Connect with us

Administrație

“Încercăm să-i învăţăm pe studenţi să fie mai buni decât ei înşişi, şi nu decât alţii”

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Reporter: Ce-nseamnă Ca­tedra de Comunicare şi Relaţii Publice? Ioana Creţu: Catedra de Co­municare şi Relaţii Publice este puţin mai tânără decât Catedra de Jurnalism şi Filosofie. A fost înfiinţată abia în 2002 şi a primit acreditarea în 2008. Acest lucru ne permite ca de anul acesta să legăm, în continuarea studiilor Bologna, şi ciclul de masterat. Pe lângă masteratele vechi de Comunicare şi Publicitate, Publicitate şi Brand şi Jurnalism Tematic, vom avea din această toamnă şi specializarea Managementul Relaţiilor Publice. În ceea ce priveşte componenţa acestei Catedre, vorbim de cadre tinere. Studenţii noştri doresc să-şi continue cel de-al doilea ciclu, cel de master în domeniu, şi pentru asta le oferim acest ultim tip de master. Rep.: Există o migrare de la o specializare la alta? I.C.: Absolut. În ceea ce priveşte, de pildă, celelalte două tipuri de master Comunicare şi Publicitate şi Publicitate şi Brand, interesul este foarte mare pentru aceste domenii. Oricine care a terminat o facultate de profil, şi de la noi şi din ţară, şi doreşte să meargă în această direcţie, este binevenit. Cel mai solicitat se pare că este masterul în Managementul Relaţiilor Publice. Rep.: Care sunt colaborările de tip Erasmus cu partenerii externi? I.C.: Parteneriatul Erasmus constă în mobilităţi studenţeşti şi ale cadrelor didactice. Am avut studenţi care au plecat pentru un semestru sau chiar două la universităţile partenere. Cea mai veche colaborare, aflată în al treilea an, este cea cu Universitatea “Michel de Montagne” din Bordeaux, Franţa. Mai avem alte două colaborări destul de vechi, una este cu Universitatea “Paris Londron” din Salzburg, Austria şi două cu Germania, fiind vorba aici de facultăţile de jurnalism din Mittweida şi Magdeburg. Unele chiar mai noi, de anul acesta sunt cu universităţi din Belgia pe studii de master, cu Olanda, Slovacia şi Polonia. “Dumnezeu este iluminarea mea” Rep.: Ce-nseamnă realmente, d-le Lucian Grozea, dezideratul pe care Facultatea de Jurnalistică din Sibiu şi l-a propus? Lucian Grozea: Înseamnă să-i învăţăm pe studenţi să fie mai buni decât ei înşişi şi nu decât alţii. După ce îşi pot dovedi şi pot pune în practică această dorinţă a noastră, să se dezvolte în acelaşi timp, în momentul absolvirii, res­ponsabilitatea socială, civică şi cotidiană. Aceasta ar trebui să fie dorinţa unei şcoli din secolul XXI. Fireşte că încerci să sădeşti ceea ce este bun şi ai grijă să fie acea creştere intelectuală şi morală, dar te interesează, în calitate de cadru didactic, nu să fie un produs de muzeu sau de vitrină, ci unul implicat în social şi în societate. Rep.: Cum este adaptarea între cele două sisteme, cel clasic şi actualul Bologna, adică studiile de licenţă de trei ani? L.G.: În sistemul clasic şcoala a oferit două programe de masterat Jurnalism şi Relaţii Publice şi Comunicare şi Publicitate. În aşa numita reconversie profesională sunt aşteptaţi studenţi de la celelalte facultăţi. În sistemul Bologna, care merge pe domeniul ªtiinţele Comunicării, masa mare ar trebui formată din studenţii noştri. Sistemul Bologna este unul nelămurit pentru România şi cred că şi pentru Europa. Nu cu o tuşă maliţioasă, am constatat faptul că este o diferenţă între nivelul de pregătire al studenţilor cu patru ani, în raport cu cei care urmează doar trei ani. Aceasta este şi opinia colegilor mei. Nu este adus fructul la maturitate în cei trei ani pe care-i presupune sistemul Bologna. Rep.: În aceste condiţii ne-am putea întoarce la sistemul clasic? L.G.: Nu avem reglementările legislative, şi anume obligativitatea celor doi ani. De pildă, cel mai ispititor, în opinia mea, este do­meniul publicităţii. Aceasta este faţa societăţii, ecranarea, proiectarea dorinţelor noastre împlinite sau neîmplinite într-un cer oglindit din noi în exterior. Putem oricând să depunem un dosar pentru a înfiinţa o secţie de publicitate. În nomenclator însă, cel care activează în publicitate este încadrat doar cu studii medii, prin urmare nu va putea fi remunerat pentru studii superioare. Aici este neîmplinirea legislativă. Specializarea Jurnalism a fost acreditată în 1999 Rep.: Când a fost înfiinţată şi acreditată catedra de Jurnalism şi Filosofie, d-nă Rodica Pascu? Rodica Pascu: Practic, această catedră de Jurnalism şi Filosofie este nucleul actualei Facultăţi de Jurnalistică. În anul 1993 existau doar doi titulari, şi apoi a crescut în mod firesc. Specializarea Jurnalism a fost acreditată în 1999, după ce au absolvit trei promoţii. A fost reacreditată în noul sistem ARACIS, anul trecut. Specializarea Filosofie a intrat în componenţa catedrei de Jurnalism. Am avut două promoţii de absolvenţi, din păcate numărul celor care au dorit să opteze pentru această specializare a fost mult prea mic pentru a putea continua cu această specializare. Rep.: Ce se va întâmpla cu această specializare? R.P.: Vom vedea după admi­terea care va avea loc în lunile iulie şi septembrie. Continuarea presupune un număr de cel puţin 20 de absolvenţi de liceu dornici să urmeze această specializare. Rep.: Care sunt programele de master aferente acestei catedre? R.P.: Sunt două masterate, şi anume Comunicare şi Publicitate adresat absolvenţilor cu studii de licenţă de patru ani, care doresc să se specializeze în acest domeniu. Aş vrea să remarc faptul că an de an am avut absolvenţi de-ai noştri, dar mai ales ai altor facultăţi, respectiv specializări. Celălalt masterat este adresat în special absolvenţilor de studii de licenţă de trei ani, dar nu numai. (D.L.)

PUBLICITATE
PUBLICITATE
Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

FOTO & VIDEO Companiile care lucrează la infrastructura din Sibiu lasă în urma lor tot mai multe gunoaie și resturi

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Sibiul este „frământat” în ultimii ani de o mulțime de proiecte de infrastructură, unele pornite de la zero, altele destinate reabilitării și modernizării unor cartiere. Din păcate, companiile de cosntrucții care au contractat lucrări în aceste proiecte lasă în urma lor tot mai multe resturi, moloz, distrugând uneori infrastructura existentă.

Cititorii din zona Țiglari ne-au sesizat faptul că recentele lucrări de modernizare a străzii Țiglari și a zonei adiacente au adus alte probleme locatarilor din zonă. Compania care a efectuat lucrările pe această stradă, Terra Building, a lăsat în urmă o mulțime „urme” care le fac viața mai grea celor care stau acolo. Este vorba despre criblură rămasă de la asfaltări, pete mari de ulei care sunt împrăștiate pe stradă și pe trotuar, dar și zone în care asfaltul existent a fost distrus parțial de camioanele companiei.

PUBLICITATE

O altă lucrare pe care ne-au sesizat-o sibienii este cea de pe strada Bâlea. Aici a fost înlocuită țeava principală de gaze, o intervenție care a adus bătăi de cap locatarilor și celor care tranzitează această stradă. După ce s-au confruntat cu o lucrare neîngrijită, care a însemnat gropi neprotejate, pietriș aruncat pe carosabil, spații neamenajate corespunzător pentru trecerea pietonilor, la finalul lucrărilor, o bună parte din trotuare stă acoperită cu praf și pământ, bordurile instalate în urmă cu câțiva ani sunt distruse de mașinile de mare tonaj, iar reparațiile făcute de firma care a lucrat la acest proiect sunt superficiale, cu asfalt care va ieși, probabil, la prima ninsoare.

Am solicitat Primăriei Sibiu un punct de vedere referitor la răspunderea pe care o au aceste companii și vom publica poziția instituției imediat ce va fi transmisă, pentru a afla cine trebuie, conform contractelor, să repună infrastructura în starea inițială, după astfel de lucrări. Am cerut primăriei inclusiv o situație a sancțiunilor aplicate în ultimii ani companiilor care au lăsat în urma lor resturi și au distrus infrastructura existentă.

PUBLICITATE
str Tiglari Terra Building (1)
str Tiglari Terra Building (2)
str Tiglari Terra Building (3)
str Tiglari Terra Building (4)

Așa arată str Țiglari după plecarea muncitorilor.

str Balea gaze (1)
str Balea gaze (2)

Așa arată Str. Bâlea după plecarea muncitorilor.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Administrație

Primăria Sibiu: „Depuneți declarații pentru imobilele nelocuite, pentru scutirea de la plata taxei de salubrizare!”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Administrația sibiană atrage atenția celor care dețin imobile nelocuite că este nevoie de o declarație anuală în care să precizeze că imobilele respective nu sunt locuite, astfel încât să fie scutiți de plata taxei speciale.

Sistemul de taxare pentru ridicarea gunoiului în Sibiu a fost modificat la începutul acestui an, astfel că noul Regulament privind taxa de salubrizare, care a intrat în vigoare în 1 februarie 2021, prevede scutirea de taxă a proprietarilor de imobile nelocuite.

Pentru a beneficia de această prevedere cei care dețin imobile nelocuite/nefuncționale au obligația să depună anual o declarație de impunere. Obligația este în vigoare chiar dacă au fost depuse astfel de declarații în perioada 2016 – 2020. Potrivit primăriei, măsura a fost luată pentru ca situația acestor imobile să fie actualizată în baza de date a Direcției Fiscale.

PUBLICITATE

Termenul limită de depunere a declarației pentru anul în curs a fost prelungit până în 30 septembrie 2021. Sibienii care dețin imobile nelocuite sunt rugați să depună declarația până la data menționată, împreună cu confirmarea din partea asociației de proprietari/locatari – în cazul imobilelor ce fac parte din asociații sau orice alt document care să ateste faptul că imobilul este nelocuit/nefuncțional, în cazul celorlalte imobile.

Formularul pentru această declarație poate fi descărcat de aici: https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/Declaratie_de_impunere_stabilire_taxa_speciala_de_salubrizare.pdf

Pentru declarației există și opțiunea trimiterii online, pe email, la adresa declaratie.salubrizare@sibiu.ro sau pe portalul de e-administrație, accesibil de pe site-ul sibiu.ro, pentru cei care au cont, la secțiunea Taxe și Impozite, prin mesaj.

PUBLICITATE

În situația în proprietarii acestor imobile nu depun declarația până în data de 30 septembrie, se va stabili din oficiu o taxă de salubrizare pentru perioada 1 februarie 2021 – 31 decembrie 2021  în cuantum penalizator egal cu dublul valorii abonamentului PRACTIC, adică 84 de lei/lună.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Administrație

HARTA Noi detalii despre închiderile de străzi din Sibiu, în „Săptămâna Europeană a Mobilității”

Gabriel Dogaru

Publicat

pe

Primăria Sibiu a revenit cu noi informații detaliate despre străzile din centrul Sibiului care vor fi închise în perioada 17 – 19 septembrie, adică în weekendul care urmează. Restricțiile vor fi valabile între 8.00 și 20.00.

Evenimentul care a condus la decizia închiderii unor artere de circulație din Sibiu este Săptămâna Europeană a Mobilității, o manifestare la nivel european în care s-a înscris și orașul nostru. Ea va fi marcată în Sibiu printr-o serie de evenimente stradale, la care sunt invitați toți sibienii.

Scopul principal al Săptămânii Europene a Mobilității este cel de descurajare a utilizării mașinii personale pentru transportul urban. Din acest motiv, accesul mașinilor pe unele străzi și în anumite parcări din centrul istoric va fi oprit, în zilele de 17,18 și 19 septembrie.

PUBLICITATE

Spațiile închise, de vineri, 17 septembrie, ora 08.00 până duminică, 19 septembrie, ora 20.00, vor fi:

  • Piața Schiller,
  • strada Arhivelor,
  • Piața Mică,
  • str. Mitropoliei, de la str. Tribunei până la str. Al. Odobescu
  • str. Al. Odobescu, de la str. Mitropoliei până la intersecția cu str. Konrad Haas
  • str. Cetății.
  • strada Centumvirilor.

Primăria spune că locuitorilor de pe străzile Mitropoliei și Cetății li se va permite accesul cu mașina către proprietăți. De asemenea, excepție vor face microbuzele electrice care circulă pe Linia Verde din centrul istoric, acestea fiind non-poluante și constituind o alternativă de deplasare.

De asemenea, strada Avram Iancu va fi închisă traficului între Piața Mare și intersecția cu str. General Magheru, dar doar sâmbătă, 18 septembrie, în intervalul orar  08.00 – 18.00.

închideri trafic Mobility Week

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE