2.4 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Trump propune credite ipotecare cu o durată de jumătate de secol. Economiștii americani susțin că măsura ar genera zeci de ani de dobânzi

Cele mai citite

Articol de Daniela Arnăutu

Președintele American Donald Trump a lansat o propunere pe care o apreciază ca fiind de natură să revoluționeze piața imobiliară din SUA: credite ipotecare pe 50 de ani.

Trump consideră că, astfel, locuințele ar fi mai accesibile și un număr mare de americani vor putea deveni proprietari.

Publicitate

„Nu e mare diferență. De la 30 de ani la 50 de ani, plătești mai puțin în fiecare lună, dar pe o perioadă mai lungă. Asta înseamnă că mai mulți oameni pot avea o casă”, spunea Trump într-un mesaj postat pe platforma sa, Truth Social.

Ideea lui Trump, sprijinită de câțiva membri al administrației sale

Ideea președintelui Donald Trump, de a se acorda credite imobilirare cu o durată de rambursare de jumătate de secol a fost sprijinită și de câțiva membri ai administrației de la Casa Albă, între care s-a numărat și Kevin Hassett, directorul Consiliului Național Economic al SUA. Hassett a spus că un astfel de credit ar putea fi benefic pentru tinerii care vor să-ți achiziționeze o locuință.

Economiștii nu primesc cu ochi buni propunerea lui Trump

O serie de economiști, însă, s-au arătat sceptici și au precizat, potrivit Reuters, că o perioadă atât de lungă de rambursare ar genera costuri totale mult mai mari, iar noii proprietari vor fi nevoiți să achite dobânzi vreme de zeci de ani, fără a deține, practic, casa.

O serie de congresmeni republicani și influenceri din mișcarea „MAGA” au acuzat administrația Trump că, prin propunerea acestei măsuri, încearcă să ascundă problema reală, respectiv creșterea mare a prețurilor locuințelor.

În acest moment, în SUA, prețurile medii ale caselor sunt cu circa 60% mai mari decât înainte de pandemia COVID, iar costul vieții rămâne problematic pentru clasa de mijloc.

Mai mult, experții susțin că propunerea făcută de Trump ar putea prelungi dependența financiară a familiilor față de bănci pentru generații întregi.

„Nu este clar cât de mult ar putea fi redusă rata lunară, pentru că nu știm cum ar arăta rata dobânzii, în comparație cu un credit ipotecar pe 30 de ani. O soluție mai eficientă, pe termen lung, este remediere problemei ofertei”, a scris Daryl Fairweather, economist șef la Redfin, pe X.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Nicușor Dan anunță că va da în judecată AEP. Decizia președintelui României vine după ce instituția a decis rambursarea parțială a banilor din donații

Articol de Daniela ArnăutuSuma de peste 900.000 de lei nu va fi rambursată, pentru campania președintelui Nicușor Dan de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect