fbpx
Connect with us

Administrație

GALERIE FOTO Primele imagini cu viitorul Aqua Park

Gabriel Dogaru

Published

on

Unul dintre cele mai controversate proiecte ale Sibiului, dar și unul dintre cele mai cerute de sibieni, Aqua Park-ul despre care se vorbește de ani buni, ca despre o planetă misterioasă, a ajuns într-o etapă care presupune dezbaterea publică, în cadrul procesului de elaborare a PUZ-ului. Primăria a publicat primele imagini realizate de proiectanții care realizează Planul Urbanistic Zonal și se pregătește să ceară opiniile sibienilor.

Primăria Sibiu avansează, încet dar sigur, cu proiectul Aqua Park. Sibienii își doresc un astfel de spațiu de agrement, administrația are banii pentru el, dar etapele nu pot fi arse, mai ales că uneori apar și unele întârzieri neprevăzute. Anul trecut, s-a finalizat licitația pentru elaborarea unui PUZ în zona Aqua Park, o licitație care s-a lovit și de contestații ale celor care au depus oferte. Într-un final, în urmă cu aproape un an, contractul de elaborare a PUZ-ului a fost atribuit asocierii SC RAUMPLAN DESIGN & SC AGORAPOLIS SRL. Contractul a fost semnat în august 2020, iar termenul de finalizare era de șase luni de la data semnării.

PUZ-ul pentru reglementările urbanistice ale zonei Turnișor – Câmpșor este absolut necesar, deoarece perimetrul respectiv nu a fost niciodată acoperit de un astfel de plan. Pentru a putea dezvolta zona, primăria are nevoie de reglementări de acest fel.

Acum, Primăria Sibiu a organizat „o dezbatere cu specialiști în domeniul urbanismului și cu reprezentanți ai Sistemului de gospodărire a apelor Sibiu și respectiv ai Agenției de protecție a mediului” deoarece procesul de elaborare a noului Plan Urbanistic Zonal (PUZ) include și aceste dezbateri.

„Centrul pentru sport și agrement” așa cum îl numește primăria, va include și celebrul deja Aqua Park, cu piscine exterioare și interioare, un stadion pentru sportul de masă, o sală multifuncțională pentru sport, un centru spa & wellness, o bază hipică și zone extinse de promenadă și relaxare, după cum explică Primăria Sibiu.

„Toate aceste amenajări se vor realiza etapizat”, mai spune adminsitrația, pentru ca sibienii să nu-și imagineze că vor începe lucrările pentru toate aceste funcțiuni. Mai ales că în zonă, pe lângă Aqua Park, se derulează un al doilea proiect al primăriei, Parcul Tilișca, care va include spații verzi, alei pietonale, piste pentru biciclete, teren de minigolf și altele.

Practic, PUZ-ul la care lucrează Raumplan acoperă ambele proiecte, Aqua Park și Parc de agrement Tilișca, având o suprafață vizată de 41 de hectare. Proiectanții trebuie să studieze și să reglementeze zonele de extindere infrastructură, spații publice, reglementarea circulațiilor și stabilirea traseelor rețelelor edilitare în zonă, indicatori urbanistici POT și CUT propuși, integrarea și armonizarea noilor construcții în mediul construit/neconstruit. Din cele 41 de hectare, mai puțin de jumătate vor fi alocați parcului și zonei de agrement.

„Subliniem că amenajările nu vor fi invazive în cadrul natural, ci dimpotrivă au fost gândite în cadrul unui proiect “verde” pentru Sibiu. Practic, vom crea un nou parc în lungul râului Cibin în suprafață de aproximativ 17 hectare, din care minim 5 hectare vor fi spații verzi, iar restul va fi amenajat cu obiective pentru sport și agrement. 

După clarificarea aspectelor tehnice și de infrastructură și după obținerea avizului din partea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism, vom începe dezbaterile publice pe tema acestui proiect.”, mai transmite Primăria Sibiu referitor la dezbaterile pe marginea PUZ-ului.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Piața Mică rămâne fără locuri de parcare

Gabriel Dogaru

Published

on

Primăria Sibiu a înaintat Consiliului Local un proiect prin care sunt desființate alte locuri de parcare din Piața Mică, pentru a monta în locul lor rastele pentru biciclete. În urma acestei decizii, nu vor mai fi disponibile locuri de parcare pentru turiști sau cei aflați în trecere.

Piața Mică va mai permite accesul cu mașini doar celor care locuiesc în clădirile învecinate și vehiculelor aflate în situații speciale. Primăria a decis să elimine alte cinci locuri de parcare, astfel că numărul total al locurilor care mai rămân disponibile se reduce la 13, plus alte 10 care vor fi rezervate situațiilor speciale.

“Facem încă un pas în eliberarea Pieței Mici de mașini, mai ales că, în scurt timp, va deveni operațională Linia Verde de transport public care va asigura accesul spre centrul istoric. Cinci locuri de parcare vor fi desființate pentru a face loc rastelelor pentru biciclete. Alte 10 locuri vor putea fi utilizate doar în situații speciale. În total, în Piața Mică vor rămâne doar 13 parcări, destinate locatarilor. Prin urmare, cozile de la bariera de sub Podul Minciunilor vor deveni istorie pentru că Piața Mică nu va mai fi permis accesul cu mașina pentru publicului larg”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Cele 10 locuri de parcare situate în fața imobilului cu nr. 3 nu vor mai fi disponibile publicului, ci vor fi rezervate situațiilor speciale, cum ar fi pentru tinerii care se cunună civil la Casa Căsătoriilor, autovehiculelor de aprovizionare, organizatorilor de evenimente avizate să se desfășoare în această locație, mașinilor instituțiilor de urgență, cele ale firmelor de utilități și a altor instituții publice, în interes de serviciu.

Restul de 13 locuri de parcare vor avea folosință exclusivă pentru rezidenții din Piața Mică. Persoanele care locuiesc în Piața Mică pot obține abonament de parcare pentru riverani și pe străzile 9 Mai, Ocnei și Faurului.

Automatele de taxare vor fi scoase din funcțiune și ulterior desființate, rămânând bariera prin intermediul căreia se va reglementa accesul.

Continue Reading

Administrație

PROIECT: Parc tematic în Pădurea Dumbrava, cu poteci suspendate, zone fantasy și pergolă fotovoltaică peste copaci

Gabriel Dogaru

Published

on

Primăria Sibiu nu încetează să ne uimească în ultima perioadă, cu proiectele care par SF pentru multă lume, dar care deschid noi perspective în imaginația sibienilor. După Aqua Park, acum vine Parcul Tematic Dumbrava, care ar trebui să fie construit în pădurea cu același nume.

Primăria Sibiu are în plan construirea unui parc tematic în Pădurea Dumbrava, pe locul fostului depozit de armament de la ieșirea spre Rășinari. Două companii, Aqua Azur și BTFARCH RO Company, au fost desemnate să realizeze un concept. Acum, munca specialiștilor din cele două companii a fost prezentată celor din primărie, precum și Direcției Silvice Sibiu, șefului Sistemului de Gospodărire a Apelor Sibiu și directorului SC Apă Canal SA Sibiu. Cu toții s-au întâlnit pentru a discuta un Master Plan care să cuprindă acest parc tematic, considerat „emblematic pentru oraș, în care natura este tratată cu respect și pusă în valoare astfel încât sibienii să se bucure de un loc de relaxare, de activități pentru petrecerea timpului liber, de concerte și festivaluri”.

“Ne dorim să realizăm un proiect unic pentru Sibiu, unul care să combine cadrul natural deosebit al Pădurii Dumbrava cu idei inovative de amenajare a acestui spațiu. Pentru aceasta, ne-am consultat cu specialiștii în domeniu. Am ținut ca aceștia să fie alături de noi, cu opinii și sugestii, astfel încât proiectul să pornească pe drumul cel bun încă de la început. Le mulțumesc că au dat curs invitației.”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, în egătură cu acest proiect.

O pergolă peste copaci va conține panouri fotovoltaice

Conceptul prezentat acoperă un teren cu o suprafață de 181.000 de metri pătrați și propune crearea a două zone, alcătuind o platforma permanentă de dezvoltare a conceptului de New Media Art.

Prima zonă va fi una de concerte și festivaluri în aer liber cu o scenă permanentă care va fi deservită de un amfiteatru, gândită ca un spațiu versatil pentru diferite tipuri de evenimente.

A doua zonă va fi una de parc tematic complex alcătuit dintr-o varietate de ateliere creative, spații pentru laboratoare de creație digitală, o zonă de fantasy, precum și diverse instalații educative și interesante atât pentru copii, cât și pentru cei mari.

Parcul va fi completat și de alte amenajări inedite:

– zone de promenadă atât la nivelul solului, cât și printr-un sistem de poteci suspendate care oferă experiențe unice la înălțimi pornind de la 3 metri și ajungând la 9 metri,

– un traseu perimetral cu pasarele suspendate pentru activități de tip mountain biking,

– stații pentru închirierea de biciclete și trotinete, precum și parcări de tip shuttle

– zone de food court și o zonă comercială.

Un detaliu inedit, care se poate vedea și în fotografii este pergola uriașă care are ca scop utilizarea energiei solare regenerabile. Aceasta va avea panouri fotovoltaice peste coronamentul arborilor, care va asigura atât sustenabilitatea energetică, dar și protecție împotriva intemperiilor, astfel încât spațiul să fie utilizabil și în condiții meteo nefavorabile.

După această prezentare urmează realizarea unui inevitabil studiu de fezabilitate.

Continue Reading

Administrație

Acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor, în Sibiu

Avatar

Published

on

Serviciul de Salubrizare din cadrul Primăriei Sibiu începe de astăzi o nouă campanie de dezinsecție în Municipiul Sibiu.

Parcurile, spațiile verzi, zonele de blocuri, malurile râurilor și pârâurilor, spațiile verzi ale unităților de învățământ, Cimitirul municipal și Grădina Zoologică sunt vizate de noua acțiune de dezinsecție inițiată de Primăria Sibiu, care țintește combaterea țânțarilor de pe domeniul public al municipiului.

Primăria anunță că substanța folosită de către aceștia este Cymina Ultra și este avizată de Ministerul Sănătății. Cu toate acestea, chiar dacă nu reprezintă un pericol pentru populație, oamenii sunt sfătuiți să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat. Cu atât mai mult, dacă este vorba de persoanele cu probleme respiratorii, cardiace sau copii, este de preferat să se evite contactul cu această substanță.

Dacă condițiile meteo vor fi nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată.

Continue Reading

CELE MAI CITITE