Rusia a anunțat, duminică, faptul că și-a extins ofensiva în Dnipropetrovsk, un important centru minier și industrial ucrainean.
Această mișcare marchează o escaladare semnificativă, deoarece Moscova își extinde pretențiile teritoriale dincolo de cele cinci zone anexate anterior, scrie Biziday.
Ministerul rus al Apărării, citat de presa de stat, a anunțat că forțele sale au intrat în regiunea Dnipropetrovsk din estul Ucrainei.
“Unitățile Diviziei 90 de tancuri a Grupului de Forțe Centru au ajuns la granița de vest a Republicii Populare Donețk și continuă să dezvolte ofensiva pe teritoriul regiunii Dnipropetrovsk“, a spus acesta.
Este pentru prima dată de la începutul războiului când Rusia își extinde pretențiile teritoriale asupra acestei regiuni ucrainene, în afară de cele cinci revendicate până acum (Donețk, Herson, Luhansk, Zaporijia – asupra cărora nu deține control deplin, respectiv Crimeea, anexată ilegal în 2014).
Această mișcare marchează o escaladare semnificativă a conflictului, pe fondul stagnării negocierilor de pace.
Avansul forțelor rusești într-o altă regiune a Ucrainei este atât o lovitură simbolică, cât și una strategică pentru forțele Kievului, după luni de înfrângeri pe câmpul de luptă.
Moscova, care este în avantaj pe câmpul de luptă, a refuzat în repetate rânduri apelurile Ucrainei, pe cele ale liderilor europeni și pe ale președintelui american Donald Trump pentru un armistițiu complet și necondiționat.
A cerut insistent recunoașterea oficială a celor cinci regiuni anexate ilegal ca parte a Rusiei. Kievul a refuzat.
Dnipropetrovsk avea o populație de aproximativ trei milioane de locuitori (înainte ca Rusia să invadeze Ucraina), din care aproximativ un milion se aflau în Dnipro.
Regiunea este un important centru minier și industrial. Analiștii avertizează că un posibil avans al Rusiei în această zonă ar putea avea efecte dezastruoase asupra economiei Ucrainei. Momentan, Kievul nu a reacționat la anunțul ministerului rus al Apărării.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




