Acum citesti:
Locul în care doar omul contează
Intreg articolul 8 minute de lectura

Locul în care doar omul contează

„Răbdare este primul cuvânt care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la ei. Apoi dragoste. Au atâta răbdare, iar afecțiunea pe care ți-o oferă are în ea atât de multă căldură! Câteodată, strâng pumnii și în interiorul meu strig: DE CE? Adică, vă spun cât se poate de sincer, nu întâlnești căldura asta la fiecare dintre noi. Ei sunt atât de speciali prin felul în care știu a se dărui. Să lucrez cu ei este o provocare, iar cel mai frumos este că, alături de ei, nu trăiești în cotidian. Sunt mereu imprevizibili și reușesc să te uimească, indiferent cât de bine crezi că-i cunoști. Vin mai mereu cu idei, iar dacă știi să-i stimulezi vin chiar cu idei grozave”.

Așa vorbește, cu lacrimi în ochi, Ana Maria Popa, cea care coordonează activitatea Asociației Diakoniewerk Internațional despre cei care vin zilnic la Centru pentru Persoane cu Dizabilități din Sibiu. Am ales să scriem despre acest centru, pentru că este un loc în care oameni maturi, cu diverse dizabilități își găsesc locul într-o lume în care, de multe ori, din vina noastră, nu au loc.

Centrul pentru Persoane cu Dizabilități din Sibiu se află pe strada Mitropoliei, la nr. 28. A fost deschis în anul 2007 de cei de la Asociația Diakoniewerk Internațional (cu organizația mamă în Austria) în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Consiliul Județean. Centrul a fost deschis dintr-o nevoie acută a Sibiului de a oferi persoanelor cu diverse dizabilități un loc unde să socializeze, un loc în care să descopere cât de utili sunt și cât de multe pot face dacă cineva le acordă o șansă. Asociația din Austria are experință cu astfel de persoane și au decis să ofere și Sibiului din experiența lor.
„Așa am început în 2007. În momentul de față avem 24 de locuri și 26 de beneficiari. Personalul ne este asigurat de cei de la Consiliul Județean. Deși la început a fost vorba de 8 posturi, acum sunt 5 și noi avem doar 3 angajați. Adevărul este că ne confruntăm cu o lisă mare de personal, dar, din păcate, salariile lor nu pot fi asigurate. Posturile de la noi se ocupă la fel ca oricare alt post bugetat, fiind scos la concurs. Acum avem un șef serviciu, un educator care are specializarea de pedagog de recuperare și un asistent social. Mai avem pe asociație încă o tânără care este asistent social și încercăm să ne descurcăm așa. Nu este ușor, pentru că șeful de centru lucrează foarte mult aici și trebuie asistat.”, spune Aana Maria Popa.

„Primul pas spre comunitate, spre integrare este foarte greu de făcut”

 Cei care vin la acest centru sunt oameni la fel ca mine și ca tine, doar că ei trebuie să lupte mai mult pentru ca societatea să-i vadă și mult mai mult ca să le întindă o mână. Și asta doar pentru că au una sau mai multe afecțiuni. Acesta este de fapt și scopul centrului. Să le dea curaj să devină vizibili, pentru că acești oameni au tendința de a se retrage într-o cochilie care să-i protejeze de răutatea și marginalizarea celor din jur.
„Primul pas spre comunitate, spre integrare este foarte greu de făcut din perspectiva lor. Nu poți să le trimiți un pliant și să le spui veniți la oferta noastră, veniți aici că noi vă oferim o rampă către societate. Pasul pe care ei urmează să îl realizeze, chiar dacă sunt însoțiți și sprijiniți de părinți, este unul foarte greu în primii ani”, mai spune Ana.
Asta nu înseamnă că nu au nevoie. Din păcate, obiceiul nostru de a-i marginaliza și eticheta, obiceiul instituțiilor de a nu-i băga în seamă și obiceiul societății de a nu le oferi șanse știrbesc enorm din stima lor de sine. Încă de la deschidere centrul a avut o cerere mare și până în ziua de astăzi numărul de locuri este depășit. Angajații centrului, deși sunt puțini, sunt adevărați luptători. Eu sunt cei care fac tot posibilul să șteargă păcatele noastre. Ei sunt cei care îi învață cât sunt de valoroși, ce pot face și cum se pot descurca în societate. Cel mai tânăr beneficiar al centrului are 24 de ani și cel mai matur are 40 de ani. Majoritatea dintre ei suferă de retard mintal asociat cu alte dizabilități cum ar fi sindrom Down sau tetrapareză spastică.
„Unii dintre ei se integrază mai ușor în societate. Sunt cei tineri care au făcut o școală, dar avem și persoane care de ani buni nu au mai intrat în contact cu societatea. Pentru ei este foarte greu, mai ales pentru că sunt dați la o parte. Spre exemplu, câte evenimente culturale ale orașului le oferă cu adevărat acces celor care sunt în scaune cu rotile? Mă refer să se descurce singuri, fără să fie împiși sau ridicați de către alții. Cum s-au gândit autoritățile la ei când au permis teraselor să ocupe porțiunea cu astfalt neted pe pietonală și îi forțează pe acești oameni să meargă pe piatra cubică. Știți ce înseamnă piatra cubică pentru ei?  Să nu mai vorbim despre cei cu dizabilități mentale. Cum să se orienteze într-un în spațiu plin de stimuli? Este foarte greu pentru ei și câteodată imposibil”, povestește Ana Maria Popa.

Mila nostră îi face invizibili

Centrul pentru persoane cu dizabilități își începe activitatea la ora 8:00. Beneficiarii ajung între orele 8:00 și 9:00. După ce servesc o gustare, la 9:30 încep activitatea de muncă ocupațională până la ora 12:30. Atunci au o masă caldă, iar după, mai au câteva activități ocupaționale până la ora 16:00. În cadrul Centrului există un atelier de lumânări în care se lucrează cu drag, apoi au tot felul de activități creative, de la pictură, sport, dans și până la a croșeta. Din vânzarea produselor pe care mâinile lor dibace le creează se finanțează alte activități. O dată pe an se organizează o tabără unde au petrecerea lor. Este ca un concediu pentru ei. Au fost deja la mare, la munte și au văzut multe dintre frumoasele obiective ale României. Participă la tot felul de competiții sportive organizate pentru ei, cum a fost și Special Olympics. Un alt proiect a durat șase luni și le-a oferit un cerc dedicat persoanelor cu dizabilități, la Biblioteca Astra. Acolo, o dată pe săptămână, au avut parte de lectură și muzică așa, ca la un fel de biblioteca activă. Proiectul va continua și la anul, însă, la Filiala Bâlea.
În spatele fiecărui beneficiar se ascunde un nume și o personalitate complexă de la care ai ce învăța. Doru este în scaun cu rotile și orice îl face fericit. Își începe fiecare zi cu „Azi sunt bucuros” și se zbenguie mereu în scaunul lui. George ar putea fi secretarul oricui. El știe întotdeauna planificările și planurile unei zile. Este foarte meticulos și nu uită niciodată. Poți nota în creierul lui evenimentul de săptămâna viitoare și el are grijă să ți-l amintească. Alexandra a venit la centru cu o anxietate ieșită din comun dată de marginalizarea pe care a trăit-o atât în familie, cât și în societate. A găsit puterea să creadă în ea și astăzi spune clar și răspicat „vreau să fac acel lucru sau nu vreau să fac acel lucru”. Dora are sindromul Down și o perseverență de invidiat. Ea croșetează, iar cineva i-a comandat o pătură. Doi ani a lucrat la ea, fără să se plictisească sau să renunțe.
„Este incredibil ce iese din mâna lor! Am reușit, prin intermediul Centrului să și integrăm pe câțiva dintre ei pe piața muncii. Sunt companii cu care am încheiat parteneriate. Chiar și anul acesta am integrat 3 persoane. Suntem o rampă pentru ei. Știu să-și urmărescă țelurile, iar aici primesc recunoasterea de care au nevoie. Noi vrem sa le oferim un loc în care să se simtă utili. De asta au nevoie, nu de mila noastră. Aud de multe ori în jurul lor oameni cărora le este milă. Nimic mai greșit. Ne-am dori mai multă implicare din partea societății. I-aș ruga pe oameni să nu mai fie indiferenți față de persoanele cu dizabilități și dacă este să cunoască o astfel de persoană ne pot contacta, iar noi le oferim ceea ce au nevoie”, încheie Ana Maria Popa.

Asociației Diakoniewerk Internațional

Centrul Ocupațional pentru Persoane cu Dizabilități

Str. Mitropoliei, nr. 28

Tel: 0372.729.532

IMG_4088
IMG_4087
IMG_4085
IMG_4083
IMG_4082
IMG_4081
IMG_4080
Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.