Connect with us

Politica

F.D.G.R.: Menținem protocolul semnat cu PSD, dar, la prezidențiale, vom vota omul Klaus Iohannis

Loredana Neacsu

Publicat

pe

Forumul Democrat al Germanilor din România a anunţat, prin vocea preşedintelui F.D.G.R., Paul Jurgen Porr, că la alegerile prezidenţiale din această toamnă îl va sprijini pe Primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Potrivit lui Porr, toate organizaţiile din ţară şi-au exprimat această dorinţă şi, chiar dacă există un protocol semnat în urmă cu doi ani între FDGR şi PSD, votul pentru prezidenţiale din partea F.D.G.R. va merge la omul Klaus Iohannis.

“Forumul îl sprijină necondiţionat în campania lui (Klaus Iohannis, n.r.) electorală. Spun asta din partea Forumului Democrat al Germanilor, după ce, deja zilele trecute, am vorbit cu vicepreşedinţii pe regiuni şi toţi au fost de aceeaşi părere. În urmă cu câteva luni, am spus că nu suntem o remorcă a PNL-ului şi le-am spus votanţilor noştri să meargă la vot, dar să nu voteze cu un partid anti-european. Nici acum nu suntem o remorcă a PNL-ului. Noi îl votăm pe Klaus Johannis. Pe de altă parte, noi avem un protocol semnat cu PSD-ul şi înţelegerile pe plan local. Consideram că această candidatură a lui Klaus Johannis este o şansă pentru Romania pentru a impune nişte norme europene şi în politică”, a declarat Paul Porr, după desemnarea lui Klaus Iohannis ca şi candidat unic al ACL.

PUBLICITATE

Preşedintele F.D.G.R. a mai apreciat că în toate campaniile electorale pe care le-a avut Klaus Iohannis acesta nu a făcut jocuri murdare şi nu şi-a atacat adversarii, chiar dacă aceştia au pornit campanii defăimătoare la adresa primarului din Sibiu.

“O să facem lobby şi în ţară şi în străinătate. Nu sunt de neglijat voturile celor de peste hotare, au dovedit-o şi ultimele alegeri prezidenţiale. Johannis, toate campaniile pe care le-a avut, au fost campanii electorale. El niciodată nu a spus nimic despre unul şi despre altul, Ceilalti au facut campanii murdare, ca si acum. Aceleasi chestii pe care noi le stim de ani de zile: ca a vândut copiii, că are case, că e incompatibil…Acum iar se reîncălzesc şi sigur că cei din Vaslui şi din Teleorman nu ştiu şi or să spună că nici ăsta (Klaus Iohannis, n.r.) nu e aşa neamţ, asa corect cum se spune şi asta are ceva schelete în dulap”, a spus Paul Porr. Acesta a precizat că votul F.D.G.R. pentru candidatul la alegerile prezidenţiale nu reprezintă o încălcare a protocolului semnat în urmă cu doi ani cu PSD-ul, pentru că acest protocol a fost semnat cu un singur partid, PSD, şi nu cu o alianţa electorală care va avea un candidat unic.

”Pe de altă parte, noi avem un protocol cu PSD, protocol semnat de Ovidiu Ganț și de Victor Ponta, deci nu cu alianța de guvernare, ci numai cu PSD. Pe de altă parte, avem aici înțelegerile pe plan local, cu toate că am fost curtați de toate partidele care sunt reprezentate în Consiliul Județean noi am spus că respectăm votul sibienilor, care au votat alianța PSD – PNL. Că nouă nu ne convine că Martin Bottesch ar fi luat mai multe voturi decât cele două partide luate separat, dar prin însumarea acestora s-a ajuns la lucrul la care s-a ajuns. Deci în ciuda tuturor acestor alegeri, făcând abstracție de partide, noi votăm candidatul Klaus Johannis. Este o șansă pentru România, în primul rând pentru că poate impune o serie de norme europene și în politica națională”, a mai declarat preşedintele F.D.G.R., apreciind că Iohannis va fi ales preşedinte al României în al doilea tur de scrutin.

PUBLICITATE

Klaus Iohannis a fost preşedinte al F.D.G.R. până la numirea sa în funcţia de prim-vicepreşedinte PNL, dată de la care şi-a păstrat calitatea de membru FDGR. Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) este o asociaţie a minorităţii germane din România, apolitică, organizată pe bază etnică, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial.

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica

Adriana Saftoiu, PNL: „După 25 septembrie se va discuta schimbarea lui Cîțu”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Adriana Săftoiu, membru al PNL, fost parlamentar, dar și membru în forurile de conducere ale partidului, susține că zilele lui Florin Cîțu în fruntea PNL sunt numărate. Poate fi doar o opinie personală sau vocea unui curent de opinie care vine din interiorul partidului, însă declarațiile sale încep să pune semne de întrebare referitor la posibilitatea ca actualul prim-ministru al României să mai rămână în fruntea guvernului.

Pe 25 septembrie, Partidul Național Liberal, al doilea partid ca mărime din Parlamentul României și cel mai important partid de guvernământ din cadrul coaliției PNL – USR PLUS – UDMR, are un nou congres, în cadrul căruia va fi ales noul președinte al partidului. Sunt doar doi candidați, Ludovic Orban și Florin Cîțu, adică președintele în exercițiu și prim-ministrul României. Pentru Florin Cîțu, partidul a făcut o derogare de la statut, pentru a putea candida, el neavând vechimea necesară, 5 ani, ca membru de partid. O derogare similară s-a făcut și pentru Klaus Iohannis, în 2013, pentru a putea fi ales vice-președinte și, apoi, președinte PNL. În acest moment, Florin Cîțu se bucură de o puternică susținere în rândul liderilor partidului, însă ruptura provocată de demiterea ministrului justiției, Stelian Ion, de la USR PLUS, și ieșirea acestei formațiuni de la guvernare au schimbat complet fotografia în care Cîțu se profila câștigător clar al alegerilor interne de pe 25 septembrie.

PUBLICITATE

Adriana Săftoiu, un politician care își leagă o parte din activitate de cea a fostului președinte Traian Băsescu, a ieșit din grațiile actualei conduceri a PNL, ea neregăsindu-se pe listele de la alegerile din 2020. Cu toate acestea, stăpânește o seamă de informații relevante din interiorul partidului. În acest context, fosta deputată liberală a declarat într-un interviu pentru jurnaliștii de la Recorder că PNL ar putea lua în calcul schimbarea lui Florin Cîțu din fruntea guvernului, după 25 septembrie.

Săftoiu este de părere că o guvernare minoritară, cu susținerea condiționată din parlament, nu ar putea susține reformele pe care PNL și le-a asumat.

„USR nu va mai intra la guvernare cu Cîtu premier. După 25 se va lua în calcul schimbarea lui Cîtu și recompensarea lui cu un post important, cel mai vehiculat zvon a fost BNR. Și are temei, pentru că, atunci când s-a eliberat postul de viceguvernator BNR au fost doi candidați, Eugen Nicolaescu și Florin Cîțu. Are temei acest zvon, domnul Cîțu și-a dorit să meargă viceguvernator BNR, de ce nu și-ar dori să fie și guvernator? Drept urmare, după 25 septembrie cred că se va discuta schimbarea domnului Cîțu din postul de premier, doar dacă PNL nu alege varianta de guvern minoritar, dar atunci ne putem lua gândul de la orice reforme serioase, pentru că PNL va trebui să facă favoruri celor ce votează susținerea lui, iar aceste favoruri nu le vom vedea transparent”, a declarat Adriana Săftoiu pentru Recorder.

PUBLICITATE

Despre celelalte opțiuni pe care clasa politică le are pentru rezolvarea actualei crize, părerile nu sunt tocmai bune. „Nu cred în alegeri anticipate, nu s-a născut încă Parlamentul dispus să plece după 6 luni. Exclus așa ceva. Dacă se va ajunge la alt guvern cu un premier care nu le place, va fi respins, poate se va respinge și a doua oară, dar a treia oara va trece oricine, inclusiv Florin Cîțu”, a precizat aceasta.

Adriana Săftoiu a făcut o paralelă cu Guvernul CDR din perioada 1996 – 2000, condus de Victor Ciorbea. „În 1997 în PNȚCD știau că o să vină un moment în care trebuie să renunțe la domnul Ciorbea, dar au prelungit momentul doar pentru ca să nu dea satisfacție imediat Partidului Democrat. Așa e și acum. Există un tipar în istorie, dacă nu vrei să eșuezi, nu faci la fel. Deci, mai devreme sau mai târziu, se va renunța la domnul Cîțu, dar, pentru că nu dorim să dăm satisfacție USR, amânăm acest moment”, a concluzionat Adriana Săftoiu.

PUBLICITATE

CITEȘTE MAI MULT

Politica

Prim-ministrul Florin Cîțu a demis prefecții și subprefecții USR PLUS și cere demisia lui Ludovic Orban de la Camera Deputaților

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Premierul Florin Cîțu i-a demis pe cei 14 prefecți și 28 de subprefecți ai USR-PLUS, fără să nominalizeze alte persoane care să preia funcția, deocamdată. USR PLUS anunțase că secretarii de stat și prefecții/subprefecții nu-și dau demisia, chiar dacă partidul a plecat din guvern.

Florin Cîțu a luat o decizie radicală, în urma demisiei USR PLUS din Guvernul României. Premierul a demis toți reprezentanții USR PLUS în teritoriu, respecitv din funcțiile de prefect sau subprefect, ce fuseseră numiți în baza algoritmului coaliției de guvernare, la începutul acestui an.

PUBLICITATE

Florin Cîțu a precizat că a semnat 42 de decizii: „14 prefecți și 28 de subprefecți, eliberați din funcție, dar nu vor fi numite alte persoane deocamdată pe funcții, atribuțiile lor vor fi preluate”. Șefii USR PLUS declaraseră că nu intenționează să-și retragă prefecții și subprefecții, nici secretarii de stat din Guvernul României, pentru că aceștia nu au fost votați de Parlamentul României.

Cîțu a mai spus că alăturarea USR PLUS de cei de la AUR, care sunt antivaccinare, va îngreuna campania de vaccinare.

Premierul a mai spus că nu există în acest moment discuții despre un nou guvern condus de altcineva. „Nu există discuții pentru un nou guvern din care eu să nu fac parte. Nu există niciun blat cu PSD, nu am discutat cu Marcel Ciolacu. Singurul președinte de partid care a spus că este OK să negocieze cu PSD și să semneze moțiunea de cenzură este Dan Barna. Și cred că a zis și Dacian Cioloș.”

PUBLICITATE

În plus, Florin Cîțu a declarat că solicită demisia lui Ludovic Orban și a Ancăi Dragu, dacă deicizia CCR privind moțiunea de cenzură va fi stabili că aceasta a fost depusă fără respectarea Constituției.

„Ieri am sesizat CCR în legătură cu moțiunea de cenzură. Dacă decizia Curții ne este favorabilă nouă, voi cere demisia șefilor Camerei Deputaților și Senatului.”, a spus Cîțu.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Economie

Klaus Iohannis a semnat decretele privind numirea noilor miniștri interimari

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Monitorul Oficial a publicat decretele semnate de preşedintele Klaus Iohannis prin care se ia act de demisiile din Guvern ale reprezentanţilor USR PLUS, precum şi decretele pentru desemnarea miniştrilor interimari.

Lista decretelor semnate de Klaus Iohannis:

PUBLICITATE
  1. Decretul prin care se ia act de demisia lui Ilie-Dan Barna, viceprim-ministru, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  2. Decretul prin care se ia act de demisia lui Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  3. Decretul de desemnare a lui Florin-Vasile Cîţu, prim-ministru, ca ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, interimar
  4. Decretul prin care se ia act de demisia lui Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  5. Decretul de desemnare a lui Dan Vîlceanu, ministrul Finanţelor, ca ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, interimar
  6. Decretul prin care se ia act de demisia lui Claudiu-Iulius-Gavril Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  7. Decretul de desemnare a lui Virgil-Daniel Popescu, ministrul Energiei, ca ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, interimar
  8. Decretul prin care se ia act de demisia lui Ciprian-Sergiu Teleman, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  9. Decretul de desemnare a lui Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, interimar
  10. Decretul prin care se ia act de demisia Ioanei Mihăilă, ministrul Sănătăţii, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  11. Decretul de desemnare a lui Cseke Attila Zoltan, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, ca ministru al Sănătăţii, interimar.

CITEȘTE MAI MULT
Ad
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE