Connect with us

Economie

Grupul Marquardt și-a îmbunătățit poziția pe piață în 2020

Avatar

Publicat

pe

Rezultate financiare pe anul trecut

Deși anul 2020 a adus scăderi ale vânzărilor, Grupul Marquardt a reușit în trimestrul IV rezultate foarte bune, recuperând pierderile din vară și limitând efectele negative ale crizei covid-19. Compania multinațională a generat vânzări de 1,2 miliarde euro în 2020, înregistrând în pandemie o scădere de 13% față de 2019, însă a avut rezultate superioare în comparație cu industria automotive globală, care a scăzut cu 16%. În paralel, compania a înregistrat creșteri importante în zona electromobilității.

PUBLICITATE

“Anul financiar 2020 a fost caracterizat de o volatilitate extremă. Angajații noștri din întreaga lume au demonstrat adaptabilitate și tărie de caracter, ceea ce ne-a permis să câștigăm clienți noi, chiar și în condițiile dificile ale pandemiei”, a declarat Dr. Harald Marquardt, CEO al Marquardt Group. “Am continuat procesul de transformare a companiei și ne-am concentrat pe dezvoltarea unor noi produse în segmente aflate în creștere, cum ar fi cele pentru electromobilitate, interioare de vehicule sau soluții inteligente pentru aparatură electrocasnică. Aici am reușit chiar să ne înbunătățim poziția de piață.”

Motorul vânzărilor: sistemele de management al bateriilor electrice

Deși vânzările globale de vehicule au scăzut în 2020, Marquardt a beneficiat de transformarea industriei automotive și de creșterea cererii de vehicule electrice. Compania și-a dublat vânzările de sisteme de management al bateriilor și a continuat cursa de dezvoltare a componentelor pentru vehicule acționate cu hidrogen. S-au vândut bine și sisteme electronice de închidere pentru vehiculele electrice sau cele de baterii pentru vehicule comerciale, panourile de comandă pentru utilaje folosite în construcții și agricultură, senzorii și elementele de comandă pentru aparatura electrocasnică sau pentru unelte de mare putere.

PUBLICITATE

Iluminatul ambiental multifuncțional pentru Mercedes S-Class

Unitatea de Business Automotive, care a generat aproape 80% din vânzările Marquardt, a avut succes cu panourile touchpad pentru automobile premium și panourile de comandă amplasate pe volan. Marquardt a lansat în premieră în 2020 iluminatul activ ambiental de interior pentru noul model de Mercedes S-Class. Dotat cu până la 320 celule LED controlabile individual, sistemul funcționează și ca feedback cu efecte de iluminat pentru sistemul de voice recognition, ca element de avertizare sau ca indicator al modificărilor de temperatură aduse de operarea aerului condiționat.

Investiții în cercetare și dezvoltare

PUBLICITATE

În ciuda crizei, Marquardt a făcut numeroase investiții în filiale, mai ales în domeniul Cercetare și Dezvoltare. În Pune, India, compania și-a transferat Centrul R&D într-o clădire nouă, în care peste 400 ingineri lucrează la dezvoltarea de soluții mecatronice. Filiala Marquardt din Ichtershausen, Germania, și-a triplat suprafața de producție, logistică și spațiile administrative.

În paralel Marquardt Sibiu a inaugurat centrul Marquardt Business Services, care oferă servicii filialelor de pe mai multe continente, și a extins Centrul de Cercetare și Dezvoltare, care ocupă în prezent două etaje ale unui complex de birouri din centrul Sibiului.

Mourad Halilou, Manager General al Marquardt România, subliniază trendul de creștere al firmei chiar și în anul pandemiei: “Extinderile Marquardt Business Services și creșterea Centrului R&D au adus o majorare de aproape 40% a spațiilor de birouri. În 2020 am adăugat celor aproape 260 milioane euro investiți până acum la Sibiu alte noi investiții operaționale de peste 8 milioane euro pentru a aduce tehnologii și linii noi: mașini de injecție multi-componente pentru secția de Mase Plastice, iar pentru secția Vopsire & Laser am adăugat mașinii de vopsit robotice un modul suplimentar pentru vopsele UV. Marquardt Sibiu continuă creșterea accelerată”.

PUBLICITATE

Din cauza contracției pieței globale, Grupul Marquardt a fost nevoit să ajusteze structura personalului în unele din filiale, ajungând la 10.600 de angajați la nivel global. Pe de altă parte, Grupul a creat noi locuri de muncă, în principal în Software Development. Marquardt Group folosește serviciile a 1.300 ingineri și specialiști IT. Cheltuielile pentru Cercetare și Dezvoltare ale Grupului au însumat peste 10% din cifra vânzărilor. În anul 2020 compania a înregistrat 63 de noi patente.

Responsabilitate socială

Compania și-a luat în serios și responsabilitățile sociale, ajutând în lupta împotriva pandemiei. De la debutul pandemiei, Marquardt România a făcut două donații însumând 33.000 euro către Spitalul Clinic Județean Sibiu, contribuții vitale pentru achiziționarea kiturilor de testare covid, punerea în funcțiune a stației de testare PCR nou achiziționate și construirea unui pavilion modular la Secția de Boli Infecțioase. Filiala Marquardt Switches din Cazenovia, Statele Unite ale Americii, și-a adaptat producția pentru a furniza industriei medicale componente pentru aparatura de respirație asistată folosită în secțiile ATI și a donat spitalelor din statul New York componente de conectică necesare pentru aparatele de oxigen.

PUBLICITATE

Fotografii de presă:

Marquardt_Fotografie_de_Presa_Dr._Harald_Marquardt:
Dr. Harald Marquardt: “În 2020 am continuat să ne îmbunătățim poziția pe piață față de competitorii noștri globali.”

Marquardt_Fotografie_de_Presa_Mourad_Halilou:
Mourad Halilou: “În afară de extinderile Marquardt Business Services și Centrul R&D, Marquardt Sibiu a avut și investiții operaționale de peste 8 milioane euro.”

Marquardt_Fotografie_de_Presa_Productie_Sisteme_de_Management_Baterii: Marquardt și-a dublat vânzările de sisteme de management al bateriilor în 2020.

Marquardt_Fotografie_de_Presa_Productie_Iluminat_Activ: La filiala din Ichtershausen, Germania, se produc sistemele de iluminat activ pentru Mercedes S-Class.

Marquardt_Fotografie_de_Presa_Centrul_de_Servicii_Sibiu: Marquardt Business Services Sibiu asigură servicii pentru filialele Marquardt de pe patru continente.

Marquardt_Fotografie_de_Presa_Cifre_2020: Indicatori de bază pentru anul financiar 2020 al Grupului Marquardt.

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

Noi investiții imobiliare în Sibiu: cartier nou în vestul orașului și mall în Cisnădie

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Unul dintre investitorii în parcuri industriale din România, care are sediul principal în Sibiu, a anunțat că a vândut o parte din portofoliul de parcuri și va investi în spații rezidențiale, inclusiv în Sibiu.

Dezvoltatorul imobiliar Zacaria, care are sediul în Sibiu, a anunțat că a vândut patru parcuri logistice către unul dintre competitori, CTP, urmând ca fondurile obținute să fie reinvestite în spații rezidențiale, dar și comerciale.

„În ceea ce privește planurile noastre imediate, vom continua dezvoltarea de noi parcuri industriale, în primă fază în Sibiu și Pitești și, mai mult, vom accelera construcția ansamblurilor rezidențiale, având deja câteva terenuri pregătite. În același timp, infuzia de capital va fi direcționată și către noi linii de business pe care dorim să le deschidem în România, îndeosebi în sectorul de retail”, a declarat Jonathan Scifo Diamantino, CEO Zacaria.

Compania a îânceput să deruleze mai multe investiții, între care una în Sibiu, într-un proiect rezidențial. „În ultimele luni am lucrat intens pentru a putea demara cât mai rapid trei proiecte rezidențiale, în Sibiu, Craiova și București. Eforturile au dat rezultate și suntem încântați că putem începe lucrările în perioada imediat următoare, astfel că vom scoate pe piață aproximativ 550 de apartamente la standardul de calitate demonstrat deja prin proiectele anterioare”, a mai spus șeful companiei.

Oficialul companiei mai spune că în ultimele luni s-a lucrat la trei proiecte rezidențiale care ar urma să fie demarate la Sibiu, Craiova și București. Dezvoltatorul va scoaste pe piață circa 500 de noi locuințe în perioada imediat următoare.

Proiectul din Sibiu va demara în luna octombrie și va cuprinde 3 blocuri și 121 de apartamente „în imediata vecinătate a viitorului spital județean”. Vânzările vor începe în aceeași lună.

Zacaria intenționează să se extindă și în segmentul de spații comerciale, după ce achiziția și transformarea spațiului din zona Metro – Șos. Alba Iulia a fost una reușită. De data aceasta, planurile prevăd un mall deschis, similar cu cel dezvoltat în zona Hornbach de cei de la Oasis Retail.

„Compania a hotărât să dezvolte un nou proiect de tip strip mall, în centrul orașului Cisnădie. Securizând deja Lidl ca ancoră de food, dezvoltatorul intenționează să construiască două clădiri cu o suprafață închiriabilă de aproape 9.000 mp. Cisnădie Retail Park va reprezenta primul proiect de acest tip din oraș”, mai spun cei de la Zacaria.

„Ne dorim ca acest proiect să devină principalul centru de shopping și de relaxare pentru populația din Cisnădie”, a declarat Marius Moga, director de vânzări și marketing.

CITEȘTE MAI MULT

Economie

Klaus Iohannis a semnat decretele privind numirea noilor miniștri interimari

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Monitorul Oficial a publicat decretele semnate de preşedintele Klaus Iohannis prin care se ia act de demisiile din Guvern ale reprezentanţilor USR PLUS, precum şi decretele pentru desemnarea miniştrilor interimari.

Lista decretelor semnate de Klaus Iohannis:

  1. Decretul prin care se ia act de demisia lui Ilie-Dan Barna, viceprim-ministru, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  2. Decretul prin care se ia act de demisia lui Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  3. Decretul de desemnare a lui Florin-Vasile Cîţu, prim-ministru, ca ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, interimar
  4. Decretul prin care se ia act de demisia lui Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  5. Decretul de desemnare a lui Dan Vîlceanu, ministrul Finanţelor, ca ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, interimar
  6. Decretul prin care se ia act de demisia lui Claudiu-Iulius-Gavril Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  7. Decretul de desemnare a lui Virgil-Daniel Popescu, ministrul Energiei, ca ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, interimar
  8. Decretul prin care se ia act de demisia lui Ciprian-Sergiu Teleman, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  9. Decretul de desemnare a lui Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, interimar
  10. Decretul prin care se ia act de demisia Ioanei Mihăilă, ministrul Sănătăţii, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului
  11. Decretul de desemnare a lui Cseke Attila Zoltan, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, ca ministru al Sănătăţii, interimar.

CITEȘTE MAI MULT

Economie

Fitch Ratings: Criza politică din România reprezintă un risc la adresa consolidării fiscale

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings avertizează că dizolvarea coaliţiei guvernamentale din România ar putea perturba eforturile de consolidare fiscală, care sunt cruciale pentru schimbarea perspectivei “negative” care în prezent este asociată ratingului “BBB minus” atribuit României.

“Fitch a afirmat în repetate rânduri că evoluţia finanţelor publice reprezintă principalul factor care influenţează ratingul României. O acţiune pozitivă de rating ar necesită încredere că autorităţile vor implementa planuri fiscale credibile care să stabilizeze raportul datorie guvernamentală/PIB pe termen mediu. Lipsa progreselor în implementarea refomelor, care să conducă la o creştere mai rapidă decât se preconizează a datoriei publice, ar putea conduce la o acţiune negativă de rating”, subliniază agenţia de evaluare.

Fitch Ratings reaminteşte că USR-Plus a anunţat pe 7 septembrie că părăseşte coaliţia, în urma demiterii ministrului USR-Plus, Stelian Ion, din funcţia de ministru al Justiţiei pe 2 septembrie. Acest lucru lasă guvernul fără majoritate parlamentară.

“Agenda ambiţioasă de reforme a coaliţiei, ancorată în PNRR, s-a confruntat deja cu obstacole mari din cauza dificultăţilor în implementarea măsurilor în timpul pandemiei. Este incert cât de mult va fi capabil sau dispus să promoveze reforme sensibile în domeniile sănătăţii, salariilor, pensiilor şi justiţiei un guvern minoritar PNL sau un nou guvern condus de PSD. Acest lucru ar putea întârzia şi mai mult aprobarea de către Comisia Europeană a PNRR, lucru pe care Guvernul îl aştepta la până la finalul lunii septembrie”, susţine Fitch.

De asemenea, agenţia de evaluare subliniază că turbulenţele politice reprezintă un pericol la adresa perspectivelor fiscale.

Guvernul de la Bucureşti avea în vedere reforme ambiţioase pe partea de venituri şi cheltuieli pentru a reduce deficitul sub 3% din PIB în 2024 de la 9,3% în 2020. Analiştii se aşteptau ca guvernul de la Bucureşti să propună o lege a salarizării unice şi o lege a pensiilor până la finele lui 2021 şi de asemenea a promis că va creşte gradul de colectare a taxelor şi va reduce deficitul de încasare a TVA.

“Însă în ultimele luni au fost făcute progrese reduse şi acum perspectiva unei implementări rapide s-a diminuat şi mai mult, chiar dacă PNRR ar putea servi ca ancoră politică. Un eşec pe traiectoria de reducere a deficitului avută în vedere este principalul risc la adresa prognozelor Fitch privind datoria”, avertizează agenţia de evaluare.

Următoarea revizuire a ratingului suveran al României este programată de Fitch pe 22 octombrie.

Ratingul “BBB minus” atribuit în prezent României de Fitch este ultimul calificativ din categoria “investment grade”, o eventuală retrogradare cu o singură treaptă, posibilă având în vedere perspectiva “negativă”, ar duce ratingul României în zona “junk”, adică sub pragul recomandat investiţiilor. (AGERPRES)

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE