Connect with us

Fapt Divers

Grecia rămâne în preferinţele românilor pentru concedii; turiştii vaccinaţi continuă vacanţele în mod normal

Avatar

Publicat

pe

Grecia rămâne una dintre destinaţiile favorite ale românilor, iar pentru turiştii vaccinaţi vacanţele vor continua în mod normal, susţine Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.

“Vacanţele continuă la ora actuală în Grecia, majoritatea rezervărilor pentru a doua parte a sezonului fiind făcute de către turiştii vaccinaţi. Este drept că toată lumea se aştepta ca Grecia să intre pe lista roşie, ţinând cont de evoluţia situaţiei, dar turiştii care s-au vaccinat cu rapel, după caz, cu minim 10 zile înainte de plecare, trebuie să ştie că nu au absolut nicio problemă la revenirea în ţară, nefiind nevoiţi să intre în carantină.

PUBLICITATE

De asemenea, este de reţinut că, la întoarcerea în România, minorii sub 6 ani nu au nevoie de test iar cei cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani vor evita carantina prin prezentarea unui test PCR, care poate fi efectuat şi imediat după sosirea în ţară”, a declarat Dumitru Luca, preşedintele ANAT.

În acelaşi context, se menţionează faptul că vacanţele românilor aflaţi în Grecia continuă în mod normal, majoritatea dintre turişti optând pentru această destinaţie pentru plajă, relaxare şi plimbări.

ANAT subliniază că restricţiile impuse de statul elen sunt măsuri normale, minime, precum purtatul măştii în interior sau regulile de distanţare fizică, românii fiind deja obişnuiţi cu acestea.

PUBLICITATE

“Faptul că nu pot avea loc petreceri mari iar cluburile sunt închise noaptea nu afectează mult preferinţele turiştilor români. Pentru turiştii vaccinaţi cu vaccinurile acceptate de către Uniunea Europeană vacanţele continuă ca şi până acum. Ca o tendinţă, majoritatea turiştilor care au efectuat rezervări în ultima vreme pentru Grecia sunt vaccinaţi, ştiind că altfel s-ar fi expus riscului carantinării la intrarea în ţară”, se arată în comunicatul citat.

Pe fondul interesului arătat de către turişti, ANAT estimează că românii vor opta pentru Grecia şi pentru luna septembrie, “clima fiind extrem de favorabilă în această perioadă iar tarifele, mult mai avantajoase”. La ora actuală, pentru Grecia optează, săptămânal, mii de turişti prin agenţiile de turism, cele mai solicitate destinaţii fiind atât Grecia continentală (Halkidiki, Riviera Olimpului, Paralia Katerini), cât şi insulele (Creta, Rhodos, Corfu, Santorini, Thassos, Zakynthos).

Începând cu data de 1 august, Grecia va intra, din nou, pentru România, pe lista roşie a ţărilor cu risc epidemiologic. Conform Hotărârii nr. 52 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), adoptată joi, 29 iulie 2021, persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roşie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate anti-COVID.

PUBLICITATE

De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptaţi automat de la carantină, iar cei cu vârste între 6 şi 16 ani sunt exceptaţi dacă prezintă la intrarea în ţară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte. (AGERPRES)

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fapt Divers

Fetiţă accidentată de un autoturism în urma unei traversări neregulamentare

Avatar

Publicat

pe

O fetiţă de 10 ani a fost accidentată, duminică după amiaza în urma unei traversări neregulamentare. Accidentul rutier a avut loc în Porumbacu de Jos.

Fetiţa a traversat neregulamentar strada şi a fost accidentată de un autoturism condus spre Sibiu de către o femeie în vârstă de 41 de ani, din judeţul Dolj. Un echipaj SMURD a intervenit pentru a-i acorda copilei primele îngrijiri medicale, minora fiind ulterior transportată la Compartimentul Primire Urgenţe al Spitalului Luther cu suspiciune de fractură de şold.

Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.

CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

FOTO Accident grav în zona Hula Bradului între un autoturism şi o cisternă

Avatar

Publicat

pe

Două persoane au fost rănite, duminică dimineaţa, într-un accident rutier produs pe Drumul Naţional 1, în zona Hula Bradului, între o cisternă şi un autoturism.

Autoturismul era condus spre Braşov de către o femeie în vârstă de 50 de ani, din Ilfov, iar cisterna din sens opus de un bărbat de 64 de ani din Covasna. În urma impactului dintre cele două autovehicule, conducătoarea auto şi o pasageră din autoturism au fost rănite. Echipaje de la Ambulanţă, Descarcerare şi SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor celor două femei rănite, una dintre ele fiind încarcerată.

Echipajul de la Ambulanţa Sibiu a transportat la spital femeia de 59 de ani, care a suferit un traumatism de coloană lombară şi un traumatism de torace, iar echipajul SMURD a transportat la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu femeia descarcerată, politraumatizată.

La această oră traficul rutier este blocat complet în zona accidentului. Poliţiştii sibieni au deschis o anchetă în acest caz.

FOTO: ISU Sibiu

Accident grav in zona Hula Bradului intre un autoturism si o cisterna 1
Accident grav in zona Hula Bradului intre un autoturism si o cisterna 2
Accident grav in zona Hula Bradului intre un autoturism si o cisterna 3

CITEȘTE MAI MULT

Fapt Divers

FOTO Accident grav pe DN 14, la Şura Mare. Unul dintre şoferi a fugit de la locul evenimentului

Avatar

Publicat

pe

Accident rutier grav la intrarea în Şura Mare, duminică dimineaţa. Un autoturism s-a răsturnat în urma impactului cu o altă maşină, iar unul dintre şoferi a dispărut de la locul accidentului.

În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că un autoturism condus spre Şura Mare a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus care s-a răsturnat în afara şoselei. Şoferul autoturismului condus spre Sibiu are 50 de ani şi este din Şura Mare.

Acesta a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj al Ambulanţei şi a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu pentru un consult medical amănunţit. În urma impactului acesta s-a ales cu un traumatism toracic şi multiple escoriaţii.

Poliţiştii rutieri sibieni încearcă acu, să dea de urma şoferului care imediat după producerea accidentului rutier a abandonat maşina şi a fugit. În acest moment traficul rutier este blocat total în zona evenimentului rutier, fiind deviat prin Viile Sibiului.

FOTO: Ambulanţa Sibiu, DRDP Braşov

Accident grav DN 14 Sura Mare 1
Accident grav DN 14 Sura Mare 2
Accident grav DN 14 Sura Mare 3
Accident grav DN 14 Sura Mare 4

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE