, a explicat primarul Teodor Neamţu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect