Connect with us

Sport

JO Santos a fost inclus în echipa etapei

Georgian Fulea

Publicat

pe

Atacantul lui FC Hermannstadt a fost printre remarcații primei runde din sezonul 2020-2021 a Ligii I. JO Santos a fost inclus în echipa etapei, în topul alcătuit de către Liga Profesionistă de Fotbal din România. ”Este un fotbalist capabil să facă diferența în momentele dificile. A marcat pentru a șaptea oară în 51 de meciuri bifate în Casa Liga 1”, au scris cei de la LPF. În afara lui JO Santos, ceilalți fotbaliști incluși de LPF în echipa etapei au fost următorii:

PORTAR

PUBLICITATE

Mirko Pigliacelli (Universitatea Craiova / 27 de ani) – A avut patru intervenţii de mare portar! A început al treilea sezon în tricoul alb-albastru, interval în care a adunat 66 de prezenţe în CASA Liga 1.

FUNDAŞI

Andrei Chindriş (FC Botoşani / 21 de ani) – A marcat primul gol din carieră în CASA Liga 1. Este un fotbalist cu un mare potenţial de creştere valorică.

PUBLICITATE

Marius Constantin (Universitatea Craiova / 35 ani) – A debut cu brio la Universitatea! A făcut un meci foarte bun, fiind excelent poziţionat în duelurile din apărare. Experienţa sa reprezintă un mare câştig pentru olteni.

Igor Armaş (FC Voluntari / 33 de ani) – Pe lângă jocul bun din defensivă, a înscris şi golul care le-a asigurat ilfovenilor victoria. A fost a patra reuşită în 47 de jocuri disputate de fundaşul moldovean în campionatul României.

MIJLOCAŞI

PUBLICITATE

Deian Sorescu (Dinamo / 22 de ani) – A fost principalul pericol pentru adversari. A înscris pentru a șasea oară în anul calendaristic 2020, în care mai are în cont şi patru assist-uri.

George Cîmpanu (FC Botoşani / 19 ani) – A fost surpriza pregătită adversarului de Marius Croitoru, titularizarea sa fiind o decizie inspirată. A marcat un gol şi a fost declarat omul meciului.

Juan Pablo Passaglia (Poli Iaşi / 31 de ani) – Mijlocaşul ieşenilor a depus un efort consistent la centrul terenului pe toată durata partidei. În plus, şi-a trecut în cont a șasea reuşită în campionatul României, una care s-a dovedit a fi de trei puncte.

PUBLICITATE

Florin Tănase (FCSB / 25 de ani) – A avut o prestaţie solidă, fiind activ în ambele faze de joc. A înscris pentru a 54-a oară în principala competiţie internă.

ATACANŢI

Dennis Man (FCSB / 21 de ani) – Tânărul jucător al roş-albaştrilor a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din prima rundă, reuşita sa deschizând drumul bucureştenilor spre victorie.

PUBLICITATE

Claudiu Petrila (CFR Cluj / 19 ani) – Introdus pe teren în repriza secundă, tânărul jucător clujean a marcat golul victoriei cu o execuţie tehnică frumoasă. A fot prima reuşită din carieră în CASA Liga 1.

ANTRENORUL ETAPEI

Anton Petrea (FCSB / 45 de ani) – Roş-albaştrii s-au impus categoric în derby-ul rundei de la Giurgiu, jocul practicat de bucureşteni fiind unul ofensiv de bună calitate, care le dă speranţe fanilor dornici de a-şi revedea favoriţii în lupta pentru titlu.

PUBLICITATE

Judeţ

Gaz Metan Mediaş şi-a găsit antrenor după despărţirea de Mihai Teja

Avatar

Publicat

pe

Gaz Metan Mediaş şi-a găsit antrenor la doar câteva zile distanţă după ce oficialii grupării medieşene au încheiat conturile cu fostul tehnician Mihai Teja.

Ilie Poenaru, fost antrenor al formaţiei Academica Clinceni, va conduce formaţia medieşeană până în vara anului viitor. Ilie Poenaru a reuşit sezonul trecut să ajungă cu Academica Clinceni în play-off-ul Ligii I, fiind una dintre surprizele campionatului.

PUBLICITATE

Conducerea clubului Gaz Metan și tehnicianul Mihai Teja au ajuns la o înțelegere privind rezilierea pe cale amiabilă a contractului acestuia. Alături de acesta au plecat de la echipă și antrenorul secund Eusebiu Tudor, dar și analistul video Mircea Diaconescu.

Gaz Metan ocupă în acest moment penultimul loc în clasamentul Ligii I cu doar 4 puncte. În ultimele două etape medieşenii au pierdut pe teren propriu cu UTA Arad, scor 0-1 şi cu FC Voluntari, scor 1-2.

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Comunicate de presa

Restricții de circulație, pentru cursa ciclistă „Criteriul Toamnei”

Publicitate

Publicat

pe

 Sâmbătă, 18 SEPTEMBRIE 2021, Asociatia Club Sportiv Aria pentru Sport organizeaza cu sprijinul Primariei Sibiu si a Consiliului Judetean Sibiu prima ediție a competiției cicliste rutiere de masă „Criteriul Toamnei”.

Întrecerea, care se derulează ca în toți anii precedenți, sub genericul „Mișcare pentru sănătate” va reuni la start peste 400 concurenți (feminin și masculin) din municipiul și  județul Sibu, precum și din țară, în limitele categoriilor de vârstă 14-17 ani, 18-35 ani, peste 35 ani.

PUBLICITATE

Concursul se înscrie între manifestările și acțiunile din județul Sibiu, subsumate sportului de masă și promovării mersului pe bicicletă ca mijloc alternativ de deplasare, de sport și de agrement.

Traseul competiției, care măsoară 19 km, este: START Calea Poplacii (intrarea în oraș, zona Inspectoratului Judeţean de Jandarmi)– DJ 106 R – DJ 106 D – Poplaca– DJ 106 A – Rășinari – Muzeul Satului (SOSIRE).  

 Pentru siguranța cicliștilor, pe traseul menționat mai sus, sâmbătă, 18 septembrie a.c. circulația rutieră va fi închisă, după cum urmează:

PUBLICITATE

-Între orele  10,00 – 11,00 pe DJ 106 D Rășinari (podul peste Șteaza) spre Poplaca – Poplaca –  DJ 106 R spre Sibiu, până în cartierul Valea Aurie, intersecția străzii Calea Poplăcii cu str. Valea Aurie.  Același interval orar de interdicție este valabil și în sensul de mers invers, din Sibiu – Valea Aurie către Poplaca.

– Între orele 10,20 – 12,00 pe tronsonul Dumbrava Sibiului (zona Hotelului HILTON) –DJ 106 A spre Păltiniș, până în Rășinari, la intersecția cu DJ 106 D (podul peste râul Șteaza);

Cerându-vă scuze pentru disconfortul creat, sugerăm conducătorilor auto cu urgențe, care necesită deplasarea în zonele adiacente parcursului cicliștilor să utilizeze următoarele variante:

PUBLICITATE
  • Sibiu – DN 1 (Cristian) – DJ 106 E până la Orlat sau spre localitățile din Mărginimea Sibiului;
  • DJ 106 M din Orlat către Gura Râului;
  • DJ 106 J pe Valea Mărăjdiei, pentru cei care merg spre Păltiniș.

În situația în care cicliștii vor parcurge traseul mai rapid, circulația rutieră va fi redeschisă anticipat intervalelor orare menționate.

ACS ARIA PENTRU SPORT

PUBLICITATE
CITEȘTE MAI MULT

Sport

FOTO Iana Balteş, ciclista-campioană din Sibiu, pedalează spre Olimpiada din 2024

Avatar

Publicat

pe

A încercat mai multe sporturi până a descoperit ceea ce o pasionează cu adevărat. Şi-a rupt mâna în sala de gimnastică, a practicat schi-ul alpin, a vrut să practice şi patinajul viteză, însă bicicleta este cea care i-a adus cele mai mari satisfacţii până acum. Iana Balteş are 14 ani, este elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional “Samuel von Brukenthal” din Sibiu şi a câştigat până acum foarte multe concursuri de mountainbike

Iana a început sportul de performanţă de la o vârstă fragedă, 4 ani, iar până la 7 ani a practicat schi-ul alpin. A câştigat tot ce se putea câştiga în România, antrenată fiind de o mare campioana a ţării noastre, Bianca Munteanu. Părinţii Ianei şi-au dat însă seama repede că la Sibiu nu existau condiţiile necesare pentru practicarea acestui sport la cel mai înalt nivel.

PUBLICITATE

A păşit apoi în sala de gimnastică, unde datorită flexibilităţii şi indemânării a ajuns repede în grupa de performanţă a Clubului Sportiv Şcolar din Sibiu. Îşi petrecea zilnic între 3 şi 5 ore la salăm însă rezultatele muncii ei nu s-au dus mai departe pe plan naţtional din cauza deselor accidentări pe care le-a suferit. Şi aici a avut marele noroc să fie antrenată de catre o mare campioană a Europei, Sabina Cojocaru. Disciplina şi respectul pentru sport care i-au fost insuflate în această perioada le-a pastrat până în ziua de astăzi..

A renuntat definitiv la gimnastică atunci când şi-a rupt mâna la un antrenament cu doua zile inainte de începerea campionatului naţional, competiţie pentru care s-a pregătit un an de zile. Iana şi-a dat seama atunci că nu mai poate practica acest sport.

Vara anului 2017 a fost decisiviă în pasul către sportul pe care îl practică şi astăzi. Iana a aflat despre Campionatul Naţional de Mountainbike pentru copii, care urma să se desfăşoare la Cisnădie.

PUBLICITATE

“Iana avea un mountainbike, dar îl folosea doar de agrement. Cu mâna în gips, a început antrenamentele pe bicicletă, obiectivul ei fiind acele nationale. Am reuşit să găsim şi o cursieră adecvată înălţimii ei şi a participat în acea vară la naţionalele de şosea pentru copii, în Miercurea Ciuc unde a obţtinut locul 3 la ambele probe. În septembrie 2017 a câştigat detaşat Campionatul Naţional de Mountainbike copii şi de atunci nu s-a mai dat jos de pe bicicletă”, poveşteşte Cora Balteş, mama Ianei.

A încercat să practice în paralel patinajul viteză, fiind un sport care completează ciclismul, însă programul şi priorităţile au făcut-o să renunţe după aproximativ doi ani.

Până acum, Iana a reuşit să devină campioană naţională la mountainbike şi contratimp. A reuşit, de asemenea, să câştige primul la în etapele de Cupa României la Mountainbike care s-au desfăşurat până acum, la Călăraşi, Mediaş şi Curtea de Argeş. Tot în Cupa Românei urmează etapele 4 şi 5 la Porumbacu şi Câmpulung.

PUBLICITATE

Sportiva sibiană a câştigat locul I la Cmapionatul Naţional de Mountainbike, un alt loc I la Campionatul Naţional de contratimp pe şosea, la Zărneşti şi locul 3 la Campionatul Naţional de Şosea-fond, la Zărneşti. Un concurs de suflet pe care l-a câştigat Iana este TBT Race Saschiz, sportiva sibiană calsându-se pe locul I la general feminin, pe distanţa de 42 de kilometri.

Iana spune că ciclismul este un sport costisitor, pornind de la echipament şi apoi cu bicicletele pentru concurs. În plus apar şi costurile legate de deplasările la competiţii

“Costurile pentru a practica ciclismul de performanţă nu sunt deloc mici. Concurând la mai multe discipline, atât MTB cât şi şosea, am nevoie de biciclete specifice fiecărei probe. Apoi ele sunt pe mărimi, iar eu cresc în fiecare an. Pe lângă biciclete este nevoie de echipament care trebuie să fie cât mai uşor şi aerodinamic pentru a mă ajuta în competiţii. Ar mai fi de amintit costurile cu deplasările la concursuri sau cantonamente. Părinţii glumesc şi îmi spun că mi-ar putea cumpăra în fiecare an câte o maşină, dacă aş renunţa la acest sport”, explică Iana.

PUBLICITATE

Cel mai mare vis al Ianei este să reprezinte ţara noastră la Olimpiada din 2024, Până atunci, speră să participe la mai multe concursuri internaţionale pentru a cunoaşte la faţa locului concurenţa în acest sport.

“Obiectivele mi le-am definit din aproape în aproape în fiecare an şi aşteptările normal că au crescut odată cu vaârsta, nivelul meu de pregatire şi performanţele obţinute. Având în vedere că în viitorul sezon voi participa la categoria cadeţi, îmi doresc ca de la anul pregătirea mea să fie mult mai structurată şi să îmi perfecţionez anumite puncte slabe. Îmi doresc să particip la cât mai multe competiţii internaţionale pentru a-mi cunoaşte nivelul şi a-mi depăşi limitele de fiecare dată. Normal, visul meu suprem este să reprezint România la următoarele olimpiade.

Idolul meu este Sina Frey, o sportivă din Elveţia care actual este în topul mondial feminin la mountainbike. Ea are aproximativ 1,50 metri şi are o forţă şi tehnică desăvârşită. Ciclismul mă pasionează deoarece îmi place aventura şi adrenalina, îmi plac competiţiile şi concurenţa, învăţ să-mi gestionez emoţiile şi să ating culmi înalte pe cele două roţi. Antrenamentele sunt diversificate, cateodată lungi, altădată scurte şi intense, câteodată singură, alteori cu prietenii. Am norocul ca şi părinţii mei să împartă această pasiune cu mine şi atunci de multe ori ei vin cu mine, chiar dac asta inseamnă mai nou să îi aştept puţin”, a mai spus sportiva sibiană.

PUBLICITATE

Pandemia nu a afectat-o prea mult pe Iana în privinţa pregătirilor. În cursul iernii s-a antrenat în casă, pe trainer, iar odată cu îmbunătăţirea condiţiilor meteo a reuşit să pedaleze în pădurile din vecinătatea Sibiului. Iana are şi un mesaj pentru copiii care doresc să practice acest sport.

“Pot spune că pandemia nu m-a afectat foarte tare, fiind un sport de exterior destul de individual. Iarna m-am antrenat în casă pe trainer, iar primăvara am ieşit prin păduri şi prin munţii din jurul Sibiului. Nu m-am putut antrena în afara ţării, iar competiţiile naţionale s-au desfăşurat în condiţii ceva mai speciale.
Copiilor care şi-ar dori să practice acest sport le-aş transmite din toată inima să încerce. Eşti în natură, ai libertate şi îţi modelezi corpul frumos. Îţi conferă încredere şi echilibru iar dacă îţi mai place şi viteza, ai un argument în plus să-l încerci”, a încheiat Iana.

SURSE FOTO: Kinga Mihaly, Vlad Posea, Radu Cristi, Explorer MTB, Jeler Mihai, Vlad Ionescu, Pentru Călărași

PUBLICITATE
Iana Baltes 1
Iana Baltes 2
Iana Baltes 3
Iana Baltes 4
Iana Baltes 5
Iana Baltes 6
Iana Baltes 7

CITEȘTE MAI MULT
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

DELGAZ

PUBLICITATE

Subiecte

ULTIMA ORĂ

CELE MAI CITITE