Un bărbat în vârstă de 41 de ani a pierdut lupta cu rujeola. Pacientul a fost internat inițial la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, după ce a prezentat simptome precum febră, dureri musculare, tuse și stare generală alterată.
Simptomatologia a debutat cu aproximativ 10 zile înainte de internare, însă pacientul nu s-a prezentat la medic și s-a tratat fără recomandare, la domiciliu. După internare, a apărut o erupție cutanată, care a ridicat suspiciuni privind o boală eruptivă, iar ulterior s-a confirmat diagnosticul de rujeolă.
În urma examinării s-a recomandat transferarea pacientului la SCJU – Terapie Intensivă, având în vedere că se afla în stare de insuficiență respiratorie severă, cu necesitatea administrării de oxigen, dar în urma refuzului acestuia, este internat în cele din urmă pe secția de Boli infecțioase a SCJU Sibiu.
„În după amiaza aceleiași zile, familia a solicitat însă externarea, pe propria răspundere, pacientul a plecat acasă, dar a revenit câteva ore mai târziu, cu stare generală alterată, la scurt timp după aceasta survenind decesul. De precizat este că pacientul era contact familial de rujeolă, deși acest fapt s-a aflat ulterior internării, deoarece copilul bolnav nu a fost dus la medic pentru a fi diagnosticat și tratat”, potrivit comunicatului de presă.
Pacientul prezenta comorbidități severe: cardiopatie ischemică cronică, bronhopneumopatie cronică bilaterală, obezitate morbidă.
Nu se cunoaște statusul vaccinal al pacientului.