8 C
Sibiu
joi, aprilie 25, 2024

Premierul anunță reguli noi, de luni, pentru persoanele care vin din țări „roșii”

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Premierul Ludovic Orban a anunțat că, începând de săptămâna viitoare, se vor schimba regulile pentru persoanele care vin în România din țările cu nivel ridicat de Covid, considerate roșii.

„Împreună cu reprezentanții Comitetului Național pentru Situații de Urgență vom decide luni să reintroducem măsuri restrictive pentru cei care vin în România din țări cu nivel roșu de Covid. De exemplu, cei care vin în România și stau doar 3 zile, nu vor mai avea obligația să intre în carantină, cu condiția să fi efectuat un test covid, cu cel mult 48 de ore înainte, care să fie negativ. Dacă vor sta mai mult de 3 zile, atunci rămâne obligația carantinării și a repetării testului”; a comentat premierul, Ludovic Orban, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, după videoconferinţa cu prefecţii, potrivit G4media.ro.
Premierul a precizat că a așteptat decizia UE, privind instituirea unor măsuri unitare, care să vizeze țările pe teritoriul cărora se regăsesc zone roșii. Cum situația nu a mai fost reglementată, urmează ca reprezentanții Comitetului Național să își asume un nou set de măsuri, a mai spus premierul.
„Nu s-a luat o decizie la nivel European, din acest motiv vom decide noi luni în cadrul CNSU să reintroducem restricţii pentru ţările care au nivel de infectare superior, pe ultimele 14 zile, nivelului din România. Dacă persoanele care vin în România stau mai multe zile în țară, vor avea la dispoziţie două variante. Fie carantina pentru 14 zile, fie, în cazul în care nu doresc să stea in carantină, vor putea repeta testul în a 5-a zi de izolare. În cazul în care rezultatul este negativ, vor putea ieşi din carantină”, a afirmat Ludovic Orban, potrivit sursei citate.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Bronz și calificare la barajul pentru Olimpiada Internațională de Informatică pentru un elev din Mediaș

Rezultat excepțional pentru învățământul din Mediaș, un elev al Școlii Naționale de Gaz obținând o performanță remarcabilă.O medalie de...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect