10.9 C
Sibiu
miercuri, aprilie 24, 2024

Cartușe de pistol mitralieră, descoperite la subsolul unui hotel din Sibiu

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

În urma unui apel sosit, luni seara în jurul orei 20.30, pe numărul de urgenţă 112, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit în municipiul Sibiu, pe Calea Gusteriței pentru cercetarea, identificarea și ridicarea a două cartușe de pistol mitralieră găsite în subsolul unui hotel de către angajații care făceau curățenie. Specialiștii au asigurat transportul și asanarea muniției ridicate, respectiv două cartușe de infanterie.
„Cu această ocazie, pirotehnicienii sibieni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente”, spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Dosar penal pentru un motociclist băut, în Agnita

Marți dimineața în jurul orei 1, în Agnita, polițiștii rutieri din oraș au oprit pentru control o motocicletă condusă...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect