4.1 C
Sibiu
miercuri, decembrie 25, 2024

ULTIMA ORĂ: Accident produs din cauza poleiului. Polițiștii au amendat firma de deszăpezire

Cele mai citite

Marți dimineața, pe Drumul Național 14 s-a produs un accident rutier, conducătoarea auto fiind transportată la spital.

Potrivit șoferilor care circulau marți dimineața pe sectorul de drum cuprins între Mediaș și Sighișoara, carosabilul era acoperit cu polei.

Polițiștii rutieri au amendat societatea care se ocupă de deszăpezire cu peste 3.400 de lei.

De asemenea, polițiștii au retras certificatul de înmatriculare al mașinii implicate în acest accident rutier pentru că anvelopele erau uzate.

„În urma verificărilor efectuate cu privire la circumstanțele producerii evenimentului, polițiștii rutieri medieșeni au sancționat contravențional prestatorul activității de întreținere a părții carosabile cu amendă în valoare de 3.465 de lei pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de lege, tronsonul de drum pe care s-a produs evenimentul fiind acoperit cu polei.

De asemenea, s-a constatat că anvelopele de pe axa spate a autoturismului erau uzate, fapt pentru care certificatul de înmatriculare al mașinii a fost retras”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

INTERVIU Pr. Constantin Necula: „E vremea în care jumătățile de măsură ne costă. De aceea, vă doresc un Crăciun 100%!”

„Poate că e momentul să curățăm un pic cântările pe care le punem de Crăciun de consumul excesiv de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect